Greşeli

RADU VIDA

Zice că să dai în gropi e una, dar să rămîi acolo, cu totul altceva. Şi tot înţelepciunea populară spune că numai prostul învaţă din greşelile proprii. Ceilalţi (?) – din greşelile altora. Ei, bine, n-aş fi înşirat atîtea ţîpurituri, dacă n-aş fi pregătit terenul pentru cea mai cea: „Din greşeală în greşeală, spre victoria finală”. (Referitor la „victorie”, puneţi dumneavoastră cîte semne ale mirării şi întrebării vreţi).
Trei paşi greşiţi. Asta cred că am descoperit, dînd o tură prin ştirile agenţiilor de presă.

Prima:
în China, cîteva entităţi de învăţămînt liceal şi universitar, precum şi un oraş din nord-vestul ţării, au interzis manifestările de Crăciun. Wenzhou, din provincia Zhejiang, are o serioasă comunitate de creştini şi, evident, pentru aceşti oameni, ar fi fost important să sărbătorească, în linişte, Crăciunul. N-a fost să fie.
Asemenea gesturi, însă, fac ca înverşunarea să crească, comunitatea să primească tot mai mulţi simpatizanţi şi adepţi practicanţi. Iar într-o lume atîta de colorată cum este multiculturala Chină, gestul poate avea repercusiuni grave.

Şi ce dacă vor să sărbătorească? Şi ce dacă creştinismul este – pentru ei, desigur – o religie de import. Prea „occidentală”, cum s-a exprimat respectiva agenţie. Da’ cîte religii nu bîntuie prin lumea asta mare? Iar China nu face excepţie, fie şi pentru că acolo trăiesc atîtea şi atîtea neamuri. Cu atîtea şi atîtea credinţe… Dar să înlocuieşti un cîrnat, un vin, mirosul de brad şi steaua de la răsărit cu filme de propagandă (fie şi ele cu bătrînul Confucius), e chiar prea de tot!

Nu se întîmplă nimic dacă unii sărbătoresc Valentine’s Day, alţii Halloween. Şi nu se supără nimeni cînd, la „una mică”, se sărbătoreşte Anul Nou chinezesc. În fiecare primăvară, din ultimii ani. Se ţucă tineretul mai cu foc, se deghizează şi imită forţele întunericului de la mic la mare. Gustăm bao zi (de-a lor, vreau să zic). Prosperă comerţul. Şi… gata. Toată lumea-i fericită! Dacă-i o… toană locală, se poate drege. Dacă plaga se întinde la conducerea centrală, boala nu mai poate fi eradicată. Decît…

A doua:
Greşeală nu-i că merge, ci că prea ascultă de alţii. S-a anunţat prima vizită a preşedintelui României: Republica Moldova. Repede. În ianuarie. Sarcină? Nu vreau să fiu cîrcotaş de la începutul mandatului prezidenţial. Dar, cînd omul nu ştie prea bine nici unde-i WC-ul de la Cotroceni şi dormitorul de la Snagov, e cel puţin suspect că sufletul lui zburdă peste Prut. Castana asta frige rău de tot! Ca şi cea din Ucraina. Dar, indiferent cît ne punem mîna pe inimă nemţească, cînd fanfara intonează imnul românesc, tot slugărnicie se cheamă că este.

A treia:
Decurge, firesc, dintr-a doua. Şi se referă la marele… analist Ion Mihai Pacepa. Ultimul om care se putea referi la Klaus Werner Iohannis. A făcut-o, comparîndu-l, fără nici o conexiune cu realitatea imediată. Şi l-a găsit oglindit în persoana pastorului Hans Joachim Glauck. Cel care „păstorea” dosarele STASI. Noi ne facem că l-am iertat pe Pacepa pentru că ne-au cerut alţii. Ce o fi vrut să zică acum? A, că prin alegerea noului preşedinte am pornit pe drumul Germaniei. N-o spune şi cum. Ci doar îndeamnă la o ură nesfîrşită la adresa ruşilor. Ar fi uşor de făcut asta. De dat din gură, după ce spun (citiţi: ordonă) alţii. Dacă, cu căţel cu purcel, am fi, la propriu, al cinzeci şi nu ştiu cîtelea stat american. Şi nu vecin direct cu colosul de la Răsărit!
Greşesc cumva?