Datornici pe vecie?

Radu VIDA

Să ne gîndim: e rău cînd nu avem nimic! Dar cînd mai avem şi datorii, se cheamă că e foarte rău. Că sîntem în găleată, cum se spune. Şi că de acolo nu se prea poate scăpa, cu toate eforturile făcute. Sau, mai exact, nici nu merită să faci eforturi de escaladare, din moment ce acestea sînt inutile. Şi chiar dacă am trece peste timiditatea de a încerca ceva, nu reuşim pentru că, iată, instituţiile mondiale, care au bani cu nemiluita, fac tot posibilul să ne înfunde şi mai tare în… Ştiu eu dacă e decent să spun unde?!

Mai vechii noştri prieteni de la Fondul Monetar Internaţional avertizează printr-un comunicat că ţările emergente şi cele în curs de dezvoltare vor avea probleme în anul care tocmai a început. Economistul şef al acestei mari… păcăleli financiare, Maurice Obstfeld, “deplînge” situaţia previzibilă a acestor ţări sărace (cele mai multe, de altfel, din lumea asta!). Şi se dă de ceasul morţii. Mai că mi-au dat lacrimile cînd am citit că îngrijorarea domnului cu pricina se direcţionează înspre scăderea preţurilor de vrac şi a restrîgerilor condiţiilor financiare, ceea ce duce, invariabil la creşteri mai lente ale economiilor ţărilor lumii.

Ei, nu zău?!
Globul de cristal al economistului şef FMI mai spune că se reduce capitalul străin (?), că se diminuează depozitele de valută şi că se depreciază monedele naţionale. Uită, desigur, să spună că e vorba despre ţări năcăjite, constrînse prin tot felul de pîrghii financiare să se îndatoreze şi să plătească pînă la sfîrşitul veacurilor, dacă se poate. Către ăi bogaţi!

Spre ştiinţa economistului şef, mai punctăm faptul că masa de capital (străin – de ce?) trebuie să se mişte. Şi să producă. Altfel, prin absurd, banii aceia devin simple bucăţi de hîrtie, care ar îngloba doar efortul financiar pentru tipărirea lor. Credeţi că e normal? Să cumperi, cu alte cuvinte, 100 de dolari, să spunem cu 1 dolar, costul pentru producerea lui! În loc să-i investeşti şi să producă 200 de dolari?

Nu! Sigur că nu!
Marele prestidigitator „uită” însă că FMI, UE şi BM, în principal, trăiesc din ce îndeasă în ţările emergente şi în curs de dezvoltare. Şi, după ce le aruncă un mărunţiş, doar pentru supravieţuire temporară, urmează jăcmăneala. Niciodată contractele semnate cu aceste instituţii financiare nu spun ce şi cum pînă la capăt. Iar la… capăt se află ratele de capital, dobînzile şi comisioanele. Babane!

Miliarde şi miliarde…
Noi, România, bunăoară, am scăpat cică de datorii la FMI, BM şi UE. Trîmbiţele de partid(e) aşa au lăsat să se înţeleagă. Dar o ştire micuţă, cît să nu se vadă prea bine, anunţă pe cei interesaţi că ţara noastră are de plătit în 2016, ceva mai bine de… 113 milioane de euro. Şi că pînă în 2023 mai avem încă… 4,88 miliarde de euro (!!!) Tot comisioane, dobînzi şi alte „găselniţe”, inventate atunci, cînd ne-a fost greu, şi cînd n-am avut ce face. Şi a trebuit să, vorba aia: ciocu’mic!

Domnul ăsta, şef peste economiştii care, vezi bine, adună bani de la bogaţi pentru a le da tot lor vagoanele de comisioane, deplînge situaţia economică din China. Şi le spune celor care nu ştiu despre ce-i vorba în propoziţie că e rău şi dacă China încetineşte creşterea economică, dar şi dacă urmează drumul transferului de investiţii de la industria manufacturieră şi investiţii masive spre sectorul serviciilor. Ca să nu mai vadă atîtea tulburări de piaţa financiară a lumii şi atîtea dezechilibre imaginare, îi ştergem virtual, desigur, lacrimile din colţul ochilor şi-i amintim că această ţară, ca şi alte economii din Asia, au renunţat sau şi-au diminuat mult împrumuturile de la „binevoitorii” finanţatori internaţionali.
Poftim?!