Da’ cu Cercetarea ce-aţi avut?

Nu cred să fi existat vreo rectificare bugetară necontestată (evident, din ‘89 încoace) şi nici de această dată regula nu a fost încălcată. În timp ce opoziţia susţine că bugetul este alcătuit pe date false, puterea – prin vocea ministrului Teodorovici – cataloghează rectificarea ca “pozitivă”. Este treaba domnului de la Finanţe ce sensuri acordă cuvintelor din limba română, însă nu poţi să nu te gândeşti ce este pozitiv în faptul că s-au tăiat bani de la mai multe ministere, inclusiv de la Educaţie şi Cercetare – ca să luăm doar două exemple.

Privind Educaţia, titularul Finanţelor a încercat să mai dea unele explicaţii. Astfel, 400 milioane lei ar fi fost tăiaţi de la salarii, deoarece ar fi fost făcută o “supraestimare” la început de an, iar alţi 450 milioane lei, alocaţi pentru achiziţionarea de ghiozdane şi rechizite pentru elevi, ar urma să fie asiguraţi din fonduri europene. Toate bune şi frumoase, însă 400 cu 450 fac, totuşi, numai 850, iar până la 1,02 miliarde lei, cât a pierdut Educaţia, mai rămân alte 170 milioane. O bagatelă, nu-i aşa?

Dar, să lăsăm deocamdată bagatela asta deoparte şi să ne ocupăm de ce a pierdut Ministerul Cercetării. A pierdut 369,1 milioane lei, despre care nimeni n-a scos nici o vorbă, de parcă nici măcar n-ar fi existat.

Insist asupra subiectului, deoarece domeniul este mereu insuficient subvenţionat. Se poate spune că a devenit o tradiţie ca România să rezerve sume infime pentru acest sector. Spre exemplu, ţara noastră a alocat în 2016 (sunt ultimele date de care dispunem, dar este greu de crezut că situaţia s-a îmbunătăţit) doar 0,48% din PIB pentru cercetare, cu mult sub media de 2,03% din PIB cheltuită în Uniunea Europeană. Am fost depăşiţi doar de Letonia, care a dat pentru cercetare numai 0,44% din PIB şi astfel ne-a suflat, la mustaţă, prima poziţie de la coadă. Tot pe penultimul loc în UE suntem şi la numărul angajaţilor din cercetare şi dezvoltare, cu doar 0,3707% din populaţia activă, mai grozavi decât noi fiind doar ciprioţii, cu un procent de 0,3088%, media la nivelul Uniunii fiind de 1,2245%.
Exact pe acelaşi loc ne situăm şi la cererile de brevete, cu 5,11 cereri la milionul de locuitori, iarăşi sub media europeană, de 111,97 cereri. Evident, ocupăm chiar ultimul loc din Uniune în domeniul inovării, unde lider european este Suedia, urmată de Danemarca, Finlanda, Olanda, Marea Britanie şi Luxemburg. Pe domenii specifice ale inovării, conduc Danemarca (resurse umane şi mediu propice inovării), Luxemburg (sisteme de cercetare atractive), Franţa (finanţare şi sprijin), Irlanda (inovarea în IMM-uri, impactul asupra ocupării forţei de muncă şi asupra vânzărilor) şi Belgia (reţele de inovare şi colaborare). Conform unui raport al Comisiei Europene, România este un inovator modest, iar din 2010 încoace avem performanţe în continuă scădere. Punctele noastre forte sunt “mediul prietenos cu inovaţiile” şi “efectele asupra vânzărilor”, în timp ce punctele slabe sunt “inovatorii şi investiţiile firmelor”, adică fix ceea ce contează.

În condiţiile astea nu trebuie să ne mirăm că treburi absolut banale în alte ţări – fiindcă am pomenit că suntem tari la asigurarea “mediului prietenos cu inovaţiile” să ne gândim doar la sistemul informatic al Casei de Asigurări de Sănătate – aceste treburi deci, rămân la noi în domeniul science-fiction.

Viorel DĂDULESCU