De râs

RADU VIDA

Dacă e să scriem titlul editorialului de astăzi fără diacritice, se face că nu mai putem nici zâmbi. „De ras” devine, în acest fel, sugestia care exprimă cel mai exact posibil ce şi cum în  cestiune. Nu-i vina nimănui că se pot face asemenea jocuri de cuvinte, cu toate că, subiectul despre care vreau să vă vorbesc numai de joacă nu are… chef. Iar subiectul vine de la Organizaţia Naţiunilor Unite. Şi demonstrează clar, cât de dezbinată este planeta şi cum unii zic „hăis!”, pe când alţii mor cu „cea!” în gură.

Am râs, vă asigur, când am văzut emanaţia ştirii de la vila Grunderzeit din Hamburg. Acolo unde se află cea mai veche şi mai serioasă agenţie de ştiri germană: DPA (Deutsche Presse Agentur) Şi am plâns când am aflat ce vor să facă băieţii (şi fetele, desigur) de la ONU. Chef de chef, pe banii tuturor fiinţelor planetei!

Sigur, veţi zice: încercarea moarte n-are. N-are? Dar inutilitate are cu siguranţă şi gestul foloseşte doar acelor funcţionari care, în plictiseala lor, vor să mai tragă o tură „diplomaticească” prin lumea asta largă. Pe banii popoarelor, reunite sub umbrela ONU.

De ce am râs?, mă puteţi întreba. Pentru că reprezentanţii Australiei, Braziliei, Irlandei, Mexicului, Nigeriei şi Africii de Sud au cerut „interzicerea totală a folosirii armelor nucleare”. Şi am plâns pentru că SUA, împuţoşeniile lor din Regatul Unit al Marii Britanii şi Franţa au făcut cel mai cumplit lobby, pentru a convinge ţările participante să nu voteze o atare rezoluţie. În nemernica lor, au şi reuşit să convingă o grămadă de lume să voteze pentru… contra.

Insuficient.

123 de ţări au votat pentru ca, anul viitor, să înceapă asemenea negocieri. Doar 38 au fost împotrivă. Iar 16 s-au abţinut.

Covârşitoarea majoritate, aşadar, sunt pentru eliminarea folosirii armelor nucleare. Excelent! Atîta doar că nimeni nu ţine cont de voinţa acestor popoare. Pentru că sunt „mici şi proşti”, pe de o parte, iar pe de altă parte, există „cei mari şi… diştepţi”, bagabonţi, cum ar veni, ce nu vin niciodată acasă pentru cina de taină a familiei. Şi care dictează! Scurt. Făr drept de apel.

Nu-mi cereţi să explic ce înseamnă că 38 de ţări au fost împotriva negocierilor. Căci, până la urmă, cum spuneam: povestea asta se lasă cu niscai conferinţe, mese îmbelşugate, discuţii sterile şi… gata. Toată lumea pleacă acasă, aşteptând următorul chiolhan, unde se va bea, mânca şi trăncănii fără nici un rost. Apreciez însă sinceritatea celor 38. N-avem chef, băieţi, de pace! De perspectiva, măcar, a gândului că am putea trăi mai senini, fără să vedem la orice colţ de stradă Moartea. Cea mai cea, dintre toate: pulverizând omenirea, viaţa pe pământ!

Nici pe cei care s-au abţinut nu-i înţeleg. Şi struţul îşi bagă capul în nisip, gest care nu exclude posibilitatea s-o ia pe coajă. Din toată povestea lor… echidistantă apreciez atitudinea Olandei. S-au abţinut, e drept, dar au sfidat presiunile SUA, care au cerut ca statele NATO să nu voteze „pentru”. Să te pui cu aliatul; să nu poţi decât să te smiorcăi în surdină; dar să areţi că nu eşti de acord!

E un pas înainte, nu credeţi? În rest, rămâne cum am stabilit: una din marile gesticulaţii ale comediei umane.

De râs? Sau de ras?