Febra votului

Radu VIDA

Am auzit pe cineva, întrebînd pe altcineva, dacă votul este cel mai important subiect pentru parlamentari. Cu insinuarea, desigur, că sînt cestiuni mult mai importante la ordinea de zi. Nu eram eu implicat în dialog, aşa că n-am putut răspunde individului. Dar: da! Votul este foarte important, iar preocuparea pentru îmbunătăţirea lui nu e de azi de ieri. Petru că, vedeţi dumneavoastră, şi democraţia asta a existat de cînd lumea, vorba vine, dar s-a perfecţionat mereu. De ce acum? Pentru că, se ştie, numai azi nu-i mîine, şi poimîine sînt alegeri. Iar îngrijorarea politicienilor nu-i de colea.

Chiar dacă putem acuza pe unii dintre alegători de naivitate, manipulările grosolane, minciuna, speranţele deşarte şi nemerniciile au dus la o gravă decredibilizare a clasei politice.

O diaree a relelor se poate produce într-o clipită, iar spălarea urmărilor durează ani şi ani. Constatarea are perfectă acoperire în realitate şi, iată, politicienii rămîn fără voturi. Fără votanţi, mai exact. Fenomenul se manifestă nu numai la noi, dar, pînă la urmă, este vorba despre ce se întîmplă aici. Şi se întîmplă aşa: o grămadă de votanţi au părăsit ţara. Şi nu le pasă. Sau au cu totul altă treabă decît să bată drumurile pentru a vîrî în urnă o necunoscută. Cei care au rămas sînt ori dezamăgiţi, ori nu pot să se desprindă de vechea meteahnă a delegării puterii către carismatici, în loc de competenţi. Mai apoi, competenţii (rara avis) dau cu mucii în fasole, pentru că gestiunea unei ţări are atîtea componente, încît, fără şcoală şi fără o practică asiduă, rămîn doar vorbele în vînt…

Absenteismul nu poate fi combătut. Aşa că cei care trăiesc (bine) din meseria de politician au hotărît schimbări. Se vorbeşte de introducerea obligativităţi votului. Cine nu merge de bună voie, că-i obligatoriu, va fi tras de urechi, amendat, fiind pasibil de puşcărie. Se pritoceşte ideea, cu toate că nici una dintre formaţiunile politice importante n-are curajul să ia taurul de coarne. Adică pe alegător. Care şi aşa…
Se vorbeşte tot mai mult şi de scăderea vîrstei participantului. Asta în condiţiile în care, în masa de alegători există clivaje de responsabilitate, cultură, labilităţi fiziologice şi tare psihologice.

16 ani!
O vîrstă mult prea frumoasă, care n-ar trebui amestecată cu ingredientele puturoase ale vieţii adulte. Atunci, la 16 ani, tînărul deschide ochii, e vîrsta năzbîtiilor, provocate de mişcările browniene ale hormonilor. Vorba unui sketch: nici că că, nici că că… Auziţi cîte condiţionări liberale pune preşedintele partidului doamna, Alina Gorghiu: dacă muncesc, dacă plătesc taxe, se căsătoresc… Dar să nu fie simpatizanţi UNPR (!?). Şi discriminaţi de alţii de acelaşi leat, care învaţă, spre exemplu. Tare!

Pot să accept şi obligativitatea, şi scăderea vîrstei de participare, şi tot felul de formule poştale… (cu toate că votul la distanţă ar trebui acoperit de plata impozitelor către statul român). Nu pot să înţeleg, însă, de ce dreptul la vot nu stîrneşte mai multă responsabilitate, în aşa fel încît prezenţa la urne să fie ridicată. Nu de alta, dar… după, protestele nu-şi mai au rostul. Delegarea puterii ar trebui să fie cel mai serios lucru de pe lumea asta. Poate chiar într-o listă a priorităţilor să îşi găsească locul imediat după capitolul “familie” şi “comunitate”. Şi mai e ceva: cu tot interesul pentru situaţia lor personală, e de neînţeles de ce nu se face o legislaţie a votului care să aibă ca punct central priorităţile ţării. Tot vorbim de “interesul naţional” şi nu reuşim altceva decît să-l golim de conţinut. La vot, ar trebui să participe toţi oamenii responsabili, care contribuie prin munca lor la susţinerea financiară constantă a intereselor ţării. Oameni care se interesează de politică şi au concepţii ferme în ceea ce priveşte doctrina.
Altfel…