De la Pingala ni se trage…

RADU VIDA

Am folosit în titlu numele matematicianului indian doar pentru că… sună bine. E demult oale şi ulcele (secolul VII îCh), dar, pentru că a socotit în sistemul binar, se potriveşte, cum s-ar zice, cu ceea ce vreau să dezbatem în continuare.

Ari’metică superioară, aşadar!
Atît de superioară, încît un cîrnaţ de calcule e bătut la fund de un singur bit, cantitatea aceea de informaţie care ne-a schimbat viaţa. Şi a completat nomenclatorul meseriilor cu cea de hacker. Fiabilitatea potenţială a sistemului a crescut într-una, aşa că avem calculatoare care „rîd” cu gura pe tot ecranul de mintea cea complexă şi unică a omului. Şi, cu cît entitatea e mai mare şi mai importantă, cu atît sînt şi calculatoarele mai – ştiţi dumneavoastră! – mai cu… organe. Potente. Dar nici hackerii nu se lasă. Şi între două „spargeri” cu refrenul unu, zero, zero în baza doi, fac transplanturi, măriri de circumvoluţiuni siliconate ş.a. Numai să ţină pasul.

E pasionant să urmăreşti năzbîtia, chiar dacă, atunci cînd matematica a fost materie de studiu, profesorul nu te scotea din „loază” caragialiană. Asta pentru că, în lupta surdă dintre „cei buni” şi „cei răi”, primii se situează, sau cel puţin aşa se laudă, cu un pas înaintea sataniştilor din domeniu.
Dar viaţa noastră depinde tot mai mult de „0” şi „1”. Un balans cu infinite posibilităţi, făr’ de care nu putem nici merge pînă la WC. Loc tot atît de important (că ştiţi dumneavoastră, şi regele…), dar, cu siguranţă, că există domenii unde situaţia poate deveni de rahat, dacă…

Nu e de mirare că Armata Statelor Unite ale Americii s-a supărat. Deţinătoarea armelor nucleare şi a altor… sofisticărisme de te apucă groaza, pică pe spate cînd un… „diştept” se joacă de-a spartul codurilor. Pătrunzînd acolo unde nici preşedintele, nici… Ce mai! În ultima vreme au avut loc atacuri cibernetice dintre cele mai surprinzătoare. Muncă grea să-l prinzi pe nemernicul care, într-un fotoliu şi cu halat de baie, face şi desface, ceea ce mîini încîlcite au criptat pînă la loc comanda. În fine, serviciile au acţionat, hackerii au fost prinşi. Victorie? Nicidecum. Pentru că, din una-n alta, s-a constatat că în ţara respectivă nu există o lege care să încrimineze atacurile cibernetice (un eufemism drăgălaş pentru furt la drumul mare al… electronicii). Mai zilele trecute s-a dat un atac şi la reţeaua EOS a Casei Albe. Nu-şi găsea Obama pistolul cu apă s-o îmbuneze pe cameristă să-i facă dungă la pantalonii de protocol! Servitorii nu puteau intra, miniştrii nu puteau ieşi… Deranj mare, ce mai! Două săptămîni a ţinut balamucul. Mult, zic experţii, care susţin că în spatele hackerilor se află Rusia şi China. (N-am văzut, nu comentez!)

Dincolo de paranoia, americanii au dreptate. Mai precis, capii armatei. Care au luat problema în mînă şi au grăit. Sau, mai bine spus, a grăit şeful Agenţiei de Securitate Naţională (NSA), domnul Michael Rogers. Domnia sa nu s-a ocupat de subtilităţile sistemului binar, ci a spus că se vor schimba regulile jocului. Că se va defini mai bine pînă unde se poate… glumi cu spargerea de coduri. Că, în fine, armata va mobiliza în spaţiul cibernetic mijloace pentru a descuraja acţiunile ostile. Un fel de disuasiune, vorba bancului, dar mai mică!

Eu zic că aici nu mai merge cu drepturile omului, grija faţă de semeni, şi alte bla, bla, bla-uri. Dacă de fiecare dată, cînd e prins cîte un şmecher, s-ar da la toate televiziunile şi radiourile planetei chinurile prin care poate trece un asemenea ins şi tot ar fi puţin! Înainte de ştirile din economie ar trebui să se dea, cu sadism cîte un „gîde”, care face o tăietură la baza beregatei atacatorului cibernetic. Şi pune sare… Mai puteţi să imaginaţi şi alte suplicii. Degeaba. Că hackerii nu mor niciodată!
Poate se răresc, doar.