CU… MINŢENIA PĂMÂNTULUI ŞI GUVERNUL ŢEPOCRAT

Sorin Ovidiu Bălan      sorin-balan

Se vede că suntem ţara lui Vlad Ţepeş. Ne-am luat la ţepe în ultimii douăzeci şi cinci de ani, de nu mai ştim pe unde să ne usture. Ţepe grele, ţepe la nivel naţional, de sunte de milioane de dolari sau euro, ori ţepe mai mărunţele, locale sau regionale, de sume mai mici, dar nici ele de neglijat. Toate pe capul bietului naiv.

      La începutul anilor ’90, dinspre Cluj, părea că răsare soarele speranţei de îmbogăţire pentru toţi românii. O minune financiară, pe care mai nimeni nu o înţelegea la vremea respectivă, aprindea imaginaţia necăjiţilor, care abia scoseseră capul din traista comunismului şi erau încă buimaci. „Caritas”. Ce simplu era totul. Băgai nişte bani şi luai de opt ori mai mult fără să faci nimic. Ce bine că dărâmasem comunismul. Uite ce binefaceri aduce capitalismul. Stai degeaba şi primeşti bani. Frenezie naţională. CFR-ul înfiinţase „trenurile speranţei”, care cărau zilnic din toate colţurile ţării, românii care urmau să devină milionari. La singura televiziune de atunci, cea naţională, se difuzut reportaje despre minunea care se născuse la Cluj. Un prieten de-al meu, mai sceptic din fire, se tot întreba de ce nu bagă şi Văcăroiu (pe atunci prim-ministru) PIB-ul la „Caritas”, să-l scoată de opt ori mai mare, să stăm toţi acasă şi să primim bani de la stat.

      Cel care ne-a ţepuit atunci, Ioan Stoica, era o persoană privată. Desigur, a făcut-o cu acordul unor oficiali ai statului, că de capul lui nu putea, dar, totuşi, el a fost ţeparul şef.

      Când s-a ales praful de „Caritas”, nu am înţeles nimic. Aşa că am mai căzut într-o altă capcană, numită „Gerald”. Tot un fel de „Caritas”, dar mult mai generos. Ţeapă şi de data asta. Dar şi de data asta, Gorduna Gerald, patronul jocului piramidal, era tot un particular.

      De lecuit, tot nu ne-am lecuit. A urmat ţeapa naţională „FNI”, mult mai sofisticată decât cele dinainte, dar cu acelaşi rezultat. Oamenii care dormeau liniştiţi cu economiile băgate la „FNI”, s-au trezit brusc fără banii de înmormântare.Dar şi de astă dată, Sorin Vântu şi Ioana Maria Vlas au fost două persoane particulare.

      Anul acesta însă, a venit vremea să ne luăm şi o ţeapă oficială, cu acte în regulă, direct de la Guvern. De la guvernul ţepocrat.

      O ţeapă intelectuală, care a apăsat pe coarda sensibilă a patriotismului, cu o sculptură celebră, nu simplu, vânzândpur şi simplu iluzii, aşa cum au făcut precedenţii ţepari celebri. Un OUG (10 / 2016) chema toţi românii să pună mână de la mână ca statul să achiziţioneze „Cuminţenia pământului”, ca nu cumva răii să ne răpească acest obiect minunat care aparţine patrimoniului naţional. Nimeni nu a spus la vremearespectivă că sculptura, tocmai pentru că aparţine patrimoniului, nu poate fii scoasă cu nici un chip din ţară, decât în condiţiile prevăzute de lege (când este trimisă la expoziţii, spre exemplu). Tot nimeni nu a spus că opera brâncuşiană este expusă şi poate fi văzută de iubitorii de artă. Atunci, de ce trebuia să treacă ea din proprietatea particularilor care o deţin în cea a statului ? Iarăşi nu ne-a spus nimeni. Poate ca să devină şi mai cuminte.

      Şi românul s-a pornit pe donat. Donat, donat, dar nu suficient cât să acopere preţul de achiziţie. Acelaşi OUG care îndema la cotizat, mai prevede că dacă banii nu se strâng cât să acopere preţul, donaţiile vor fi returnate până la data de 31 decembrie 2016 celor care le-au făcut.

      Cadoul de sărbători al Guvernului către donatori este că s-a cerut la Parlament modificarea OUG 10 / 2016, în sensul că să nu se mai dea banii înapoi, decât peste un an, adică pe 31 decembrie 2017.

      Când sigur va fi alt guvern, care va ridica din umeri şi-i va trimite pe ţepuiţi la Cioloş să le dea donaţiile înapoi.

      Dormiţi cuminţi! Guvernul veghează!

Articole din aceeasi categorie