ÎMPĂTIMIT DE EXACTITATEA LUCRĂRILOR sau cum să separi adevărul tehnic de culoarea armoniei biologice

Pas cu pas, realizările tehnice ne-au scos din anonimatul nefiinţei. Ingineria – artă şi meşteşug, aş zice – a făcut din existenţă un ghid suportabil. La purtător. Iar protagonistul interviului de faţă a adunat din giubeaua timpului dăruirile semenilor ce au gândit spre tot binele din lume. Şi i-a dat un nume. Destinul actelor inginereşti capătă sub pana autorului concentraţia esenţelor tari. Iar enciclopediile ating claritatea axiomelor. Spre înveşnicirea gândirii creatoare şi nemurirea speciei.

Profesor, universitar şi doctor Mircea Bejan.

Da: trebuie să mă laud că şi inginer, şi profesor emerit, şi Doctor Honoris Cauza, o mare mândrie pentru mine, pentru că titlul l-am obţinut anul trecut la Academia Trupelor terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.

Şi, să nu uităm: membru al Academiei de Ştiinţe Tehnice. Vă propun stimate domnule profesor, să începem cu… ultima realizare. Volumul IV al monumentalei lucrări: INGINERIA ARTĂ SAU MEŞTEŞUG, apărut sub egida prestigioaselor edituri AGIR din Bucureşti şi MEGA din Cluj.

Eram deja primit în Academie şi mi-am propus să pun la dispoziţie o microenciclopedie a realizărilor inginereşti din ţară şi din lume. Am vreo 2700 de pagini până acuma, incluzând şi capitolul V, interiorul, vreau să spun, fără pagini de gardă, cuvânt înainte, traducere în engleză. Miezul, cum ar veni. Am 38 de capitole în cele 4 volume, fiecare capitol are un colectiv de probleme tehnice. Metroul, bunăoară. De la istoric, un periplul prin toate ţările în care a luat naştere şi s-a dezvoltat ş.a.m.d. apoi: transporturi navale: cele mai ieftine, toţi ştim asta! E o înşiruire, cu date concrete, despre cei mai mici transportatori, până la cargourile uriaşe ce străbat oceanele lumii. Totul grupat în aşa fel încât un om care n-a citit niciodată despre acest fel de transport să-și poată da seama ce înseamnă acest lucru, cam pe unde ne găsim, în comparaţie cu Olanda, Danemarca sau ţările asiatice. Am un capitol care a suscitat din partea referenţilor un mare interes: despre toalete. Nici eu n-am crezut cât este de importantă pentru sănătatea omului acest produs simplu numit toaletă. L-am descris în amănunt: de la istoric,cu Tamisa cât a fost de infectată, până la India care investeşte 50 de milioane de dolari pe an pentru a face faţă necesităţilor tot mai crescânde. Apoi am descris din punct de vedere ingineresc parte din toalete. Schiţe, desene… A fost într-adevăr o muncă laborioasă. Am dat doar câteva exemple. Fiecare capitol are, în medie, cam 85 de pagini.

E o lucrare care pare că nu are sfârşit!

Referenţii mei, care sunt nişte oameni deosebiţi şi mă ajută efectiv la extrema corectitudine a textului dat la tipar se întreabă mereu ce mai are profesorul Bejan în tolbă pentru următorul volum. Am deja conturate 5 capitole, printre care una de mare interes: începuturile întreprinderilor tehnice din România. Eu am rămas blocat, când am avut şansa, după 1990 să văd un film scăpat de la distrugere. Nu avea decât vreo 8 minute rulate, film care arăta cum pe porţile Uzinelor Malaxa au ieşit tanchete. Se întâmpla în Bucureşti, 1942! Noi românii făceam treaba asta! Vreau să mai scriu despre proprietarul Guban-ului şi cum a făcut el acea întreprindere şi cum a reuşit să pornească – vorba aia – din nimic. Şi tot ca proiect de viitor, vreau ca AGIR-ul să mă ajute să găsim şi specialişti mai tineri pentru a colabora la această vastă lucrare, pentru ca eu să pot să mă ocup de coordonare.

Sunt sigur că este vorba despre o imensă muncă de documentare, pe lângă timpul pentru redactare, corectura referenţilor tipar… Cum aţi reuşit?

Vă dau dreptate. E o muncă uriaşă. Dar m-am obişnuit să notez. Tot. Nu pot să spun că am un jurnal, în adevăratul sens al cuvântului, dar am nişte caiete în care îmi notez diverse lucruri mai deosebite: unde le-am găsit, ce documentaţie mai există etc. Pe măsură ce creşteau copiii, mai puneam câte o întrebare de la ei provenită. Ţin mine că feciorul nostru, cel care a semnat coperţile ( a terminat artele plastice aici, la Cluj şi lucrează la un liceu de specialitate din Paris) m-a întrebat, la un moment dat: „tată, crocodilii vorbesc?” Am notat întrebarea şi data la care a fost pusă. Mi-am explicat mai târziu că i-a stârnit curiozitatea un film de desene animate, în care toate… animalele vorbeau. În microenciclopedia mea sunt multe referiri la presa naţională şi internaţională. Informaţii pe care nu poţi să le iei, sută la sută, ca atare. Dar informaţiile se pot compara cu alte articole şi de aici, prin documentări succesive, ajung la soluţii dintre cele mai apropiate de adevăr. Dacă nu sunt convins, scriu la sursa cea mai autorizată. Am scris un capitol despre piramide. Şi m-au impresionat părerile despre părerile cercetării diverselor cărţi şi din presă. Cum s-au construit aceste piramide? Ceva nu e în regulă, mi-am zis: să iei bloc de 200 de tone, cu sclavi, cu role, cu funii, cu transport pe luntre pe Nil de nu ştiu unde… În tinereţe m-au preocupat foarte mult civilizaţiile extraterestre. Au apărut foarte multe lucruri despre OZN-uri. Şi nu erau comunicate de badea Gheorghe sau Ion, ci de piloţi cu mare experienţi, piloţi de vânătoare americani! Dar m-au fascinat şi desenele din peşteri, scrijelite în piatra dură, care reproduc, probabil, cele mai sofisticate caşti, cu acele antene de extratereştrii… Cum au reuşit chinezii – m-am întrebat – să realizeze Drumul Mătăsii? Ce au construit!? Şi ce construiesc acum!? Şi au găsit o serie de cărţi foarte vechi şi le-au transmis în Anglia, la Oxford, pentru a fi traduse şi le folosesc pentru instruirea… piloţilor actuali. Revin, aşadar, la piramide care şi-au dezvăluit o pare din mistere după zeci şi zeci de ani de cercetări efectuate de matematicieni de seamă! La barajul de la Assuan: statui imense au fost tăiate şi transportate cu un efort material şi financiar deosebit. Dar cei din vechime le-au transportat în mărime naturală! Am fost la un examen de bacalaureat şi am văzut efectul de piramidă. Profesorul care avea aşa ceva îmi spunea că n-a mai ascuţit de ani de zile lamele de bărbierit. Le punea în piramida special construită pentru lucrările de laborator ale elevilor şi se ascuţeau… singure! Atunci l-am crezut şi nu prea. Acum, când am pregătit capitolul despre piramide şi mi-am dat seama ce înseamnă efectul de piramidă m-am gândit cum, noi românii, dăm cu piciorul la cercetarea fundamentală. De ce? În apropiere de Bucureşti s-a construit o piramidă cu nu mai ştiu câte etaje. Meritul unei profesoare inimoase care s-a apucat să cerceteze efectul de piramidă asupra hranei, creşterii grâului, a porumbului, alte şi alte aspecte neelucidate încă. S-a distrus totul. E în paragină şi la locul… faptei şi în pozele reproduse în cartea mea.

Nu se poate ajunge de la barca cu vâsle la portavioane prin contemplarea metafizică a existenţei?

Pentru că răspunsul îl ştiţi singur, am să vă povestesc de portavioane, despre care am scris un amplu capitol. Fascinant pentru că m-au… fascinat şi pe mine. Constituţia Statelor Unite ale Americii obligă să ai numai 11 portavioane. Acuma e în construcţie cel mai mare dintre ele, construcţie care a fost deja vizitată de actualul preşedinte Donald Trump şi care imediat a dat un ordin de front pentru realizarea unei… armate spaţiale! Cum? Valorificând cercetările complexe pentru realizarea portavioanelor performante. Chinezii au un singur portavion, dar e cumpărat ca model pentru ceea ce vor ei să construiască în viitor şi pentru antrenarea personalului pe astfel de entităţi,cuceriri de vârf ale tehnicii. Sunt oare rentabile aceste portavioane? Unii ofiţeri superiori americani susţin că nu! Există şi o motivaţie ştiinţifică. Un iranian a descoperit un dispozitiv care distruge electronic toate aparatele care exist la ora actuală. Cumplit, dacă ne gândim bine.

***

Iubiţi cititori: Gândiţi-vă la aceste tomuri şi aşezaţi-le la loc de cinste, aşa cum a făcut-o prof. univ. dr. ing. DHC Gheorghe Manolea!

După ce am citit mai multe dintre capitolele acestei „cărţi-fluviu” am făcut o sinteză plastică a acestora. Mi-am imaginat o grămadă de nisip. Nu ştim ce să facem cu miile de fire de nisip care se împrăştie peste tot. Vine cineva şi, ca un magician, lipeşte, cu migală, firele de nisip între ele. Grămada de nisip se transformă, ca prin minune, într-o alee pe care putem păşi confortabil prin labirintul istoriei, sau într-o scară pe care putem urca spre înălţimile cunoaşterii, sau într-o construcţie numită adesea, cultură generală. Ei, bine, putem compara grămada de nisip cu multitudinea de informaţii pe care magicianul Mircea Bejan le-a lipit cu meşteşug şi a obţinut o lucrare de artă, un colier din cărţi – volumele 1-4.

Răbdare ardelenească are.

Meşteşugul îl ştie. „Colierul” continuă.

Interviu realizat de Radu VIDA