Fiforniţa

Toată lumea se pregăteşte. Mai întâi de apărarea păcii, apoi – cum s-a mai întâmplat şi altă dată – de măcel. În numele păcii, aţi priceput! Ministrul Fifor nu face excepţie. Nici nu poate, din moment ce suveranitatea noastră e fâx, independenţa bâx, iar libertatea face joc de gleznă între franţuji şi nemţălăi, via Bruxelles.
Viforul din armata română porneşte de la vaiete. Şi de la ”ioi”, ministrul ajunge la ”vai”, trecând prin ”au”: că nu sunt oameni în armată, că e greu de atras populaţie spre această meserie , că numai anul trecut a plecat din sistem 8000 de personaje, care mai de care şi că, în fine, el, ministrul ratărilor de la Deveselu, opinteşte să atragă 6000 de răcani. Printre care, zice, 400 (?!?) de medici.
Fabulă!
Sigur că minciuna nu mai umblă în boconci şi nici nu poartă caşchetă, dar în raniţa ministrului se află alt gând. Leit copy/paste din poşeta lui mutti Merkel şi cu aprobare tacită de la cei care ştiu că trucul se poate numi, eufemistic, manipulare. Sună mai… intelectual decât poticnelile în neologisme ale şefei de Teleorman şi mai puţin drastic decât coperta I şi II de la o anume revistă, care a dat românilor de colorat partea din fund. Că de faţă s-au ocupat ei.
Acţiunea Fiforului nu este una de kamikaze, fie şi pentru că ştie să învelească în staniol o bucată de rahat care, nemestecat, aduce a ciocolată elveţiană. În plină caniculă continentală, ministrul apărării noastre atacă: serviciul militar nu este abrogat, ci suspendat!
În traducere liberă: ne pregătim de caft, şi nu avem nici un chef să angajăm, pe bani mulţi, o grămadă de burtoşi care să taie frunze la câinii de apără cuceririle revoluţionare şi care, realmente, nu este pe placul Penalului.
Una peste alta, ne putem aştepta să fim luaţi la oaste, doar pentru că Viforniţa fiforniţează, Sibirul bate şi Suhoveiul rabdă . În aceste condiţii, ne punem speranţa ca partidul să dorească, Fifor să propună, Iohannis să nu zică ”halt!” Şi tot tânărul să facă 1,2,3 ani de oştire.
Cică pentru a-şi servi patria în neştire! Şi poporul votant psd. Fără să se spună în propoziţie că reprezentanţii lui – capo di tutti capi – n-au nici o treabă. Nici în vreme de flori, de e pace de-i război! Ideal avem, ne dă statul şi haine şi rucsac, numai să găsim duşman adecvat, cu clase multe şi dorinţă de rapt din – parafrazăm – roşu ca… mierea e glonţul patriei.
Aşa că: Drepţi! La stânga! Cu cântec, înainte spre moarte, marş!

Radu Vida

Articole din aceeasi categorie