Haluin aghein

În ultima vreme datorită unei sănătăți de fier, am devenit un intim și apreciat client al unor saloane de terapie intensivă. Cu acest prilej o seamă de cititori mi-a urat cele de cuvință, iar o doamnă de sex feminin m-a și felicitat.
De ce dreacu m-a felicitat, nu știu, în fond nimic nou sub soare, atâta vreme cât și Veorica întrebată despre tragedia de la Colectiv a răspuns cu drăgălășeia ei din totdeauna:„mulțumesc de întrebare.” Așadar doamnă Sidonia Șurub din Cluj Napoca, Grădini Mănăștur, procurorul general Augustin Lazăr nu urmează să fie remaiat, ci remaniat.
La Halloween, domnul ministru Toader nu era mascat, așa arată dumnealui. În ceea ce privește papionul de la gâtul domnului Chireac cu care s-a prezentat la aniversarea sa televizată, poate să fie dintr-o față de masă, așa cum aveți și dumneavoastră, iar expresia dumnealui, referitoare la domnul Tăriceanu că a dat-o pe după cireș, nu trebuie interpretată mot a mot.
* În cele ce urmează, vom încerca să trecem în revistă toate atentatele care se face atât pe persoană fizică, om politic, cât și rude apropiate.
– Fiul lui Șefu’ a fost amenințat verbal cu cuvinte de pe centura limbii române. El a tăcut ca MM Stoica după încheierea meciului Dunărea Călărași-FCSB, în schimb a reacționat soția acestuia (a fiului tatălui său), adică nora lui șefu’: „Știți voi, mă, că soțu-mio e un om bogat, are crescătorie de porci, iar socrul meu este cel mai mare?”
– Doamnei ministru de la Afacerile dinlăuntru i s-a băgat un microfon, dar și-a dezvoltat de multă vreme un olfactiv de câine lup, hrănit cu suplimente alimentare, bogate în vitamine și a descoperit unde i-a fost băgat, scoțându-l ca atare intact și neruginit.
Doamna ministru de la muncă și voie-bună a fost urmărită zile la rând, de trei mașini, cu câte patru indivizi misterioși fiecare. De unde a știut că în fiecare mașină sunt patru bărbați urmăritori? Păi dupe aceea, că aceste mașini erau decalotate și amenințările fluturau în vânt!
-Pe domnul ministru de la dreptate, prieten cu doamna aceea legată la ochi, nu-l urmărește nimeni momentan, dar i se pregătește o primire călduroasă în Copou, pentru a recita împreună cu studenții de la Drept scrisoarea a III-a, adresată CSM-ului.
L-am lăsat în special la urmă, pe primul bărbat al partidului, care dorește să-și facă selfie în budă cu ziariștii și a spus-o clar că nu concepe ca, pe perioada detenției la domiciliu, să nu aibă acces la piscina vilei sale, din Turnu Măgurele care este la Turnu Severin.
Cine-l urmărește pe Dumnealui? Răspundem noi tovarășa profesoară: În primul rând Soroș, ungurul acela maghiar din America, care este invidios pe succesurile sale, de asemenea vechea securitate și statul paralel care-l ameință dându-i telefoane ziua și SMS-uri noaptea, cu amenințări și jigniri.
Cele mai grave amenințări însă, le-a primit șefu’ când asupra lui a avut loc o tentativă de lovitură de stat paralelă. Patru indivizi au stat trei săptămâni în camere single, toți la un loc, în același apartament, la un hotel în centrul Bucureștiului și de acolo îi făceau zilnic tentative.
Cum procedau ei? Se îmbrăcau în negru, să creadă lumea că merg la o înmormântare, sau vin de la un concert, circulau în grup să nu bată la ochi, iar când șeful intra într-un local ca tot omul, cu venerabila sa logodnică, să beie oareșce, hop și ei acolo!
Unul îl privea fix cu basedof, altul îi făcea semn că îi ia gâții, iar ceilalți doi îl priveau amenințător în limba engleză. Tentativa asta s-a dus draculului, fiindcă nu e șeful un om pe care să-l dărâmi cu o tentativă, o moțiune, o rebejune, granit nu altceva!
E clar că dumnealui nu este orice fost proprietar de berărie sătească ci patron de hotel cu mai multe etaje puse unul peste altul în chip democratic.

Articole din aceeasi categorie