Cui se cuvin salariile mari şi pensiile speciale? Răspundeţi „dragi” guvernanţi

Peste România trebuie să treacă nenorociri pentru a vedea ce guvernanţi avem, de toată jalea. Şi nenorocirile atestă un singur lucru, cât de nepregătiţi suntem. Caz în care vorbim despre infrastructuri învechite, lipsă cadre de specialitate, lipsuri în absolut toate sectoarele vieţii sociale şi publice.

Mă opresc în rândurile care urmează asupra sănătăţii prin prisma pandemiei prin care trecem şi noi, şi alţii. O fac pentru că în cei 30 de ani scurşi din 1990 şi până în zilele noastre, investiţiile în sănătate au fost mai mult la nivel teoretic şi mai puţin practic. Lucru demonstrat în situaţiile de criză, din care nu am învăţat absolut nimic. Dacă am fi învăţat, cu siguranţă alta ar fi fost situaţia sistemului de sănătate.

Să ne amintim câteva situaţii care s-au lăsat cu demiteri şi demisii, atât şi nimic mai mult. Guvernarea PNL-PDL închide un număr de 67 de spitale, suntem în 2011, văduvind prin această măsură sute de mii de pacienţi de servicii de specialitate. Aceeaşi guvernare taie salariile şi pensiile angajaţilor în sistemul public.

Sănătatea este afectată de această măsură, multe cadre medicale (medici, asistente medicale, infirmiere…) preferând angajamente peste hotare. Cu toate acestea, de câte ori a fost cazul, „bunii” guvernanţi au ieşit în faţă, cerând cadrelor medicale să se dedice salvării de vieţi şi medicii noştri au răspuns prezent. Dar s-au mai şi împuţinat, lesne de înţeles. Mai departe… În august 2010, la Maternitatea Giuleşti şase bebeluşi mor, alţi cinci rămân cu sechele, toţi în urma unei instalaţii electrice improvizate, la care se adaugă şi lipsa de personal calificat. Viaţa a mers mai departe, cum mai departe au mers şi alte cadre medicale. În 20 ianuarie, în accidentul aviatic din Munţii Apuseni şi-au pierdut viaţa Aura Ion şi Adrian Iovan, plus alţi patru răniţi. Accidentul în sine a evidenţiat un alt aspect neplăcut, o aparatură de localizare depăşită, lipsa unor sisteme moderne de detectare plus conexiunile aferente. Pentru cei răniţi, medicii clujeni au depus eforturi considerabile, de apreciat. De apreciat de către noi, nu şi de către guvernanţi, care tot nu au mişcat niciun deget pentru a le îmbunătăţi infrastructura şi viaţa profesională şi personală. În octombrie 2015, are loc incendiul care deschide un nou capitol trist din viaţa ţării, azi Cazul Colectiv, soldat cu 64 de morţi, dintre care 27 în incendiul propriu-zis. S-a văzut atunci cât de nepregătită era România pentru a gestiona cazurile de arşi şi mari arşi. Ceea ce s-a făcut ulterior nu se ridică, din păcate, la standardele cerute.

Cu un an sau doi în urmă, guvernanţii au mărit salariile cadrelor medicale, în ideea rămânerii lor în ţară. Mărirea salariilor a fost un gest politic şi nu unul pornit din convingere, alegerile 2020 apropiindu-se. Cu toate acestea, mulţi medici au preferat să plece afară, pentru că 3.000 sau 4.000 de euro fac mai mult decât 3.000 de lei. Şi încă ceva, guvernanţii nu au uitat în tot acest timp, din 1990 încoace mai bine spus, să-şi mărească salariile, să-şi aprobe pensiile speciale. Ce au făcut ei pentru ca să le merite? Lumea vede şi arată cu degetul, nu aţi făcut nimic. Vă mai fac cunoscut şi faptul că peste 40 de medici au murit în timpul gărzilor. Medicii cer şi acuma ca gărzile să fie recunoscute la vechimea în muncă. Mai au mult de aşteptat…

2020 prin prisma celor două luni trecute deja, februarie-martie, nu este deloc, dar deloc darnic cu noi. Pandemia scoate la iveală alte cazuri de delăsare managerială, gen Cazul Suceava. Cadrele medicale, de la Suceava şi nu numai, au ajuns să fie contaminate, s-a ajuns la decese în rândul lor, luna aprilie anunţându-se de pe acuma, de foc.

Acuma se vede ce înseamnă să numeşti în funcţii manageriale, oameni pe criterii politice. Acuma se vede cu ochiul liber, unde aţi dus ţara. Vă mai dau o cifră, în 2017 în România erau 576 de spitale, dintre care numai 367 de stat. Spitalele Regionale rămân promisiuni pe mai departe. „Dragi” guvernanţi, ca şi în anii trecuţi, şi acum cereţi cadrelor medicale să facă tot ce este posibil. Se face imposibilul deja.

Vă întreb numai atât şi ca mine vă întreabă şi alţii: cui se cuvin salariile mari şi pensiile speciale? Vouă, cu siguranţă, NU!