eAnul… crăcănat

Cine şi-a legat… liberele de la Crăciun cu cele de la Revelion se cheamă că ştie: acum, are încă o maxivacanţă. De la buget. Cu bonuri, vaucere, 13-14 salarii şi muncă cât mai puţină. Ceilalţi? Lucrează. Numai ca papagalii să se simtă bine. Să dea ordine. Să facă mofturi. Şi să critice. Pentru că, nu-i aşa, cine lucrează e pasibil şi de greşeală!

O fi bine?!

Acu’ că anul cel vechi pierde din vlagă, e bine că avem ce mânca, ce bea… Şi alte… viţii, vorba lu’ Conu Iancu. Dacă nu depăşim măsura, se cheamă că ponderaţiunea ne scoate din calea farmaciilor, asistentelor şi medicilor. Iar clipa care se risipeşte în detalii aduce speranţă atât la poarta bogatului, cât şi la cea a săracului. Termeni relativi, după cum se ştie, pentru că, nu o dată, s-au văzut semeni bogaţi sufleteşte, purtându-se, însă, în pantaloni peticiţi şi păpuci desfundaţi, dar şi uscaţi la suflet cărora nici liota de contabili nu le află contul. Impresia contează. Dar roşul catifelurilor şi fotoliilor din Camera Lorzilor ce păstrează orgoliul de castă, e tot un drac (beat?) cu austeritatea scaunelor din piele din Camera Comunelor. Oameni sunt şi într-o parte, şi-n alta, cu necazuri şi bucurii, cu insuccese cât tot Westminster-ul acestei lumi globalizate.

O fi rău?!

Nomade, doar sărbătorile şi gripa vin şi trec prin civilizaţii, dând impresia că numitorul comun se află în chiar clipa care se risipeşte în detalii. Iar detaliile, la rândul lor, se caută şi se întregesc. Unde? Poate că în acel nimic pentru alţii,dar de o rară măreţie pentru tine: cu alte cuvinte, în ceea ce laşi în urmă. Anonim sau vedetă, omul punctează existenţa cu micile sau marile nimicuri, bucurându-se. Iar în noaptea de Sărbătoare, când, satisfăcut, deranjează întunericul, clipocitul real sau imaginar al şampaniei aduce împlinire. Întru

La mulţi şi frumoşi ani!

Normali să fie.

Să ai, să vrei, să poţi, să…

Din toate câte un pic. Şi, mai ales, să simţi că verbul îţi umple acel gol (imens, până la urmă) care urmează clipei. În cadenţa neologismelor. Şi, chiar dacă nu poţi să înfrunţi anii, măcar atunci, când secunda contaminează strada, să ai partea ta de contribuţie la nemurirea fiinţei. Aproape anonim pentru milioane şi milioane de oameni, Sir Arthur Conan Doyle a fost un fericit. Din fapta-i literară s-a întrupat Sherlock Holmes. Iar lumea dă buluc pe Baker Street în Londra, fără să aibă habar unde zace, până la sfârşitul veacurilor, creatorul vestitului detectiv. Să rămâi, mai mult sau mai puţin, prin ceea ce ai făcut.

Mare lucru!

Radu VIDA