Donald şi Sylvester

RADU VIDA

Pân la urmă: de ce nu?

America a mai fost “condusă de saltimbanci”. Şi n-a fost nici mai rău, nici mai bine decât cu un jurist, economist sau finanţist. Iar adevărul cum că „istoria se repetă” are corespondent în realitate imediată. Marii electori şi-au spus cuvântul. Trump este preşedintele Statelor Unite ale Americii. Nu mai e un actor oarecare. Sau un miliardar oarecare. Şi, până face frumos (chiar şi nebunii permise de „mai bogaţii care… este”, fără îndoială) poate de pe acum să viseze şi la al doilea mandat.

Nu ştiu dacă Budha a spus chestia asta, oricum, noţiunea de democraţie nu prea funcţiona în colţul lui de lume. Dar merită, sincer, să aflăm o opinie (vorba aia: ori a cui o fi!). Zice că votul democratic ne garantează că nu vom fi mai bine guvernaţi decât merităm. Dacă votul democratic ne-ar aduce nouă ceva folositor sau vreo schimbare în bine, nu am mai fi lăsaţi să votăm.  Şi încă una: votul democratic este alegerea între lac şi puţ. Prin vot democratic va fi ales acela, pe care bogaţii îi pot manipula.

Nu e de mirare că, în ultima vreme s-au înmulţit articolele care au ca întrebare fundamentală: cine conduce lumea? Nu ştiu răspunsul. Dar pot fi şi bubulii, şi illluminati, şi masonii, şi… actorii. Sigur că e mai interesantă viaţa, dacă din umbră, cineva ne mişună prin existenţă. Aşa, pe faţă…

Până una alta, Trump a fost validat.

Şi e liber să-şi aleagă trupa. Evident că textele dintr-o campanie electorală şi realitatea ocârmuirii diferă aproape fundamental. Evident că nici Trump nu va face excepţie şi, cu toate că vom mai avea parte de gesturi excentrice, totul se va încadra în limitele impuse…. De către cine? Vedeţi ce uşor se alunecă spre conspiraţii?!

Propunerile pentru înalte funcţii guvernamentale conţin şi numele lui Sylvester Stallone. Şi el actor de succes, şi el însurat şi divorţat de câte ori a vrut muşchii lui, şi el tată a 5 copii (recunoscuţi!). Şi el… ca şi Trump. Şi el are 70 de ani. Şi Sylvester e tot atât de miliardar ca şi Trump. Aflat pe ultima sută! Sau, altfel spus: nu mai e mult până la sută! Aşa că poate fi preşedintele National Edowment for the Artist.

De ce?

Din acelaşi motiv pentru care şi Trump a ajuns preşedinte. Din acelaşi motiv pentru care democraţia bagă poporul într-un joc controlat, dar în care poporul nu are controlul asupra jocului. Sau democraţie este atunci când turma de oi crede că îl conduce pe măgar, care e condus şi el. Şi Rambo ştie asta! Şi Rocky ştie asta!

Ceea ce e sigur rezultă de la sine: nici Trump, nici Stallone nu l-au citit pe Budha. Dar rezonează cu gândirea sa. Intuitiv. Şi nici unul, nici celălalt nu-şi vor strica CV-ul doar pentru a face acele nebunii care ar drege busuiocul Americii. Pentru că… mirosul şi gustul american este bine stabilit. Şi chiar nu are importanţă de către cine.

Articole din aceeasi categorie