Grenada fumigenă

Ilie CĂLIAN

Alegerea lui Klaus Iohannis ca preşedinte al României, într-un al doilea tur de scrutin, care a răsturnat spectaculos toate calculele sociologilor şi politologilor, trebuie să dea de gîndit nu atît acestora – în sensul că ei nu şi-au “calibrat” corect instrumentele de analiză -, cît nouă înşine, cetăţenii ţării, cel puţin celor cărora “ne pasă”. Structura populaţiei – nivelul de venituri, şomajul, pensiile, preţurile, impozitele, feluritele ajutoare de la stat etc. – ar fi trebuit, în cazul unui electorat care gîndeşte, lucid, în limitele interesului său, să încline balanţa către un program de guvernare care să asigure tuturor categoriilor defavorizate sprijinul unui stat social-democrat puternic, capabil să eficientizeze colectarea taxelor şi impozitelor necesare bugetului general şi bugetelor de asigurări sociale, sănătate, pensii. Electoratul a preferat să voteze, la Preedinţia României, candidatul sprijinit, pe cele mai ciudate căi, de către promotorii statului minimal (Monica Macovei), un stat care nu mai are la îndemînă mai nimic.

Că majoritatea electoratului român este de o înspăimîntătoare incultură economică, socială şi politică – am mai spus-o. Dar acesta nu este un argument suficient pentru a explica ceea ce s-a întîmplat. S-a zis – şi eu însumi eram gata s-o cred, măcar în proporţie de 50% – că cei din Diaspora, care stătuseră la coadă la votul din 16 noiembrie, au dat telefoane acasă, cerîndu-le rudelor să meargă la vot împotriva lui Ponta. Fals! Analizele sociologice ulterioare au dovedit că primele zece judeţe cu emigraţie au avut cea mai slabă participare la vot. Acea “mobilizare” din 16 noiembrie nu s-a datorat protestului celor care n-ar fi ajuns să voteze, ci unui foarte abil scenariu de intoxicare pe internet. Păi, fraţilor, războiul cibernetic din decembrie 1989 a fost un simplu moft faţă de capacitatea de utilizare a reţelor de internet. Să nu uităm – cel puţin aceia care am urmărit fenomenul – că toate aşa-zisele “revoluţii” din aşa-zisa “primăvară arabă” (ca să nu mai zic de precedentele din Republica Moldova şi Ucraina) s-au bazat pe aşa-numitele “reţele de socializare”, în care ei îşi scriu, ei se citesc, deci este mult mai uşor să realizezi orice tip de intoxicare propagandistică.

Bine, asta o ştim. Şi putem pune o întrebare simplă: este chiar adevărat că prezenţa lui Ion Iliescu în PSD este o dovadă a faptului că acest partid ar fi comunist? Zic asta, întrucît am constatat că aproape întreaga propagandă împotriva lui Ponta s-a bazat pe această idee. Povestea cu votul românilor emigraţi din Diaspora! – cuvînt nu tocmai bine înţeles -, (din Exil, iarăşi un cuvînt care merită a fi precizat) a apărut abia tîrziu, după cîţiva ani de zile, în care s-a insinuat ideea că Ponta şi PSD reprezintă comunismul.

Despre “bătrînul comunist” Ion Iliescu se poate spune, dincolo de opoziţia sa faţă de Ceauşescu, un singur lucru: sub “oblăduirea” sa, în România s-au desfiinţat structurile economice, sociale, economice şi legislative ale “socialismului multilateral dezvoltat” al lui Ceauşescu: nu doar la modul teoretic, ci chiar material. Sub oblăduirea sa au fost distruse nu doar structurile de putere: ţăranii, cu tîrnăcopul, au distrus, cărămidă cu cărămidă, toate construcţiile CAP-urilor. Sub oblăduirea sa şi la cuvîntul de ordine al primului ministru Petre Roman nu doar că s-au distrus structurile economice, ca relaţii între diferitele industrii, dar şi s-a dat “liber” la demolarea industriei, considerată “o grămadă de fier vechi”, anihilată prin toate metodele, de la vînzare, la tăierea şi dizlocarea utilajelor şi la dărîmarea prin explozie controlată a construcţiilor. Totul s-a făcut pentru a da cale liberă – într-o industrie demolată la propriu şi la figurat – marilor trusturi transnaţionale, globalizante.

Pot fi consideraţi Ion Iliescu, Petre Roman şi ceilalţi, pînă la Victor Ponta, promotori ai comunismului?! Dimpotrivă, după părerea mea, tuturor, indiferent de partidele cărora le-au aparţinut – conducătorilor noştri li se poate imputa distrugerea patrimoniului economic naţional. Este un lucru foarte grav, dar nu are de a face cu ideologia comunistă, ci, eventual, cu Codul penal.

Tuturor celor de stînga li s-a lipit eticheta “comunist”. Evident, partidul sau partidele de stînga nu au dorit să refacă, în vreun fel, comunismul. Dimpotrivă, ele au adoptat o mulţime de programe de dreapta. Care ar fi, deci, motivele pentru care PSD şi liderii săi ar trebui puşi la stîlpul infamiei?! Simplu! Marii mahări ai globalizării corporatiste au nevoie de fărîmiţarea totală a coeziunii naţionale dintr-o ţară sau alta. S-a început cu desfiinţarea CAER (acea “piaţă comună” a ţărilor socialiste); a continuat cu dezmembrarea Cehoslovaciei, Uniunii Sovietice şi Iugoslaviei; la începutul lui 1990, României “i-a trecut glonţul pe lîngă ureche”, după conflictul etnic de la Tîrgu-Mureş. Iar ideea dezmembrării României (dezlipirea Transilvaniei) n-a murit. Pe de altă parte, orice program coerent de dezvoltare independentă a României este sabotat de acele forţe de care am vorbit. Sfărîmarea solidarităţii naţionale – în primul rînd prin afurisirea satanicilor “comunişti” ai lui Ponta, adică circa jumătate dintre românii încă nepervertiţi de o anume propagandă – nu urmăreşte altceva decît stăpînirea României de către alţii. USL – adică alianţa PSD cu PNL – a reprezentat un mare pericol pentru proiectele acestora. De aceea, USL trebuia să dispară, iar Klaus Iohannis este grenada fumigenă care trebuie să ascundă manevrele.