Dragnea, inexpugnabil?

Nu cred că toată tevatura de săptămâna trecută din jurul PSD, care a culminat cu acel CEx plin de turbulenţe, reprezintă începutul sfârşitului lui Liviu Dragnea în fruntea social democraţilor. După cum nu cred nici că înlăturarea din guvern a miniştrilor Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb, etichetaţi ca fiind oamenii lui Liviu Dragnea, reprezintă o victorie a lui Mihai Tudose în faţa liderului PSD. Dacă este să vorbim de câştigători şi de perdanţi, de data aceasta nu avem de ce să ne raportăm la Liviu Dragnea şi la Mihai Tudose. Cei doi, deocamdată, au căzut de acord să ducă guvernarea mai departe pentru a nu ajunge, din nou, la mâna lui Klaus Iohannis, lucru ce ar putea însemna pierderea guvernării. Cel care poate fi numit într-adevăr câştigător pe seama acestei crizei politice este Călin Popescu Tăriceanu şi partidul său ALDE, iar marele perdant a fost Partidul Social Democrat.
Liderul ALDE a ştiut să-şi joace foarte bine cartea în contextul acestei crize, reuşind atât să-l menţină pe Viorel Ilie în Guvern, precum şi să demonstreze că este consecvent în decizii şi afirmaţii. Spre deosebire de episodul Grindeanu, când Tăriceanu a urmat întru totul deciziile celor de la PSD, de data aceasta fostul premier al României a arătat că partidul său nu este o anexă la guvernare şi că ştie de trateze lucrurile de la egal la egal. Mai mult, prin modul în care s-a poziţionat în această criză, Tăriceanu le-a demonstrat susţinătorilor ALDE că retorica sa „anti sistem” nu este o lozincă şi că dacă a spus că se opune ca “DNA să facă Guvernul României aşa cum îi convine” îşi respectă principiile. Faptul că nu a cedat în faţa demersului de remaniere a lui Viorel Ilie reprezintă un semnal extrem de important pentru susţinătorii ALDE şi pentru aşa-zisul public „anti sistem”.
În schimb, pentru PSD, noua criză politică a însemnat o decredibilizare şi mai mare în faţa electoratului. După toate frământările prin care a trecut în cele aproape zece luni de guvernare, cu ezitări peste ezitări pe plan guvernamental şi legislativ, cu moţiunea împotriva propriului guvern din luna iunie, ultimul scandal nu a făcut decât să amplifice haosul din acest partid. Modul în care au evoluat lucrurile săptămâna trecută a arătat că la PSD lucrurile nu funcţionează deloc bine şi că partidul se arată, în faţa cetăţenilor, ca insuficient de încrezător în capacităţile sale. Vâltoarea politică recentă a scos la iveală un PSD extrem de slăbit, în care domneşte confuzia, incertitudinea şi lipsa de coerenţă. Deşi unii dintre comentatorii vieţii politice româneşti încerca să catalogheze deciziile luate în CEx drept începutul sfârşitului lui Dragnea în fruntea PSD, lucrurile nu merg în niciun caz în această direcţie. Mai degrabă, ca să-l cităm pe dos pe Winston Churchill, asistăm la „sfârşitul începutului”, şi aceasta în sensul că liderul PSD poate găsi în această degringoladă o oportunitate de a-şi întări poziţia. Prin urmare, nu este exclus ca în viitorul apropiat să asistăm la convocarea unui congres extraordinar al PSD, în care social-democraţii să-şi exprime susţinerea faţă de Liviu Dragnea. Cât priveşte situaţia premierului Mihai Tudose, faptul că a reuşit să scape de Sevil Shhadeh şi de Rovana Plumb nu e absolut niciun câştig pentru el, deoarece locul acestora va fi luat tot de membri ai PSD care vor răspunde la comenzile lui Liviu Dragnea. Aşa că teza cum că Tudose prinde aripi şi începe să atace păgubitor conducerea PSD nu e decât o iluzie. Pentru cei care visează la debarcarea lui Dragnea.
Cosmin PURIŞ

Articole din aceeasi categorie