Greşit, domnule Wood!

Radu VIDA

Nu ştiu de unde o mai fi apărut şi ăsta. Da’ manipulează. Grosolan. Atît de evident, încît nu-i nevoie să-i rînim neobrăzarea de pe făţărie. Paul. Copilul lui Wood, a învăţat să scrie. Nu ne cunoaşte, dar îşi dă cu părerea. Şi fără jenă, anunţă: „România moare”. Şi continuă printr-un sfat… prietenesc: „Va trebui (România n.n.) să se gîndească dacă să importe imigranţi în număr mare”. (Aşa ajunge un nime-n drum, vedet… Fără „ă” în coadă.)

Analistu’… analizează. Şi, în consecinţă, concluzionează. Că avem rată mică a naşterilor, că avem mortalitate cît încape. Îl şi văd pe micuţul Paul întors pe dos. Frămîntat de grija necazului nostru. Pare atît de sincer, că, la un moment dar, era să-l cred. Mai ales că, bun şi fin cunoscător al regulilor de manipulare, dă cu linsa. Prin lanul cu…jeg. Spre deosebire de valul de nemulţumiţi vis à vis de imigraţia română, sfidînd ziarele occidentale, care, pe bună dreptate, apără locurile de muncă ale lor şi-i denigrează cît pot pe cei care vin să reducă şansele localnicilor, spre deosebire de opinia generală că fiecare ar trebui să stea acasă şi acolo să-şi construiască un viitor, pentru el şi generaţiile care urmează, Paul şi Wood, totodată, zice cu totul altceva. Auziţi: „Românii sînt imigranţi buni!” Sigur, pădurea nu-i formată numai din uscături, dar nici nu-i poţi spune unui englez, spre exemplu, că românul e bun numai de aia pentru că a venit în Regat, s-a angajat cu un salariu mult mai mic decît cel pe care îl pretinde supusul Majestăţii Sale. Strînge din… ce are, nu cheltuie, nu se distrează, ci trimite preţioasele lire ale graţioasei coroane acolo, peste mări şi ţări.

Cele scrise pe Romania-Insider.com pot fi demontate într-o secundă. O ştie bine şi Paul cel de Lemn, numai că şi-a băgat degetul. Spre nesimţită încercare: Acu’, în Evropa asta, unită prin dezbinare, se poartă grija faţă de imigranţi. Statele cu euroi în buzunarul de la piept au declanşat atîtea conflicte în nordul Africii, încît oamenii au luat-o razna. Şi pleacă. Unde? Firesc, spre ţări liniştite şi bogate, acolo unde un loc de muncă te face om, chiar dacă locul acesta de muncă se numeşte grăjdar, om de serviciu într-un parc de joacă pentru copii, baby-sitter, sau schimbător de pelenci pentru bătrînii neputincioşi. Occidentul le-a cam schimbat planurile acestor imigranţi, nenorociţi ai sorţii. Vrea să-i împartă, în mod egal, cu celelalte ţări din UE. Unii au refuzat. Alţii au mîrîit doar. Aşa că problema trebuie rezolvată prin propagandă. Şi Paul…hop şi el!

Ar trebui însă să ştie onorabilul că au mai plecat şi altădată românii spre alte zări. Şi nu s-a întîmplat nimic. Că natalitatea poate creşte, doar să se prindă omul că are de ce face copii, are unde să-i dea la muncă şi gata! Şi mortalitatea infantilă poate scădea. Cu condiţia să putem ajunge la un sistem de sănătate adecvat cerinţelor secolului în care trăim. Şi, Paul dragă! Să ştii că nu-i urîm nici pe ţigani. Atîta doar că, din cînd în cînd, le arătăm defectele. Şi, să mai ştii, dragule, că nu ne plîngem. Cea ce faceţi voi cu unii concetăţeni e chiar discriminare. Dar oamenii stau, muncesc şi vă cară gunoiul la tomberoane, numai pentru că, în mărinimia voastră, aţi distrus şi puţinul pe care am reuşit să-l facem.

Cînd, prin 1950-52 aţi învrăjbit poporul coreean, a fost război mare. Sînge. Moarte. Ruine. Foamete. Cei din Nord s-au izolat. Dar cei din Sud, populaţia sărmană, a donat statului toate bijuteriile pe care le aveau. Doar să scape de sărăcie. Şi statul a investit. Şi după ce nenorocirea a fost depăşită, oamenii şi-au recuperat contravaloarea bunurilor. Şi, pentru „miracolul asiatic” n-au avut nevoie de nimeni. Au reuşit! Exemplul lor îl putem lua şi noi. Dacă e cazul. Dar nu e! Nu trebuie să fii colorat politic pentru a reuşi. Prin noi înşine.

Pentru că, dragă Wood, la noi aşa a fost întotdeauna. Voi aţi tras pielea de pe noi, iar noi am renăscut din cenuşă. Cunoşti pasărea?