DUHUL DIAFAN AL PUBLICAŢIILOR periplul sentimental prin BCU (II)

Relaţia dintre o bibliotecă şi cititorii săi nu uimeşte, ci formează. Ieri, v-am prezentat marile direcţii de acţiune ale BCU (Biblioteca Centrală Universitară “Lucian Blaga”) şi, trebuie să recunoaşteţi, prof. univ. dr. Doru Radosav a fost un interlocutor pe cinste. Astăzi, părăsim biroul directorial şi, împreună cu doamna Raluca Trifu, din cadrul Biroului de resurse umane şi marketing, facem un tur al Bibliotecii. Nu e, pur şi simplu, un gest estetic de ieşire din dogme şi alunecarea interviului spre reportaj, ci, dincolo de genul publicistic abordat, drumul nostru iniţiatic, să-i spunem, are drept scop să umblăm prin „cotloanele” unde publicaţiile se retrag în riduri, cum zice poetul. Acolo, pe rafturi nevăzute de cititor, publicaţiile aşteaptă răbdătoare, pînă ce atractivele ei ore de linişte sînt… tulburate de nesaţul lectorului. Aşa se întreţine legenda. Cu pas de gazelă nepăsătoare, ceasul de la intrare punctează timpul oamenilor.

– E ora 8, pare-mi-se, şi nu pot decît să remarc: Ce mult s-a schimbat totul!
– Da. Aici, înainte era garderoba şi, ulterior, zona de permise. Acum este un spaţiu deschis. E o idee mai nouă de a merge pe deschidere către comunitatea studenţilor, către comunitatea academică. E nevoie, ne-am convins, de spaţiile acestea de socializare. Se pot dezbate proiectele comune…

– … sau se poate fura o privire şăgalnică din ochii iubitei/iubitului.
– Oricum, liniştea trebuie să domnească în sălile de lectură.
Cred că sala cataloagelor şi accesul spre sala mare de lectură e cunoscută de către toată lumea. Aici, paşii îşi domolesc cadenţa, tocurile nu mai sonorizează dalele bătrîne – preludiu pentru liniştea „mormîntală” din sala de lectură.

– Nostalgice cutii, cu înscrisuri de mînă, în ordine alfabetică, fac să se trezească viziuni mecanice despre viitoarea carte ce urmează să ajungă la noi. Şi, totuşi, ecranul unui computer avertizează că „secolele s-au scurs în calendar”, şi noul este prezent în BCU.
– În cataloagele vechi nu se mai fac înscrieri. Totul se realizează on-line, cu un soft integrat al Bibliotecii. Cutiuţele, cum le numiţi dumneavoastră, şi cartoanele înşirate pe o vergea metalică sînt aici doar pentru a încînta ochiul. Asta nu înseamnă că nu sînt funcţionale. Dar toate fişele au fot scanate şi se găsesc pe site-ul bibliotecii. O persoană, din Bucureşti, să spunem, care vrea să vină în biblioteca noastră, poate vedea… de departe dacă cartea respectivă este sau nu în colecţia noastră. La un click distanţă www.bcucluj.ro aflaţi tot ceea ce vă interesează. Cartonaşele…

– Povestesc şi ele despre cele 3 milioane 8 sute de mii de publicaţii?
– Număr care creşte în fiecare minut, date fiind achiziţiile făcute de către noi.

– Ziarele sînt o categorie aparte de publicaţii.
– Iar catalogul on-line are deja peste 1 milion de înregistrări. Am mers cu scanarea prospectiv, iar acuma mergem şi retrospectiv pentru includerea publicaţiilor în catalogul on-line.

– Ştiu că aveţi mijloace de a vă îmbogăţi oferta de publicaţii.
– Aducerea în actualitate este legea nescrisă după care ne ghidăm. Şi avem, în acest sens, abonament la resurse electronice, aşa-numitele „baze de date”, la care noi ne abonăm la un consorţiu format la nivel naţional. Ne mîndrim şi cu biblioteca digitală, unul din cele mai bune proiecte la nivel naţional în momentul de faţă. E nevoie mereu de noi şi noi resurse financiare. Dar ne străduim să facem faţă, pentru a fi la zi, cum se spune. Avem o platformă display şi biblioteca digitală „Transsilvanica”, care cuprinde publicaţii relevante pentru acest areal. Toate sînt cu acces deschis, astfel încît orice cititor poate consulta biblioteca digitală fără să-l coste nimic. Pe zona de colecţii speciale, manuscrisele au fost digitalizate. De asemenea, ziarele vechi, un pic deteriorate din cauza vremii şi a utilizării se pot consulta on-line. Doar în anumite condiţii se mai poate vedea colecţia originală.

S-a făcut ora 12.
Trecem discret prin sălile de lectură 2 şi 3. Lume… Dar liniştea de aici mă lasă să-mi pun gîndurile în ordine. Cît ne-a schimbat electronica vieţile! Şi ce de surprize ne mai aşteaptă! Cartea, însă, manuscrisul, publicaţiile, în general, nu vor dispărea. Nu mă refer aici doar la reprezentaţia ieftină, să-i spunem, a rafturilor care întăresc cele spuse, dar mirosul acesta de ceremonial fastuos din preajma cărţilor nu poate fi scoasă din gena omenirii. Nu acum! Circuitul acesta ne poartă prin veacuri şi, credeţi-mă, e de-a dreptul reconfortant ca, dincolo de cote, numerotări numai de bibliotecari ştiute, să recunoşti cărţi citite în studenţie, cărţi care ţi-au luminat nopţile şi, practic, te-au făcut… om. Pînă la un punct, lucrurile acestea pot fi considerate senzaţionale. Există aici, printre sutele şi sutele de rafturi încremenite, mii şi mii de volume ce se oglindesc, tăcute, doar în podeaua originală, făcută din sticlă armată. Podea, ce devine tavan pentru rafturile aliniate cu un etaj mai jos. E un dialog mut, desluşind mii şi mii de umbre de azi şi de ieri, mişunînd prin istoria lecturii. Curtea interioară mă îndeamnă, în continuare, spre reverii. Am străbătut coridoare de taină, scări ce urcă sau coboară spre alte şi alte publicaţii. Zăresc, în fugă, cum ar veni, sălile de lectură Raţiu şi Marino, acolo unde, prepuiesc, sînt alţi şi alţi însetaţi de cultură. Birouri, ateliere de legătorie, depozite vechi şi mai noi, zona de catalogare, cea de achiziţii, cu oameni preocupaţi, retraşi în încordarea pe care ţi-o dă efortul muncii. Anonimi ce, prin prestaţia lor, fac în aşa fel încît noi, cititorii, să nu simţim trecerea vremii, ridurile de pe faţa publicaţiilor fiind mereu „operate” estetic. E o vînzoleală continuă, dacă îmi permiteţi această exprimare neacademică, o frenezie între bibliotecarul-depozitar şi bibliotecarul-curier, cum se numesc ei, şi care face posibil accesul nostru la carte. Aici, însă, în locurile ascunse privirii, se sortează, se pun pe cărucioare, se îndeamnă liftul cel vechi să zorească. Iar timpul de aşteptare s-a redus considerabil, datorită sistemului on-line de comandă a cărţii. Desluşesc cotele, rîndul, locul, sistemul numeric şi, mi se spune, dacă nu s-ar pune cartea exact în locul stabilit, ea s-ar pierde. Şi ar trebui vreo… 15 ani să fie găsită. Din acest motiv, aici, au îngăduinţă doar cunoscătorii. Cărţi aşezate într-o ordine cazonă, aş zice, şi publicaţii grele, ce stau, aşa, culcate, aşteptînd, parcă, comanda pasului de defilare, cînd, în ordine deplină, pleacă spre sălile de lectură. Iar doamna Monica Stoica, şefa depozitului, a calculat: dacă ar lua-o la drum şi s-ar alinia disciplinat, cărţile, puse una după cealaltă, ar „acoperi”, fără probleme, distanţa de la Cluj la… Turda.
Noi mergem mai departe şi dăm de nişte cărţi cu însemnul „S”.

– Sînt de la fostul „fond… secret” ?
– Nu. Acel fond l-am desfiinţat, s-au reîntors între celelalte cărţi, dar nu are nici o legătură. „S”-ul vine de la „fondul Sibiu” , sau „fondul refugiat”. A fost război, iar Universitatea şi BCU au plecat la Sibiu. După război, cărţile s-au întors în cea mai bună stare.
Primele cataloage, undeva la etaj, nu sînt cele mai vechi, dar au cote mici de… 5, 6 (acum s-a ajuns la cote cu numere formate din 6 cifre). Cît de departe par colecţiile şi fondurile alcătuite în 1872!? Mintea poate să cuprindă cu greu tot ceea ce se află aici. O enciclopedie? Putem să spunem şi aşa. Există în Bibliotecă aproape toate tipurile de documente: partituri muzicale, anuare, extrase, periodice, incunabule, depozitul legal… Sala profesorilor, sala de referinţe şi catalogare, sala de clasificare, enciclopedii, dicţionare…
Apoi, colecţii speciale şi multimedia.
Din nou calculatoare, din nou lumea virtualului care concurează, de-acum, imprimatele. Pînă atunci văd zona de documentare unde se creează Anuarul istoriografic al României, bibliografii, referinţe critice, istorie şi critică literară, iar la departamentul de „achiziţii” are loc toată prelucrarea publicaţiilor nou intrate.

Şi din nou, doamna Raluca Trifu:
– Aici sînt primele cataloage de serviciu. Fiecare publicaţie care este în bibliotecă are ataşat un subiect, ceea ce noi numim indexare. Vă vorbeam de spaţiile deschise, la începutul periplului nostru. Şi, iată, un alt asemenea loc, unde studenţii au acces la calculatoare, pe internet, pe dispozitivele lor mobile, se pot conecta wireless, cu laptopul, telefonul mobil etc. la cataloagele noastre, Trecem pe lîngă „Sala Muşlea”, pentru că, toată lumea ştie, aici îşi lansează, cei care cochetează cu scrisul, cărţile, aici se ţin conferinţe, şi de aici ajungem la

Zona de colecţii speciale
Mi se spune că BCU are, poate, cea mai valoroasă colecţie din domeniu. Fonduri de patrimoniu. Expoziţii temporare. Domnul Ionuţ Costea, mai marele colecţiilor, ne face semn de bun venit şi lucrează în continuare. O deranjăm pe doamna bibliotecar Luffy Katalin:
– Este o sală deschisă tuturor, se pot solicita cărţi din fondurile de mari donaţii.
– Aici?
– Un incunabul de la 1541, iar acolo, stampe cu familia regală, cu Elena Cuza, stampe cu costume populare vechi de o desosebită valoare istorică, care fiecare, au poveştile lor aparte. Parfumul lor inconfundabil.

***

E ora 19,45, pare-mi-se.
Se lasă umbrele peste piaţa din faţa BCU. Sus, la mansardă, porumbeii consumă ultimele clipe ale zilei şi doar liliecii fac concurenţă gînguritului lor; jos, la subsol, e un loc neamenajat – consecinţă a perpetuei nevoi de fonduri. Dar abundenţa cititorilor nu lasă nici o urmă de îndoială asupra rezistenţei în timp a acestei adevărate… uzine de produs cultură. Şi nostalgii. Cum se poate trece fără o strîngere de inimă pe lîngă biroul sau canapeaua Poetului? Nicicum. Cum se poate trece nepăsător pe lîngă „Bîrlogul lui Faust”. Nicicum. După cum nu te pot lăsa indiferent nici vitraliile originale, nici secţia de împrumuturi, nici..

Clopoţelul sună în fiecare sală a BCU.
Mai arunc o privire spre locul unde se va înălţa noua clădire, rememorez exactităţile itinerariilor străbătute şi-mi dau seama că, şi de data această, subiectivitatea a luat locul detaliilor, iar didacticismul – pe cel al suflului prospectual. Blîndeţea nopţii mai estompează temerile, mai sînt multe de văzut, multe de citit, sigur, mîine voi veni din nou.
De la etaj, Blaga îmi face, discret, cu mîna.

Pagină realizată de
Radu VIDA