Despre osatură şi alte chestii tari

radu vidaRADU VIDA

Băsescu filosofează.

Şi emite tot felul de… chestii marinăresco-foste şi prezidenţiale aşijderea. Nu vrem să ne dăm mai pătraţi decât ideile rotunde dar adânc înrădăcinate în mintea şi sufletul celui care, timp de zece ani, ne-a mâncat zilele. Totuşi, o precizare se impune: dacă vorbim despre sistem, în general, trebuie să remarcăm că această mulţime de elemente, interacţiuni şi relaţii sunt într-o continuă schimbare şi transformare. Iar totalitatea lor, practic infinită, nu poate fi redusă la elementele sale componente. Elementele sistemului se individualizează şi au proprietăţi pe care nu le are întregul. Şi nici sistemul nu are, în mod obligatoriu, din caracteristicile elementelor sale componente. Şi încă ceva: oricât de închise sau deschise, stabile sau instabile, sistemele sunt formate din subsisteme care, la rândul lor, sunt reale, posibile sau realizabile.

Fostul preşedinte nu amestecă lucrurile. E prea şmecher. Trecut prin ceea ce puţini au trecut. Şi profită. Amalgamează în aşa fel încât să-i iasă manipularea. De ce? Pentru că mai vrea. În… osatura pe care o huiduie cu toată mânia… marinărească.

Zice domnia sa că sistemul nu e devotat interesului naţional, dar că îl va învinge şi-l va pune la dispoziţia cetăţeanului. Ca să nu punem întrebarea cea jenantă cu deceniul petrecut la Cotroceni, unde a patronat, în veselie, udrisme, blagisme, împuţoşenii, cârdăşii etc.,etc., se pune la adăpostul unor fraze meşteşugite, elaborate în apele limpezi şi înşelătoare de dinainte de campania electorală. Aşadar: Emil Constantinescu a fost învins de sistem. Băsescu susţine că a îngenunchiat sistemul dar nu l-a învins.

Tare, nu?

Domnii Constantinescu şi Băsescu ar fi fost repere de schimbare în societatea românească, dacă primul n-ar fi orchestrat potlogăriile privatizărilor şi distrugerii economiei, iar al doilea n-ar fi fost în fruntea unor prestidigitatori, crescuţi în baia de prezidenţială şi redată, cu toată tinereţea şi prospeţimea flămândă a tinerei generaţii, chemată să conducă în locul „expiraţilor zilei”. Şi loveşte adânc musiu: cică generalii nu sunt luaţi niciodată de DNA! Nu? Păi, tocmai tresele de pe izmenele generalului pe care l-a promovat cu atâta sârg au fost săltate din cercul măririlor sale. Ş-apoi Băsescu ar fi penultimul om care să huiduie – voalat, desigur – fosta securitate.

Analiza Statului, făcută de cel care, nu demult, a fost primul în Stat este falsă. Mişcările pe tabla de şah a puterii din vremea domniei sale n-au fost de natură să zdruncine sistemul. Din contră. A dirijat, probabil, noi şi noi metode de a apărea cinstit, în zoaia de impostură în care ne-am afundat. Pentru asta nu sunt de vină nici generalii (?!?), nici serviciile, nici chiar politicienii. Ci însuşi Băsescu. Pentru că şi-a făcut propriul sistem. Tot atât de pervers şi ticăloşit. Osatură de minciună şi nemuncă.

Am zis!

Articole din aceeasi categorie