Electoratul nu e cuminte

Ilie CĂLIAN

Mulţi dintre sociologi şi politologi au fost descumpăniţi în urma rezultatelor de la al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale, întrucît nu se potriveau cu estimările lor – anterioare. Nefiind specialist cu diplomă universitară în nici unul din domeniile sociologiei politice, politologiei sociale, psihologiei grupurilor mici etc., nici nu-mi permit să ofer explicaţii şi sugestii. Mai ales că nu ştiu nici cîţi bani reali s-au vînturat în această campanie electorală. Desigur, aş putea invoca cele vreo trei miliarde care s-ar aduna – dintr-un calcul cu totul aproximativ, relativ la “revoluţiile portocalii” din 2004 (declaraţi public de anumite “societăţi civile” din Occident, care au plătit “societăţi civile” din România).

Aia a fost, aia a trecut!!… Nu am nici o dovadă că, şi în acest an, anumite ONG-uri din Occident ar fi finanţat vreun anume candidat. E adevărat, primarul de Sibiu era atît de sigur că va deveni preşedintele PNL, apoi candidatul noului partid, rezultat din fuziunea PDL cu PNL, încît şi-a pregătit dinainte o autobiografie, pe care s-o lanseze chiar după cel de al doilea tur de scrutin. O fi scos el banii pentru primele 15.000 de exemplare exact din buzunăraşul său de profesor care dă meditaţii de Fizică?! Adică, atunci cînd a început să-şi scrie autobiografia succesului său, ştia deja că va fi şeful PNL şi apoi candidatul ACL, adică al celor două partide, PDL şi PNL, la preşedinţia ţării?! Ba, mai mult, ştia că va cîştiga?! Pentru mine, capacitatea lui Iohannis de a prevedea totul mă sperie: ori este un geniu cum n-a mai existat pe lumea asta, ori ceea ce a “prevăzut” Iohannis era deja bătut în cuie de către forţe mai puternice decît electoratul românesc – atît de puternice, încît să transforme acest electorat într-un puhoi de oameni care i s-au aşternut la picioare ca la moaştele Sfintei Parascheva. Oricum, rămîne o întrebare: ce îl va fi determinat pe măruntul primar al Sibiului să-şi distribuie o autobiografie triumfală, cu autografe, după cel de al doilea tur de scrutin – ba, mai mult, chiar s-o scrie cu ceva vreme înainte de a şti ce urmează să devină?! Poate că, totuşi, cineva, acolo, SUS, ştia ce urmează să devină Klaus Iohannis. Este firesc să mă gîndesc, din nou, la aceia care s-au lăudat cu banii pe care i-au pompat pentru “revoluţiile portocalii”. Numai că acum s-ar putea să nu mai fie vorba despre Axa Bucureşti – Londra – Washington, ci despre alta…

Un lucru rămîne cert: PSD a pierdut. Nu a pierdut Victor Ponta, cum n-a cîştigat, cu adevărat Klaus Iohannis. Analizele “sondorilor” de opinie arată lucruri interesante. Ideea că întreaga Transilvanie a votat cu Iohannis nu este adevărată. Luată la bani mărunţi, şi Transilvania, şi restul României, a votat amestecat – cu anumite majorităţi. Majorităţi care se pot schimba. Cea mai bună dovadă este însuşi faptul că, de la un vot la altul, minunatul electorat îşi schimbă şi opţiunile politice, şi pe cele vizînd o persoană. Niciun analist politic nu ia în serios opţiunile de la un anumit vot decît cu o mare marjă de relativitate în privinţa opţiunilor politice. Pentru simplul fapt că nu există un electorat omogen – nici măcar în privinţa divizării sale ideologice. În realitate, aşa cum învăţăm de la romani, “vulgul” nu prea gîndeşte – mai degrabă reacţionează emoţional. Şi, cel mai adesea, cîştigă cel care-şi bate joc de “vulg”, neţinînd seama de principii din acelea umaniste, democratice, iubitoare de oameni etc. Dimpotrivă, cîştigă acela care-şi bate joc de principii, dar, în schimb, ştie să păcălească “vulgul”.

Nu ştiu ce anume a învăţat PSD din asta. Mai exact, din toţi aceşti ani în care şi-a imaginat că, păstrînd portdrapelul protecţiei sociale (pînă la a deveni, în percepţia multora, protectorul puturoşilor), va reuşi să convingă populaţia să meargă spre un stat al protecţiei sociale, care nu va avea suficienţi bani ca s-o facă. Iată, există, deja, o parte a populaţiei care cere nu pomeni, ci locuri de muncă. În realitate, românilor nu le-a ajuns cuţitul la os – indiferent de aberantele statistici care ne explică despre cum stăm cu gradul de sărăcie: sărăcia, ca şi fericirea, sînt chestiuni de percepţie individuală şi nu se supun măsurătorilor cu instrumentele ştiinţelor exacte, sau ale economiei. De altfel, numai ignoranţii îşi imaginează că economia este o ştiinţă exactă. Cît despre sociologie, politologie, antropologie socială, psihologie etc. – evident, acestea sînt ştiinţe “sociale”, adică mai degrabă dependente de mentalităţi, stări de spirit, emoţii etc., decît de motivaţii raţionale şi condiţionări materiale cuantificabile. Aşa că toţi domnii care servesc aceste ştiinţe trebuie să fie, inevitabil, cel puţin 30% artişti de geniu, şi nu oameni de ştiinţă, pînă acum. Domnii, doamnele şi domnişoarele cu facultăţi, masterate, doctorate şi tot felul de traininguri occidentale n-au ajuns să priceapă asta – aşa că îşi dau aere de savanţi şi nu pot să-şi explice de ce electoratul nu “intră” în cutiuţele pe care le-au pregătit pentru el.