Dintr-un împrumut într-altul

Un fapt mai puţin mediatizat şi, în consecinţă, mai puţin cunoscut, este că România mai are de plătit, până în 2023, datorii de peste 4,7 miliarde de euro către Banca Mondială şi Uniunea Europeană. Cea mai mare sumă, de 3,71 miliarde de euro, va trebui rambursată Uniunii, ceilalţi bani urmînd să ajungă la Banca Mondială. Doar în acest an, ţara noastră mai are de achitat datorii de 1,26 miliarde de euro, 1,15 miliarde de euro reprezentând rate de capital, iar restul dobânzi şi comisioane. Peste 1,25 miliarde de euro urmează a fi rambursate UE şi doar 9 milioane de euro către Banca Mondială.
Plăţile sunt defalcate, astfel că, în mai, România trebuie să plătească 35,8 milioane de euro către Uniunea Europeană şi Banca Mondială, din împrumutul stand-by contractat în 2009, întreaga sumă reprezentând dobânzi şi comisioane. Conform datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice, cea mai mare parte a sumei, de 33,8 milioane de euro, trebuie rambursată către Uniunea Europeană, celelate 2 milioane de euro revenind Băncii Mondiale.
Din păcate, se pare că economia românească, cu toată creşterea înregistrată în ultimul timp, nu poate acoperi integral şi aceste datorii, şi altele, dar şi deficitul bugetar, astfel că suntem nevoiţi să recurgem la noi împrumuturi. Pentru această lună, Ministerul Finanţelor Publice a planificat împrumuturi de 4,1 miliarde de lei de la băncile comerciale, din care 3,7 miliarde de lei prin şapte licitaţii de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat, iar 405 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni. Ce-i drept, după cum afirmă Ministerul, aceste sume nu vor fi utilizate pentru rambursarea datoriilor către Uniunea Europeană şi Banca Mondială, care probabil că vor fi acoperite din alte surse, ci pentru finanţarea deficitului bugetului de stat şi refinanţării datoriei publice, respectiv pentru refinanţarea titlurilor de stat emise anterior şi scadente în 2017.
Mai mult, pentru acest an, Ministerul Finanţelor are în vedere atragerea de resurse financiare de pe pieţele externe prin emiterea de euro-obligaţiuni în valoare de 2,5 – 3 miliarde euro, din efectuarea de trageri din împrumuturi contractate de la instituţii financiare internaţionale în valoare de 0,6 miliarde euro, precum şi din emiterea de titluri de stat pe piaţa internă în valoare de 48 – 50 miliarde lei.
După cum se poate observa, este vorba despre o politică financiară bazată în mare măsură pe împrumuturi, astfel că datoriile vor fi “rostogolite” de pe un an pe altul. Practica în sine nu este una neobişnuită, şi lucrurile nu devin îngrijorătoare pînă când nivelul datoriilor rămâne unul acceptabil. Îngrijorător este însă faptul că acest tip de politică financiară este unul riscant, mai ales în contextul în care actualii guvernanţi nu par a fi preocupaţi de zona de investiţii – unul dintre puţinii factori care pot contribui la o creştere economică reală şi, deci, la venituri suplimentare. Până una-alta, lucrurile par a funcţiona cât de cât şi aşa, dar să ne ferească bunul Dumnezeu de o nouă criza economică, căci atunci situaţia se va schimba radical, şi nu în bine. Atunci vom fi nevoiţi să apelăm la alte şi alte împrumuturi, posibil chiar la unele de la Fondul Monetar Internaţional, cu toate consecinţele de rigoare, pe care cred că şi le aminteşte, cu neplăcere, toată lumea.
Viorel DĂDULESCU