Dolce far niente

Nu sunt adeptul principiului „să moară capra vecinului”. Și nici nu doresc să văd spectacole cu diverse personaje aduse pe la parchete pentru a face deliciul unora și altora. Însă știu că, într-o societate cât de cât evoluată, justiția trebuie să își facă treaba, iar cei care sfidează legile trebuie să dea socoteală. După ce ani la rând am văzut politicieni și oameni de afaceri români plimbați cu cătușe la mâini în încercarea de a se demonstra că judecătorii și procurorii sunt cei care pot salva România, mai nou nu se prea întâmplă mare lucru în cea ce înseamnă menținerea ordinii sociale și de drept în țara noastră (evit să folosesc clișeul „lupta anticorupție”). Mai mult, parcă ai impresia că totul stă sub semul acelui „dolce far niente”, tipic italian. Nu ne convinge nimic că într-adevăr se dorește aplicarea principiilor justiției și că nu e permis nimănui să încalce legea.
Concludent în acest sens ar putea fi chiar cazul premierului Ludovic Orban. Ar fi cel puțin două motive pentru care liderul PNL ar fi trebuit chemat în acest an în fața organelor judiciare pentru a da explicații.
În primul rând avem episodul de la începutul lunii aprilie de pe aeroportul clujean, când, în plină pandemie, mii de persoane s-au înghesuit să prindă loc în avioane fără să țină cont de regulile de limitare a răspândirii coronaviruslui. Poate vă întrebați ce legătură are premierul cu ce s-a întâmplat pe aeroportul din Cluj-Napoca? Are foarte mare. Plecarea zecilor de mii de români la munci sezoniere în Germania s-a făcut în baza unui acord pe care premierul României l-a semnat cu Guvernul Germaniei și care permitea muncitorilor să părăsească țara, în pofida restricţiilor impuse pentru limitarea răspândirii pandemiei cauzate de noul coronavirus. Or, odată ce și-a asumat că va trimite zeci de mii de români să salveze agricultura germană, primul ministru Ludovic Orban trebuia să se asigure că deplasare acestora se va face în condiții de siguranță, începând de la domiciliu și până la trecerea frontierei de stat. Dar, pe liderul PNL nu l-a mai interesat acest aspect. Așa s-a ajuns ca, în ciuda restricțiilor privind deplasarea, să fie transportați muncitori din toată țara, inclusiv din Suceava, zonă pe atunci aflată în carantină, și apoi debarcați în parcarea aeroportului clujean. Odată cu izbucnirea scandalului, s-a încercat să se caute vinovați din rândul angajaților de la Aeroportul din Cluj-Napoca și nu dintre cei care s-au angajat să trimită în Germania zeci de mii de muncitori sezonieri și nu le-a mai păsat apoi dacă sănătatea acestora este sau nu pusă în pericol.
Un alt motiv pentru care Ludovic Orban ar trebui să de-a explicații în fața procurorilor ar fi legat de îndemnul transmis recent românilor de a nu respecta decizia Curții Constituționale. „Rugămintea mea către populație e să nu țină cont de decizia CCR. Să țină cont de regulile firești!”, a declarat Ludovic Orban după ce Curtea Constituțională a stabilit că internarea obligatorie și carantinarea în timpul pandemiei sunt neconstituționale dacă sunt reglementate prin ordin de ministru. Acest gest nu înseamnă altceva decât instigare la nerespectarea hotărârilor judecătorești, faptă pevăzută de articolul 287 și de articolul 47 din Codul Penal.
Dar, cum suntem într-o perioadă de dolce far niente…

Articole din aceeasi categorie