Fumigene şi politicianism

Ilie CĂLIAN

Trecem printr-o perioadă ciudată: DNA şi DIICOT se reped asu-pra unor persoane publice, deschid procese spectaculoase, “boborul” se bucură că, iată, cei “mari” ajung în faţa tribunalelor. Nu e rău că Justiţia îşi vede de treabă, însă ceva-ceva pare să nu fie tocmai în ordine. Iată, de pildă, vineri, DNA a cerut Preşedinţiei, Parlamentului României şi Parlamentului European avizul pentru începerea urmăririi penale împo-triva a nouă foşti miniştri, din diferite guvernări, suspectaţi de fapte de corupţie, într-un dosar referitor la derularea unor contracte cu Micro-soft şi Fujitsu Siemens Computers. Nu ştiu ce a fost necurat în aceste contracte şi care dintre cei nouă va fi fost cu adevărat vinovat – cu voie sau prin neglijenţă ori din incompetenţă. Nu bag mîna-n foc pentru niciunul dintre ei, dar accept principiul că, pînă la pronunţarea defini-tivă a sentinţei, oamenii nu pot fi consideraţi vinovaţi numai pentru că apar într-un “dosar”. Pe de altă parte, e bine că DNA îşi face dato-ria, dar nici nu am încredere absolută în zelul procurorilor de la DNA şi nici în corectitudinea unor judecători – din două motive principale. Primul este acela că statul român a fost amendat cu sume mari de către CEDO din cauza unor procese cu verdicte greşite. În al doilea rînd, pen-tru că noul Cod Penal are un articol care prevede expres pedepsirea ziariştilor care-şi permit să critice activitatea procurorilor şi judecătorilor – fapt inadmisibil într-o ţară democratică şi care arată că procurorii şi judecătorii au ceva de ascuns: adevărul despre munca lor.

Altă decizie importantă este aşteptată în legătură cu Klaus Iohannis, candidatul la preşedinţie al PNL+PDL. Şi în acest caz planează bănuiala că nu ar fi chiar întîmplător momentul. Şi, pentru ca bănuiala să se întărească, iată, vine fostul şef al SIE, Teodor Meleşcanu, să de-clare că, dacă Iohannis nu-şi “rezolvă” problemele cu Justiţia, el ar fi dispus să-i ia locul drept candidat al ACL, deşi s-a înscris în cursă ca independent. Dar şi cu “independenţa” sa e o poveste: partidul care a iniţiat strîngerea de semnături, Partidul Dreptăţii Sociale, nu numai că-l repudiază, dar îi şi cere înapoi vreo 200.000 de euro, cheltuiţi pentru strîngerea semnăturilor.

Nu vi se par ciudate toate astea – şi încă altele, la care nu mai fac trimitere?! Desigur, nici unul dintre cei nouă miniştri cărora le-a deschis dosare DNA nu este candidat la Preşedinţie. Mai mult: au aparţinut mai multor guverne, de felurite culori politice. Aşadar, n-ar avea nimic de a face cu această cursă prezidenţială. Există, totuşi , ceva ce îi leagă, dincolo de presupusa lor vină: nu fac parte din partidul lui Traian Băsescu. Adică, orice s-ar întîmpla, asupra acestui partid nu se vor răsfrînge deciziile Justiţiei. Că, dacă aceştia sînt vinovaţi

cu adevărat, trebuie să plătească – asta e altă poveste. Şi sper ca cercetarea să se desfăşoare absolut corect. Însă, repet, nu pot să nu observ că prea des Justiţia noastră vine cu cîte o “bombă”exact atunci cînd aceasta cade bine cuiva. După ce a rămas în derizoriu povestea lui Băsescu în legătură cu candidatul la Preşedinţie care ar fi fost “ofiţer acoperit” al unor “servicii”, ca şi aceea a unui ziarist de aceeaşi teapă, şi după ce candidează, iată, chiar fostul şef al spionajului român şi după ce nici asta n-a dat “pe spate” opinia publică din România, avem acum un alt subiect de discuţie. Cît va dura? Presupun că nu va avea vreo influenţă asupra electoratului.

De fapt, toate aceste fumigene nu fac decît să acopere un fapt mult mai grav: dinspre cei 14 candidaţi la preşedinţie nu ne vin mesaje clare. Deocamdată doar Ponta şi Tăriceanu au propus proiecte, viziuni de anvergură care depăşesc simplele palavre politicianiste. Nici Iohannis, nici Elena Udrea (ca să nu mai vorbesc de Meleşcanu) nu au făcut alt-ceva decît să atace Guvernul, în speranţa că, astfel, îl vor discredita pe Ponta. Desigur, criticarea oricărui guvern este un lucru folositor ad-versarilor politici ai acestuia. Problema este alta: Preşedinţia nu es-te Guvernul, iar atacarea lui Ponta ca prim-ministru nu înseamnă des-fiinţarea lui ca posibil preşedinte – lucru valabil, de altfel, şi în cazul lui Tăriceanu, şi el fost prim-ministru, şi a lui Meleşcanu, fost ministru, şi al Elenei Udrea, şi ea fostă ministru .

Desigur, capacitatea sau incapacitatea de a conduce, inteligenţa, cultura, simţul măsurii etc. trebuie luate în considerare în cazul fiecărui candidat, iar cel com-promis deja, într-un fel sau altul, are mai puţine şanse de a cîştiga. Însă, pînă la urmă, rămîne o întrebare simplă: are el un program în ju-rul căruia poate mobiliza cîteva milioane de membri de partid şi de simpatizanţi, pentru a-l şi pune în practică, sau totul rămîne la nive-lul vorbelor frumoase?! Or, cîtă vreme bătălia se dă doar la nivelul găsirii mijloacelor de a compromite adversarii, nu şi de a face o ofertă credibilă, rămînem tot la stadiul de politicianism penibil.