Divorţ

RADU VIDA

Noua doamnă de fier.

Aşa au titrat ziarele din Insulă numirea premierului britanic în persoana doamnei Theresa May. Şi, pentru o clipă, entuziasmul a atins până şi coarda din ce în ce mai sensibilă a Graţioasei Sale Majestăţi, Regina Elisabeta a II-a. Şi Theresa ar fi tot a II-a, dacă nu ea ar trebui să se încline în faţa suveranei Marii Britanii. Care, între noi fie vorba, a devenit mai mică. Nu Regina. Ci ţara pe care o conduce. Aşa, dintr-o dată. Mică da’ hââââ! Zice, doamna prim ministru, care l-a avertizat deja pe freneticul Junker că va fi primul şi va cunoaşte pe pielea lui  împuţoşenia acrită a unei femei care se vrea cea mai tare din parcare.

Sigur, ca orice politician, Theresa May a promis. Că tot scandalul va fi un… succes; că Anglia va fi  şi mai şi. Numai că GB a plecat. Şi a lăsat marea Casă Europeană altora. Evident că nu se duce să doarmă pe la prieteni. Nici nu-şi va face culcuş într-o garsonieră confort III de la marginea mahalalei. Marea Britanie sau, pardon, Anglia e totuşi Anglia! Chiar dacă după divorţ partajul nu-i este, nu poate fi favorabil. Da… deloc! Şi Cameron a plecat. A lăsat în urmă o propoziţie: după intrarea în vigoare a divorţului, celelalte 27 de ţări membre vor rămâne vecini, prieteni, aliaţi şi parteneri. (Sic!)

Nu e nevoie să-l contrazicem noi. Îl va contrazice Viaţa. Pentru că, pe lângă gustul amar, un divorţ te slăbeşte, dacă  nu chiar te aruncă în braţele depresiei. Iar de acolo e greu de revenit. Nu te ajută cei din coasta ta: Scoţia, Irlanda şi o bună parte a populaţiei, englezi care au votat pentru rămânerea în UE. Şi nici de la “ceilalţi 27”  nu te poţi aştepta la clemenţă. Îi laşi, vasăzică, cu buzele umflate, te dai rotund că aşa şi pe dincolo cu imigranţii (tu ţară care ai adus din toate bantustanele câte ceva, aşa să fie) şi pe urmă ceri negocieri! Neîndoielnic că sunt lucruri de discutat. Dar negocieri…

Madama de fier a făcut deja o mişcare de păpădie, gata să-şi piardă fulgii la prima pală de vânt: l-a numit pe Boris ministru de externe. Care Boris?  Cel fecior blond, bolând şi rebel, fost primar al Londrei, care mai e şi progenitura lui Johnson. Măcar că, după huiduielile din Parlamentul European, Partidul Conservator a reuşit să-l elimine din peisaj pe Nigel Farage. Cel puţin pe moment. Dar mâna lui dreaptă, Boris, omul cu care se ştergea Farage la diferite părţi sensibile ale Brexitului a devenit, dintr-odată, interlocutor. Diplomat care, întotdeauna, a dat cu stângu-n dreptu’. Şi viceversa. Aşa că, probabil, prima lui grijă va fi să stea la coadă, să gândească cum să-şi obţină viza de intrare în satele UE. Mai apoi, să ridice vizele (prin negocieri) pentru englezi şi numai după se va sta de vorbă cu Boris. Cum va circula capitalul? Dar mărfurile şi serviciile? Între cele două entităţi rămâne, GB şi UE şi o să sufere copilul: libera circulaţie a persoanelor. Şi asta încă nu-i totul. Linia de apărare a strategică a continentului se mută pe… Continent! Ce înseamnă asta? Un fel de două feluri, în care trebuie să se evite cortina de fier. Unde-s doi puterea creşte…Şi, credeţi-mă, e valabilă şi reciproca.  Dar când instanţa stabileşte că-i gata, părţile suferă. De regulă mama rămâne cu copii, casa, pensia alimentară. Pe când cel care o face pe flăcăul, are drept de vizită când stabileşte legea, scoate din buzunar pentru… trecuta clipă de fericire şi hălăduieşte în pustii…

Până… Până ce o alta îi trece cu  vedera că a mai fost, că mai are, şi dacă vrea… Dar întotdeauna îi va reproşa (fie şi în gând) că omul nu-i loial, a dovedit-o cu prima, nu? Cine va accepta un nou mariaj cu Bătrâna GB? Poate americanii. Asta după ce se liniştesc lucrurile şi mai pun niscai pile pe la cancelariile evropene. Pâna atunci, cuvântul de ordine al supuşilor Majestăţii Sale: Austeritate! Ceea ce nu convine. Deloc.

Nici celor care au vrut, nici celor care nu au vrut.