Cui folosesc parlamentare în 2021?

Dacă data alegerilor locale este stabilită – cel puțin deocamdată – pentru 27 septembrie, cea a alegerilor parlamentare nu are încă un termen clar. În prima zi a acestei săptămîni, cele două camere ale Parlamentului au adoptat proiectul de lege potrivit căruia data alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor va fi stabilită de Legislativ, prin lege organică, și nu de Guvern. Totul pare a fi bine și frumos, însă, ca de obicei, și în spatele acestei legi nu stă grija politicienilor pentru ca românii să beneficieze de un proces electoral corect, ci doar grija față de propriile lor interese.

Proiectul de lege a fost inițiat de Marcel Ciolacu (PSD), Călin Popescu Tăriceanu (ALDE) și Cseke Attila (UDMR), a intrat în procedură de urgență și fost votat de majoritatea parlamentară, în pofida opoziției celor de la PNL. Rezultatul este că alegerile parlamentare ar putea avea loc cel mai devreme în 6 decembrie anul acesta și cel mai târziu în 15 martie 2021.

Este de presupus că PSD, care a pierdut încrederea populației după prestațiile jalnice ale cuplului Dragnea & Dăncilă, plus încarcerarea primului, să dorească amânarea cât mai mult a alegerilor, doar – doar se va întâmpla ceva până atunci, astfel ca să aibă oarecari șanse la parlamentare. Cel mai probabil, PSD mizează pe ”erodarea” celor de la PNL, în contextul crizei economice produse de pandemie, care îngreunează politica economică a actualilor guvernanți. De asemenea, PSD-ul se așteaptă la un impact negativ pentru liberali al majorării pensiilor cu numai 10%, precum și a creșterii limitate a alocațiilor pentru copii, sub nivelul spectaculos promis de social-democrați. Și cine știe, poate chiar coronavirusul le-ar putea veni în ajutor pesediștilor, care ar putea profita de o eventuală agravare a situației sanitare. De asemenea, ”foștii” ar putea miza și pe revenirea la putere în urma unei moțiuni de cenzură, deși, până acum, nu par a avea suficienți susținători pentru asta. De altfel, cu toate declarațiile belicoase cum că îi vor mătura pe liberali de la guvernare, este foarte posibil ca PSD-ul nici măcar să nu dorească cu adevărat așa ceva, având în vedere dificultatea situației actuale. Până la urmă, de ce să-ți aprinzi singur paie în cap, nu-i așa?

Lucrurile stau cam la fel și pentru ALDE, o formațiune care pare a se fi prăbușit cu desăvârșire în preferințele electoratului, și mai stă în Parlament agățată doar de voturile din urmă cu patru ani. Dacă parlamentarele ar avea loc mâine, cu siguranță că ALDE nu ar trece pragul electoral, exact așa cum s-a întâmplat la europarlamentare. Dar dacă alegerile se amână pentru anul viitor, ALDE măcar mai poate spera că se va întâmpla între timp cine știe ce minune. Oricum, speranța moare ultima.

În ce-i privește pe udemeriști, ei au un electorat captiv etnic, așa că le este indifrerentă data alegerilor, dar își urmăresc propriile interese, și numai Ciolacu știe ce le-o mai fi promis pentru a susține legea votată luni.

Însă, până la parlamentare, PSD și ALDE vor vedea rezultatele de la alegerile locale, și pe baza lor vor putea aprecia mai bine dacă tactica lor de a amâna alegerile pentru accederea în Senat și Camera Deputaților le-a folosit sau nu la ceva.

Articole din aceeasi categorie