“Foştii”- doar amuzanţi?!

Ilie CĂLIAN

CALIANNu mă preocupă mai deloc personajul Traian Băsescu, dar, întrucît nu se mulţumeşte, ca cei doi preşedinţi precedenţi, să se retragă decent din viaţa publică, iar o parte a populaţiei (cel puţin aceea care-i seamănă, sau căreia-i seamănă Băsescu) continuă să-l asculte, mă văd obligat să mă opresc niţel asupra încercărilor sale de manipulare a opiniei publice. Iată că, în continuarea sistemului său, de a se băga în vorbă toată vremea, pe la anumite posturi tv, în continuarea celebrelor întîlniri cu presa de la ora 18, la Cotroceni, Băsescu îşi continuă modul de viaţă – acela de a băga zîzanie între alţii şi de a se “da” singurul atoateştiutor.

Iată că omul sub conducerea căruia a “înflorit” timp de zece ani sistemul impunerii prin televizor a încarcerării cu cătuşe a oricărei persoane care nu i-a plăcut, vine astăzi să ne spună că el a fost, tot timpul, împotriva acestui sistem. Asta, după ce nu doar că ne-a dovedit prin acte că el a numit procurorii şi judecătorii, dar şi s-a lăudat cu asta. Cîtă ticăloşie poate fi într-un om care astăzi se dezice to-tal de ceea ce dictase ieri! Zice Băsescu despre comportamentul procu-rorilor, în legătură cu acuzaţiile aduse lui Ponta, că “Pe mine mă îngrijorează puţin (doar puţin- nota mea) uşurinţa cu care poţi să faci să cadă un guvern. Forţezi o acuzaţie de conflict de interese, după care toată clasa politică cere demisia”. Păi, oameni buni, cine a instituit sistemul acesta?! Cine a modificat – fără dezbatere publică – Codul penal şi Codul de procedură penală?! Evident, Băsescu. Sper că vă amintiţi. Nu doar că a făcut toate aceste modificări, dar le-a şi folosit împotriva adversarilor politici. Grav este că, în mintea cetăţeanului român – incult în aproape toate cele, inclusiv în materie de principii ale justiţiei (democratice) – un “dosar” înseamnă automat vinovăţie dovedită – de vreme ce fiecăruia i se pun cătuşele.

Vă amintiţi cît tă-răboi s-a făcut pe tema Securităţii lui Ceauşescu şi a “turnătorilor” care-ţi făceau dosar la Securitate?! Păi, dacă, după orice turnă-torie la Securitate, s-ar fi deschis un dosar urmat de încătuşări în văzul public, jumătate dintre cetăţeni ar fi ajuns imediat în puşcă-rie. Ceea ce nu s-a întîmplat, cea mai bună dovadă fiind faptul că majoritatea celor care şi-au căutat “dosarele” şi şi-au descoperit turnătorii n-au ajuns la puşcărie – nici măcar la Procuratură! Astăzi, însă, nu mai poţi avea această minimă garanţie – că o turnătorie nu te aduce pe ecranul televizoarelor cu cătuşe la mîini. Din această perspectivă, procurorii “lui Ceauşescu” apar mai democraţi decît cei de la DNA…

E adevărat că Băsescu, cel care a fabricat acest sistem, era bine “educat” dinainte de 1989, că de-aia l-a promovat Elena Ceauşescu, în noiembrie 1989, înaintea Congresului PCR, ca director al Navigaţiei Civile Române! Iar acum, Băsescu, “instalatorul” de procurori specialişti în încătuşare, spune că este împotriva sistemului. Repet: trebuie să ai un caracter absolut ticălos ca să faci asemenea afirmaţii. Faptul că, prin aceasta – prin negarea prestaţiei procurorilor DNA – vrea să se apere pe sine, pe cei din familia sa şi pe Elena “de la Cotroceni”, nu face decît să ne aducă aminte de un proverb românesc: “Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”. Numai că acest proverb, ca şi atîtea altele, a fost fie necunoscut, fie uitat de politicianiştii români – aşa explicîndu-se faptul că, la putere fiind, creează legi pe care le critică atunci cînd la putere ajung ceilalţi.

Cam în aceeaşi situaţie este şi un alt personaj politic fost important: Crin Antonescu. După toate aventurile din PNL, din USL, din “vechiul” şi “noul” PNL, prezidenţiabilul USL – fost preşedinte al Senatului şi locţiitor al preşedintelui ţării pe perioada suspendării lui Băsescu, din cauza referendumului – a uitat că a fost şi preşedintele Co-misiei de reformare a Constituţiei, pe care a sabotat-o, pentru că, aşa cum cu cinism afirma, actuala Constituţie i-ar permite, să-l contreze pe Ponta sau pe oricare alt prim-ministru. Iată că minunatul Crin, după ce declarase că nu-l mai interesează politica, întrucît ar fi fost un simplu episod în viaţa sa, pare să revină în politică, în calitate de disident în “noul” PNL, împreună cu un grup de foşti “vechi” liberali. Dacă e aşa, înseamnă că agitaţiaAlinei Gorghiu este justificată: în perspectiva deplinei contopiri a PNL în PDL, adică “noul” PNL, ar fi posibil ca amazoana liberală să-şi piardă postul. Adică, viitorul preşedinte să nu fie nici Vasile Blaga, nici Alina Gorghiu, ci Crin Antonescu…

Articole din aceeasi categorie