Dacă nu construiesc, românii economisesc

Migraţia românilor în alte ţări nu este o noutate, în special în ultimii 11 ani, de când circulaţia în Europa este neîngrădită. Totuşi nu putem să nu tresărim când auzim numărul aproximativ al românilor care pleacă dincolo pentru o viaţă mai bună. 3,5 milioane repartizaţi în ţări precum Spania, Italia, Germania. Motivul? Lipsa banilor şi a unui trai de viaţă decent. Întrebarea este: merită ca aceşti tineri sau părinţi cu copii să petreacă ore în şir pe câmp la strâns de salată sau alte tipuri de legume, indiferent de vreme? Sau să muncească câte 12-14 ore pe zi la curăţenie, îngrijit de persoane vârstnice sau alte câte şi mai câte servicii care pentru populaţia ţărilor respective reprezintă o “muncă de jos”?
Mania românilor de a avea cât mai mult, combinată cu situaţia din ţară, unde raportul dintre salarii şi preţuri este mai mult decât sub limita bunului simţ, duce la o viaţă trăită departe de ţară. Departe de copii, pe care mama şi tata nu îi mai văd cum cresc, departe de posibilitatea de a forma o familie cât timp tinereţea nu îi părăseşte şi totul datorită sistemului bolnav care împânzeşte România ultimilor ani.

Ultimele date arată că românii au renunţat în ultimul timp să mai cumpere case şi să mai investească în achiziţii banii câştigaţi pe câmpurile din străinătate, ceea ce ne bucură, oarecum. Întrebarea e atunci de ce nu se reduce această plecare masivă? Răspunsul este simplu. Românii economisesc. Strâng bani fraţii noştri. Pentru ce? Cine ştie. Să aibă o bătrâneţe plină de bani, în timp ce tinereţea li s-a dus mai repede ca nisipul din clepsidră? Sau să asigure copiilor un viitor mai bun? Sunt posibile amândouă. 

Zilele trecute citeam o glumă slabă şi totuşi destul de adevărată pe facebook şi anume: vine vara, străinii merg în vacanţe exotice, iar românii îşi mai fac încă o vilă în curtea mare din fundul satului… . Nimeni nu condamnă faptul că părinţii îşi rup spatele pentru ca odraslele lor să poată creşte decent, condamnă haosul din ţară, unde pentru ca un locuitor să îşi achiziţioneze un acoperiş deasupra capului trebuie să plătească toată viaţa un credit la bancă, sau în multe cazuri… să plece dincolo. În schimb se condamnă obsesia de a construi case cât mai mari, cu cât mai multe etaje, mai fabuloase şi mai imense decât a vecinului. Nu cred că acest lucru merită petrecerea unei vieţi departe de casă, de patrie şi de locul natal.
Viiorul este unul sumbru. Dacă nu construiesc, românii economisec. Strâng bani mereu şi mereu uitând să îşi trăiască cu adevărat viaţa.

Articole din aceeasi categorie