Dreapta

RADU VIDA

PNL şi PMP în PPE.
Iată o ecuaţie care pare să rezolve unitatea Dreptei. De la ei, de acolo, de departe, de unde vin şi bune şi rele, deopotrivă, şi unde forţe încă obscure construiesc Uniunea Europeană. Din păcate, partidele politice româneşti acordă tot mai mare atenţie pentru ce se spune despre ele acolo, departe, şi ignoră aproape cu desăvîrşire expresia populară a emanaţiei. Mai exact, doctrina a căpătat, în ultima vreme, o atît de mică importanţă, încît, la noi, nu se ţine cont de opţiunea electoratului.

Totul se compensează cu populismul.
Vorba, blîndă sau aspră, are efecte dintre cele mai ciudate. Dar, pentru binele tuturor, există încă o mare disponibilitate în ceea ce priveşte manipularea. Aşa că, fără ezitare, partidele politice se ghidează după interesul european, lăsînd deoparte vrerea electoratului propriu. E şi firesc să se întîmple aşa, din moment ce marea majoritate a populaţiei nu are nici cele mai vagi noţiuni de doctrină. În mare parte, politica rămîne la latitudinea celor care croşetează bîrfă subţire pe la talk-show-urile televiziunilor. Oameni instruiţi, nu atît în respectul faţă de doctrină, cît, mai ales, pentru apărarea directivelor partidelor din care fac parte. Că-s bune? Că-s rele? Nu contează. Contează ca partidul să fie mulţumit, iar interesul să fie atins. Şi, în acelaşi timp, populaţia votantă, păcălită.
Mă întorc la cei care, astăzi, se ţin de dreapta. ALDE a fost uitat de către Partidul Naţional Liberal. Şi, momiţi de PPE, au trecut în altă barcă. Care, cu siguranţă, are o doctrină cel puţin ciudată. Anca Boagiu, vicepreşedinte al PPE şi prim- vicepreşedinte al PDL a anunţat că primirea celor două partide (PNL şi PMP) în rîndurile popularilor înseamnă că trebuie „să apere poziţia PPE de poziţia şi practicile socialiste”.

Permiteţi-mi un mare semn de mirare:
Cum se explică faptul că, încă de la începutul unei afilieri (după părerea mea forţate) să se dea liber la ameninţări? La ură. Luptă. Încrîncenare. Putem să cădem de acord asupra a nenumărate puncte slabe în doctrina socialiştilor de aiurea. Putem chiar să invocăm filiera mai… roşie a acestora. Dar nu putem nega socialismul înfloritor al unor partide, care au închegat economii, politici monetare şi financiare, direcţii sociale de mare valabilitate. Suedia, Norvegia, Danemarca, chiar şi Franţa, Grecia şi Italia au în trecutul lor socialist rezultate mai mult decît remarcabile în ceea ce priveşte bunăstarea. Din această perspectivă, constat că PPE nu este altceva decît un focar de dezbinare naţională, de menţinere a unor tensiuni artificiale în ceea ce priveşte conducerea unor ţări. Asta, pentru ca să aplice cît mai bine dictonul latin divide et impera. Acolo, în PPE, toţi trebuie să stea smirnă. Şi să asculte glasul portocaliu al Diavolului. Acasă, însă, Băsescu a indicat o cale unică prin dezbinare. Dreapta participă cu 4 candidaţi la alegerile pentru Preşedinţie, din care unul este independent. Pînă la proba contrarie.

Las la o parte faptul că nici aceştia (3+1) nu sînt în ordine. Toţi sînt acoperiţi: de PPE, de PDL, de PNL-ul devenit creştin şi PMP prezidenţial. Ca să nu mai spun că ”baubau”, poartă pe sub hainele civile uniformă.
În aceste condiţii, nu m-aş mira ca electoratul, sătul de combinaţiile aranjate ale permutărilor venite de nu ştiu unde, să renunţe la femei şi bărbaţi, creştini şi protestanţi. Şi să meargă pe mîna unuia nou, care nu-şi foloseşte dreapta pentru a destrăma vise de stînga. Şi care să poată fi realmente… de-al nost’.

Cum asta nu se poate, trebuie căutat acolo unde unitatea nu se cere a fi dezbinată în favoarea unor interese străine. Şi, mai ales, acolo unde, la dreapta a oricine şi orice, stă dragostea de oameni şi iubirea de ţară.
Cerem prea mult?