Creşterea economică nu alungă sărăcia din România

    Unul dintre paradoxurile societăţii româneşti este raportul dintre creşterea economică înregistrată în ultimul timp şi gradul ridicat de sărăcie existent în ţară. În pofida faptului că avem cea de-a doua creştere economică din Europa, sărăcia rămâne o constantă a societăţii noastre, ceea ce face ca România să fie una dintre ţările europene cu cele mai numeroase persoane afectate de acest flagel.

Conform unui recent studiu al Băncii Mondiale, 70% dintre săraci trăiesc în zonele rurale, iar circa 45% din populaţia ţării noastre locuieşte exact în aceste zone, unde sărăcia este cu 20% mai ridicată decât în oraşe, situaţie care nu se întâlneşte în niciuna dintre ţările Uniunii Europene.

Şi mai grav este că peste 900.000 de persoane (4,5% din populaţia ţării) trăiesc în sărăcie extremă în aşa numitele zone marginalizate, 3,2% în mediul urban şi 6,2% din populaţia rurală. Zonele marginalizate sunt definite ca “domenii care combină capitalul uman scăzut, şomajul ridicat şi locuinţele necorespunzătoare”, caracterizate de un nivel scăzut de educaţie, sănătate precară, mame adolescente, mulţi copii, şcoli şi servicii proaste, lipsa locurilor de muncă decente şi o rată mare de infracţionalitate, inclusiv în rândul minorilor.

Şi mai trist este că aproximativ 4 din 10 copii români trăiesc în sărărăcie, acesta fiind cel mai mare număr de copii săraci din Uniune. Unul dintre rezultatele acestei situaţii este numărul ridicat de tineri care abandonează timpuriu şcoala, fapt care face ca şansele de a-şi găsi un loc de muncă să fie şi mai reduse.

Din păcate, combaterea sărăciei nu pare a face parte între priorităţile foştilor şi actualilor guvernanţi, care – după cum se poate observa – sunt procupaţi de cu totul şi cu totul alte probleme. Ce-i drept, prin 2016 a fost lansat un aşa numit “pachet antisărăcie”, care conţinea o serie de măsuri ce ar fi trebuit să combată fenomenul. Printre acestea figurau screening medical la naştere, vaccinări gratuite, programe de prevenţie a părăsirii în unităţi sanitare, certificate de naştere pentru toţi copiii, creşe comunitare sau plata unor îngrijitori, rechizite gratuite pentru cei care beneficiază de tichete sociale sau acces gratuit în grădiniţe. Apoi, copiii ar fi trebuit să aibă parte de programe de integrare şcolară, de genul “Şcoala-motor de incluziune în zonele defavorizate”, “Şcoala după şcoală” sau de “Prevenirea abandonului şcolar prin sport”. Pentru cei peste 16 ani erau prevăzute programe de formare profesională, dezvoltarea învaţământului profesional şi tehnic sau un program de “inserţie socio-profesională a tinerilor din sistemul de protecţie specială”. Şi adulţii urmau să beneficieze de “măsuri active de ocupare”, programe de antreprenoriat urban, rural şi social, iar vârstnicii, de facilităţi de îngrijire la domiciliu şi centre comunitare. De asemenea, în Pachet mai erau incluse înfiinţarea de cantine sociale, granturi pentru îmbunătăţirea locuinţelor şi chiar un “pachet de stimulare pentru zilieri”.

Aţi mai auzit ceva de acestea?

Viorel DĂDULESCU