Frumoasă zi de vară

Azi, Sâmbătă, 10 august: mai stăruie prin aer un miros de lavandă, se zăresc buchete de flori, de acolo de unde acum un an se făcea schimb de sentimente între români în civil și români în uniformă.

Cu un respect pe care mă feresc să îl pronunț, mă adresez dvs., carmendan, fostă secretară la o școală generală din Videle, „supprefect” (manu propria) cine o fi fost acela, prefect de Teleorman, ministru la mai, demisionară.

Ciudată coincidență, în apropierea, calendaristică, a lui 10 august te dai afară de la ministerul pe care l-ai distrus și căruia, din incompetență, din indicații și din proprie inițiativă, i-ai feștelit obrazul, dar mai ales prin măsurile luate impotriva propriilor subalterni, dar și a cetățeanului român, i-ai șubrezit prestigiul, i-ai întors cu spatele la beneficiar.

Sunt cîteva episoade publice, devenite subiect de bășcău pamfletar, dar altele în interior, care trebuie scoase în față, mai ales cele legate de subminarea legalității, prin liberul arbitru, numiri și destituiri comandate.

Ai executat cu un zel supradimensionat ordinele lui Dragnea, ai mai pus de la tine suplimentar, gaze lacrimogene și pulane, şi au organizat un haos netemperat la alegeri, motivând nesimțit că populația a intrat în panică și îmbulzeală isterică, din cauza referendumului, ca și cînd românii ar fi o turmă de retardați cu busolele conștiinței sparte.

Ți-a băgat dracu oareșce în priză, ca să arăți, iarăşi, retardaților, cît ești de în pericol, l-ai luat și tu la pertu pe Președintele României, nu ai spus niciodată nimic bun despre poporul român, dar ai tot prezentat, indignată, rapoarte și dări de seamă despre crime, violuri, cazuri de polițiști pedofili, de parcă în sarcina noastră ar fi fost rezolvarea.

Recunosc, eu și bună-mea din deal, și un văr de al doilea, l-am pus la 112 pe telefonistul cel grăbit, noi am numit la comandă, prin țară, băieții buni și obedienți.

Ai atîtea bube, încît ochișorii tăi, veșnic roșii, ar trebui să plece capul. E simplu să te dai la persoane dispărute, și să nu te caute nimeni.

Ai tăi sunt cei doi miliţieni din Galaţi, aflaţi în patrulare, şi care au refuzat să ajute o fată violată, cu sângele curgându-i pe picioare.

Ce ai să faci, dacă nimeni nu te va ajuta să scapi de răspundere? Încearcă la 112…

Cornel UDREA

Articole din aceeasi categorie