De vorbă cu cel mai bun antrenor din fotbalul feminin românesc

• Actualul selecţioner al naţionalei României nu mai reprezintă de mult o necunoscută. De numele familiei Albon se leagă cele mai notabile performanţe din fotbalul feminin românesc.

Reporter: Domnule Mirel Albon, doresc să încep cu o întrebare pe care v-a adresat-o foarte multă lume. De ce ati renunţat la funcţia de antrenor al echipei Olimpia Cluj, după aproape şapte ani?
Mirel Albon: Am ajuns la concluzia ca este benefic pentru jucătoare numirea unui nou antrenor şi implementarea unui nou model de pregătire. Am dorit să mă axez mai mult pe activitatea de la echipa naţională. Cred cu tărie că această generaţie are valoarea să se califice la un turneu final al unei competiţii de anvergură. Am fost aproape în precedentele preliminarii, cele pentru Campionatul European, însă ne-a privat de prezenţa la turneul final desfăşurat în Olanda un singur gol, care ne-ar fi scutit inclusiv de barajul cu Portugalia.

Reporter: Aţi rămas, totuşi, aproape de Olimpia Cluj, dar dintr-o postură nouă.
Mirel Albon: În prezent ocup funcţia de director tehnic, iar din această postură mă ocup de toate grupele din cadrul clubului Olimpia, care s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani. În prezent lucrez la un proiect ce vizează pregătirea antrenorilor din fotbalul feminin, prin care ne propunem să creştem valoarea acestei discipline în România, care oricum a cunoscut o ascensiune spectaculoasă în ultimii ani. Dorim să creştem şi calitatea competiţiilor interne, prin care să ajutăm echipele care vor reprezenta România în Liga Campionilor.

Reporter: Cum îl caracterizaţi pe Marius Şuller, actualul antrenor al Olimpiei Cluj, care are de dus o moştenire grea?
Mirel Albon: Marius Şuller a fost un jucător important pentru Universitatea Cluj şi ne-a atras prin profesionalism, responsabilitate şi rigurozitate. A acumulat experienţă în Liga 1, ca antrenor secund a lui Adrian Falub, la ASA Tg. Mureş şi Concordia Chiajna. El a venit la Olimpia fiind liber de contract şi a acceptat această schimbare de decor fără ezitare. A acceptat bucuros să colaboreze cu Iulian Szekely, păstrat din vechiul staff tehnic, respectiv Alina Moraru, care s-a alăturat clubului la începutul acestui an, venind de la FC Hunedoara. Pe plan intern, el nu va avea nici o problemă în a-şi atinge obiectivele. Marea provocare vine odată cu meciurile din Liga Campionilor.

Reporter: Ce trebuie făcut pentru ca întrecerea internă să devină mai competitivă?
Mirel Albon: E limpede că la nivel de cluburi nu apare progresul pe care ni-l dorim, cu toate că FRF sprijină activitatea fotbalului feminin. Dar trebuie sa găsim formule ca activitatea sa crească, întrucât suntem conştienţi că lipsa concurenţei duce la plafonarea jucătoarelor. Aşa cum deja v-am spus, s-a început un proiect pe care l-am intitulat Coaching Education şi sper ca în octombrie să avem întâlniri cu antrenorii din fotbalul feminin şi să identificăm împreună soluţii pentru a îmbunătăţi activitatea. Rămâne de văzut câţi vor fi receptivi şi câţi doresc să le împărtăşesc din experienţa mea.

Reporter: Cum considerati Campania Olimpiei in Champions League?
Mirel Albon: De remarcat că Olimpia a reuşit să promoveze faza grupelor pentru prima dată din postura de gazdă, ştiut fiind faptul că la precedentele două tentative a fost eliminată. Olimpia a avut parte de o grupă echilibrată, cu Swansea, Harkov şi Hibernians, reprezentante ale unor ţări în care fotbalul feminin este şi mai dezvoltat decât la noi, dar cunoscându-le pe jucătoare am fost convins că ne vom califica mai departe, în “16”-imi. E adevărat că au existat şi emoţii, dar calificarea a fost obţinută pe merit.

Reporter: Cum vedeti meciul cu Rosengard, un adversar de calibru?
Mirel Albon: Sorţii nu ne-au fost favorabili şi am cazut cu o selectionata mondială, care are în lot jucatoare cu mare experienţă, din naţionalele Suediei, Germaniei, Angliei, Canadei şi Australiei, care au participat la competiţii majore. Rosengard are în lot 7-8 jucatoare de peste 30 de ani şi îşi propune în fiecare an să atingă cel puţin “careul de aşi” al Ligii Campionilor. Noi nu am ajuns încă la un nivel la care să ne putem gândi aşa departe. Realistic vorbind, şansele noastre în această dublă sunt foarte mici, dar sper ca fetele să se mobilizeze şi să ne prezentăm onorabil. Experienţa şi valoarea pe care le avem ne permit să ne gândim la un rezultat cel puţin OK pe teren propriu. Ne-a lipsit şansa la tragerea la sorţi, unde am fi putut nimeri peste Brondby, care a pierdut vreo cinci titulare, Slavia Praga, Sparta Praga, Glasgow City ori Brescia, echipe împotriva cărora am fi jucat de la egal la egal.

Reporter: Şi acum despre naţionala României de fotbal feminin. Câteva concluzii după meciul cu Italia.
Mirel Albon: Am studiat foarte mult adversarul. Am avut cel mai lung stagiu de pregătire pentru un meci, respectiv nouă zile. Ne-am dorit să începem campania cu un rezultat pozitiv şi am avut speranţe, mai ales că fetele s-au pregătit foarte bine, dar am pierdut patru jucatoare pe ultima sută de metri şi pentru noi a contat. Din punct de vedere al determinarii şi disciplinei tactice pe faza defensivă am făcut un joc foarte bun, dar am fost lipsiţi de clariviziune şi luciditate. La 0-0 am avut trei-patru situaţii de finalizare, dar ne-a lipsit ultima pasă. Fără să fiu considerat subiectiv, dar consider că un rezultat de egalitate era mai echitabil. Diferenţa dintre noi şi Italia nu a fost atât de mare, iar golul a venit în urma unei greşeli din partea noastră. Italia nu era imposibil de bătut, dar n-avem capacitatea să valorificăm greşelile adversarului.

Reporter: S-au diminuat şansele la calificare după un singur meci?
Mirel Albon: Facem parte din cea mai echilibrată grupă, în care, alături de noi, se regăsesc trei naţionale care au participat la ultimul Campionat European. Este vorba de Italia, Portugalia şi Belgia. Moldova are, evident, statutul de out-sideră şi deja şi-a depăşit condiţia prin prezenţa în aceste preliminarii. Experienţa îmi spune că meciurile între cele patru naţionale cu pretenţii la calificare vor fi toate echilibrate şi se vor încheia cu scoruri strânse. De la tragerea la sorţi am zis că în această grupă, exceptând meciurile cu Moldova, nu se vor marca multe goluri. Am pierdut trei puncte, dar calificarea nu e compromisă. Sunt optimist şi cred că avem puterea să ne recuperăm aceste puncte în returul cu Italia. Pentru noi, dubla din octombrie, cu Belgia şi Italia, din deplasare, este decisivă. În aceeaşi măsură, am fi naivi să considerăm România favorită la calificare. Obiectivul meu imediat este să acumulăm puncte, pentru a urca în urna a doua valorică, în perspectiva preliminariilor Campionatului European.

Reporter: Nu puteam încheia acest interviu fără să vă întreb ce mai face Teodora Albon, cea mai bună arbitră din fotbalul feminin românesc, soţia celui mai bun antrenor din fotbalul feminin românesc?
Mirel Albon: Teodora s-a retras luna trecuta din arbitraj, din cauza unor probleme medicale, care au privat-o şi de prezenţa la Campionatul European din Olanda, de unde în mod normal nu ar fi trebuit să lipsească. Şi nu o spun eu, ci cei de la UEFA, care sunt interesaţi de serviciile ei. În prezent este observator la nivelul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Cluj-Napoca, dar nădăjduim că va trece curând la nivelul FRF, apoi, în mod firesc, la nivel FIFA şi UEFA.

Reporter: Îndelung contestat, arbitrajul românesc pierde foarte mult prin retragerea Teodorei Albon. După Ion Crăciunescu, care a condus finala Ligii Campionilor la băieţi, în 1995, au trebuit să treacă aproape 20 de ani pentru ca un român să primească onoarea de a conduce finala principalei competiţii europene inter-cluburi, ştiut fiind faptul că Teodora a arbitrat, în 2013, la Londra, meciul fetelor, dintre Olympique Lyon şi Wolfsburg.

Mirel Albon: Nu vreau să fiu sceptic, dar îmi vine foarte greu să cred că în viitorul apropiat un arbitru român va ajunge să conducă o finală de Liga Campionilor, fie la băieţi, fie la fete. Optimismul meu din acest punct de vedere a scăzut după ce am aflat că şi Cristina Dorcioman s-a retras din arbitraj. Atât ea, cât şi Teodora au făcut parte din categoria “elite”. Din păcate nu mai există motivaţie. Dupa 2003, România a fost multă vreme ţara cu cele mai multe arbitre din fotbalul feminin mondial. Sunt jucătoare de la Olimpia Cluj care ar putea sa facă şi pasul spre arbitraj, dar trebuie pregătite şi e nevoie de un program concret şi coerent în acest sens.

Reporter: Cum vedeti în continuare dezvoltarea fotbalul feminin la nivel mondial?
Mirel Albon: Este suficient să vă spun că fotbal feminin este sportul olimpic cu cea mai mare dezvoltare şi există un studiu care confirmă acest lucru. Din toate punctele de vedere, al creşterii popularităţii în rândul practicanţilor, al numărului de spectatori şi telespectatori. Fotbalul feminin se dezvoltă mai rapid, cu sume mult mai mici. Sperăm că lucrurile se vor schimba în momentul in care televiziunile vor fi mult mai interesate de fotbalul feminin. Până atunci, putem spera.

Interviu realizat de
Cristian FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie