Democraţia condusă “milităreşte”?!

ILIE CĂLIAN

CALIANSe zice – de către cei interesaţi! – că alianţa de guvernare se va destrăma, din cauza lui Gabriel Oprea, generalul cu patru stele de tinichea, dacă nu de plastic, care s-a răţoit la PSD şi la Ponta pe la nişte posturi de televiziune – ba, mai mult, a afirmat că îl va vota pe M.R. Ungureanu ca şef al SIE, la propunerea prolificului scriitor, pe post de preşedinte al României, Klaus Iohannis, care nu a catadixit să-l informeze (măcar, dacă nu să-l şi consulte) pe primul ministru, membru şi el în CSAT, în legătură cu această propunere înaintată Parlamentului. Că aici e clenciul: să obţină, MRU, votul Parlamentului. Or, deocamdată, MRU are, categoric, votul “noului” PNL (care ar fi trebuit, deja, după dorinţa preşedintelui-scriitor, să constituie “Guvernul Meu”, al lui KI); mai are votul UDMR; se mai profilează votul UNPR.

E adevărat, simplul calcul aritmetic s-ar putea să nu corespundă votului din Parlament; poate că unii dintre membrii “fostului” PNL n-au uitat că, tot ei, au votat pentru căderea Guvernului MRU, instalat de Băsescu. Dar nu este absolut sigur că în mintea parlamentarilor români funcţionează deopotrivă memoria, onestitatea şi minima “frică” de alegătorii care i-au trimis în Parlament. Peste toate astea, ar mai trebui să existe ceva: minima onestitate.
Or, Băsescu, a avut grijă, atunci cînd a zăpăcit “boborul” electoral cu votul uninominal, înnoirea clasei politice, promovarea femeilor şi tinerilor, să creeze “spaţiul” în care onestitatea să fie exclusă – nu doar din spaţiul politic, dar şi din cel juridic (după cum s-a văzut şi din numărul mare de “tineri” şi “tinere” din magistratură care au ajuns deja după gratii, ori pe-aproape).

Aşadar, onestitatea fiind exclusă din spaţiul public (inclusiv din cel militar, că ne este greu să înţelegem cum, la vreme de pace, obţii aşa de uşor patru stele mari pe epoleţi), nu ar fi de neconceput ca buimacul prim-ministru interimar Gabriel Oprea să facă te miri ce tîmpenii. Argument: trecînd peste faptul că vrea să stea cu fundul său mare în două bărci, sau cu două funduri într-o barcă şi capul aiurea – deplină fidelitate faţă de Ponta şi deplină fidelitate faţă de Iohannis -, este de observat îngrijorătoarea lipsă de inteligenţă şi cultură a acestui prim-ministru interimar, care afirma despre Victor Ponta, operat la genunchi, că este în “culpă medicală” (o fi existînd în mintiuca lui măcar dicţionarul limbii române pentru şcolarii din ciclul primar?!) şi, pe de altă parte, că, în această perioadă, va conduce Guvernul “milităreşte”.

Dacă n-ar fi fost această afirmaţie, mai că l-aş fi tratat cu umor, ca pe un Moş Teacă “post-revoluţionar”. Dar nu pot, întrucît îmi aduce aminte de Băsescu. Şi ăsta, crescut în spirit cazon şi fost “dumnezeu” pe vapor, credea că societatea nu se poate conduce decît milităreşte: un şef suprem dă ordine, iar ceilalţi le execută. Deci, să ne ferească Dumnezeu de un şef de guvern care să ne conducă “milităreşte”: pe lîngă dictaturile naziste, fasciste şi comuniste, au mai existat şi dictaturile coloneilor şi generalilor, iar, mai nou, în România, dictatura magistraţilor. Dictatura militară ne-ar mai lipsi! Desigur, nu am garanţia că Oprea cunoaşte cuvintele din limba română şi sensul acestora – dar tocmai de aceea poate fi extrem de periculos. Iar ameninţările sale buimace – că îl sprijină pe Ponta, dar deopotrivă pe Iohannis, şi că ar vota împotriva coaliţiei din care face parte atît în cazul modificărilor la Codul penal şi Codul de procedură penală, cît şi în cazul nominalizării lui MRU în fruntea SIE – ameninţările acestea creează portretul psihologic al unei persoane fie de penibilă labilitate psihică, fie de incoerenţă logică, ambele variante fiind incompatibile cu funcţiile publice.
Cît despre candidatura lui MRU la conducerea SIE – pentru a doua oară-, voi reveni.

Articole din aceeasi categorie