Deputatul PSD Cristina Burciu: Nu cred în discriminarea pozitivă

Cristina Burciu a câştigat din partea PSD Cluj, la alegerile generale din 11 decembrie 2016, un mandat de deputat. Cristina Burciu a fost a treia pe lista PSD Cluj pentru Cameră, ceea ce i-a asigurat fotoliul de parlamentar, după ce formaţiunea social-democrată a obţinut 59.894 de voturi şi un scor de 26,24%. Social democrata s-a născut la 24 martie 1969 şi este licenţiată în finanţe contabilitate, fiind absolventă a Universităţii ‘’Babeş-Bolyai’’. Până în 2013
a lucrat în sistemul bancar după care a ocupat funcţia de director economic, respectiv director general interimar în cadrul Companiei de Apă Arieş din Turda. După preluarea mandatului de deputat, Cristina Burciu a devenit membru al Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare.

Rep: Doamna Cristina Burciu, aţi parcurs primele trei luni de activitate în Parlamentul României. Ce înseamnă pentru dumneavoastră misiunea de a-i reprezenta pe clujeni în forul legislativ al ţării?
Deputat Cristina Burciu: Primele trei luni au fost perioada de acomodare pentru mine, fiind la primul mandat. Cu toate acestea am încercat să accelerez cât de mult procesul, pentru că nu-mi doresc să fiu privită ca un învăţăcel, ci vreau să implementez ceea ce mi-am propus şi ceea ce am promis în campania electorală. Îi reprezint pe clujeni şi, în special, pe turdeni, locuiesc în Turda şi ştiu foarte bine cu ce probleme se confruntă oraşul. Am acum şansa să fac ceva efectiv în acest sens, clujenii şi mai ales turdenii mei m-au investit cu încredere, rămâne să confirm.

Rep: Care ar fi pentru dumneavoastră priorităţile în acest mandat şi în ce măsură ar putea fi realizate?
Cristina Burciu: Fac parte în Parlament dintr-o comisie foarte ofertantă, respectiv cea de politică economică şi priorităţile mele sunt îmbunătăţirea mediului economic din regiunea noastră, combaterea şomajului, creşterea numărului şi a calităţii locurilor de muncă, combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale. Mai mult, în Turda, eu fac parte dintr-o echipă formată în urmă cu câţiva ani în jurul primarului oraşului, domnul Cristian Matei. Vreau să fiu o prelungire a administraţiei locale în Parlament şi să sprijin prin orice pârghie legală comunitatea noastră, să aibă acces la finanţare şi proiecte atât de necesare. Mă bazez foarte tare pe echipa puternică creată la Turda şi pe experienţa mea de economist. Cred că vom avea un mandat de succes şi eu şi clujenii şi turdenii care m-au trimis să-i reprezint în Parlament.

Rep: Proveniţi din zona Turda. care au fost principalele probleme semnalate de cetăţenii de aici şi cum le veţi putea rezolva prin intermediul pârghiilor parlamnetare de care dispuneţi?
Cristina Burciu: Ştiu şi vedem cu toţii în fiecare zi starea de degradare a drumurilor din oraş şi mai ales a căilor de acces. Această situaţie complicată reprezintă o prioritate pentru Primăria Turda şi doresc să-mi aduc aportul nemijlocit. Domnul Cristian Matei a demarat procedeul de transfer din administrarea locala în cea a CNAIR a unor drumuri din municipiu, la rândul meu am depus o interpelare la ministrul transporturilor pentru a rezolva cu celeritate această situaţie. În urma discuţiilor purtate de prefect cu domnul primar mă bucur că hotărârea de guvern a fost deja redactata şi urmează a fi promovată în cel mai scurt timp. Noi considerăm ca fiind ceea mai simplă şi eficientă metodă prin care, în cel mai scurt timp, toate drumurile de acces în oraş vor fi reabilitate.

Rep: În urma alegerilor din 11 decembrie, judeţul Cluj e reprezentat în Parlament de doar două femei, dumneavoastră şi doamna Cătăniciu. De ce credeţi că s-a ajuns ca partidele clujene să promoveze atât de slab femeile în forul legislativ?
Cristina Burciu: Nu ştiu ce fac celelalte partide, dar eu mă bucur că în PSD femeia este respectată şi se vede asta şi prin faptul că este al doilea mandat consecutiv în care organizaţia judeţeană este reprezentată şi de o femeie. Doamna Aurelia Cristea a avut un mandat foarte bun, chiar citeam zilele acestea despre efectele pozitive ale legii antifumat la un an de la implementare. Sunt convinsă că mă voi ridica, la rândul meu, aşteptărilor unei societăţi încă uşor misogine.

Rep: Ce credeţi că se poate face pentru a creşte şansele femeilor  de a se implica în viaţa parlamentară?
Cristina Burciu: Cu cât doamnele din politică vor demonstra consecvenţă, seriozitate şi profesionalism în domeniile lor, cu atât imaginea femeii în politică va fi una mai solidă şi de necontestat. Cu cât mai puţine doamne vor trata politica la rubrica de can can, cu atât egalitatea de gen în Parlament va fi una echilibrată.

Rep: Ari fi o soluţie legiferarea cotelor de gen?
Cristina Burciu: Nu cred în supralegiferare! Cred că trebuie să demonstreze ceea ce poate şi ceea ce ştie indiferent dacă este femeie sau bărbat. Nu cred în discriminarea pozitivă. PSD face parte din familia socialiştilor europeni, iar recomandarea în cadrul familiei noastre europene este de egalitate de gen pe toate listele de candidaţi, condiţie în mare parte respectată, chiar şi prin exemplul propriu.

Interviu realizat de Cosmin PURIŞ

Articole din aceeasi categorie