De voie, de nevoie

Bancu-i vechi, punerea lui în practică – nouă.
Înainte vreme, erau puţini cei care fugeau din ţară. Un hâtru a spus: ultimul să stingă lumina!
Pe urmă a venit libertatea.
Şi semeni din toate categoriile sociale şi-au încercat norocul. Pe-afară. Sperând. Au reuşit? Categoric: da! Cei muncitori au fost imediat apreciaţi şi angajaţi pentru a face bine societăţilor unde este şi mai bine; borfaşii au găsit spaţii de manevră, cum nu şi-ar fi permis-o, pe meleag, pe vremea miliţiei; fetele cu anume înclinaţii au găsit bordelul potrivit, iar băieţii… la fel; medici, asistente, ingineri, profesori, cercetători, artişti plastici, cântăreţi, scriitori ş.a.m.d. şi-au găsit locul în societăţi mult mai aşezate decât degringolada de la noi.
Sânge proaspăt pentru alţii!
Şi, cu toate acestea, românii au fost mereu huiduiţi, aşa, pentru că erau creştini, darnici, harnici (nu-i exclud nici pe borfaşi), plin de iniţiative… Dar n-a ajuns. Celor care au plecat de nevoie, li s-au adăugat cei care, momiţi de cei cu posibilităţi. Nu mai departe decât la sfârşitul săptămânii trecute, au venit vreo 80 de entităţi. Descinderea a avut loc la Bucureşti, dar săptămâna aceasta se vor paraşuta şi la Iaşi, şi la Timişoara.
Ce caută ei?
Seriozitate. Putere de muncă. Munţi brici. Şi când dau de aşa ceva, nu precupeţesc nici un efort pentru a racola persoanele cu aceste calităţi. Pentru învăţământul lor. Auziţi ce frumos sună: World Educational Fair. Ciudat: preferinţa românilor se îndreaptă spre Marea Britanie. Dar nu lipsesc momelile nici din Olanda, Franţa, Germania, Spania, SUA, Canada.
Veţi spune că s-a mai întâmplat şi în secolul XVIII, XIX. Adevărat. Numai că, atunci, progeniturile boierilor sau bursierii statului făceau cursuri de excepţie şi se întorceau în ţară. Au implementat industrii de vârf, au inovat, au pus bazele unor instituţii inexistente până la ei, au făcut revoluţii…
Acum?
Doar gargara politicienilor spune că aceste minţi strălucite, trecute prin ciurul învăţământului adevărat, se vor întoarce. Nu se vor întoarce! Pentru că tinereţea face ca, în cei 4,5 ani să-şi găsească perechea, să se obişnuiască cu binele, să guste din plăcerea muncii adevărate şi a plăţii pe măsură.
Şi lucrurile nu se vor schimba: pentru că papagalii de la putere ar trebui să faciliteze şi un învăţământ performant, să facă şi drumuri, şi locuri de muncă, şi parcuri, şi… Dar câte n-ar trebui să facă!
Asta până ce alţii nu ne sting lumina!