Creionând o lume ciudată

 RADU VIDA

Am analizat într-un editorial trecut de ce se înmulţesc vizitele la nivel înalt în Asia. Şi, mai ales, de ce unele alianţe şi duşmănii se metamorfozează peste noapte. Concluzionam atunci că,  „vina” pentru această situaţie o poartă China. Pentru că există! Şi pentru că reprezintă o serioasă concurenţă pentru Statele Unite ale Americii, obişnuite să aibă, ele singure, supremaţia mondială. Dacă liderii din Vietnam şi Laos au uitat nenorocirile războiului din anii ’70 ai secolului trecut şi s-au transformat în proamericani „de când lumea”, nu înseamnă că şi popoarele de aici sunt de acord cu aceste… iertări. Pentru…  vorba aia, câţiva dolari în plus. Sigur că şi China, la rîndul ei, are aliaţii săi. Nu e de mirare că, în regiune s-a instalat o tensiune aparte.

În Europa, lucrurile nu stau mai bine. Rusia a fost izolată de foştii parteneri din Tratatul de la Varşovia şi, aceştia din urmă, în alianţă cu SUA au creat un „cerc de foc” în jurul graniţelor acestei mari puteri.

N-au întârziat să apară nici greşelile de pe tabla de şah a geopoliticii europene. Pe de o parte, SUA şi Germania nu s-au înţeles pe programul de schimburi economice între America şi UE, iar pe de altă parte, gestul nesăbuit de a impune o sporire a primirii imigranţilor a stârnit reacţii dintre cele mai neaşteptate.

Presa de la noi a trecut sub tăcere recenta întâlnire între reprezentanţii Ungariei şi Poloniei. De la venirea la putere a partidului Lege şi Justiţie, oamenii preşedintelui Jaroslaw Kaczynski au întors spatele democraţiei liberale, practicată pe mai tot continentul Europei. Şi, totodată, au ajuns la un semi-consens cu un alt „trădător” al aceloraşi idei. Victor Orban şi FIDES.

Spun „semi-consens”, pentru că, deocamdată, Polonia se delimitează de Rusia,  nu numai pentru trecutele şi prezentele… şicane  venite de la Răsărit. Ci şi pentru că Rusia nu are o politică coerentă în ceea ce priveşte Polonia. Ungaria, însă, se află, mai pe faţă, mai pe dos, în barca Rusiei, fie şi pentru că Ţarul Putin a atins cea mai sensibilă coardă politicii budapestane: rediscutarea graniţelor.

Totuşi, atât Ungaria, cât şi Polonia au făcut paşi… laterali, ca să zic aşa, şi nu au respectat cadenţa politică a majorităţii statelor europene. Încet, încet partidele aflate la putere în aceste ţări au preluat controlul presei, au opintit pentru slăbirea independenţei justiţiei, au promovat un naţionalism deşănţat şi au iniţiat un discurs populist şi xenofob, totodată. Sub genericul lansării „unei contrarevoluţii culturale” cele două ţări s-au apropiat de neînţelegerile care au dus la ruptura cu Marea Britanie şi brexit-ul aferent. Cu toate că şi în această parte a continentului se manifestă făţiş opoziţia faţă de permisiva politică a refugiaţilor şi migranţilor, nimeni dintre politicienii de la Bruxelles nu pare să sesizeze că plaga care proclamă „eliminarea identităţii istorice” pare să acapareze noi adepţi. Serbia s-a manifestat la nivelul conducerii politice pentru revizuirea „şanselor de imigrare”, iar Cehia este pe cale să întindă mâna tot spre ideile vehiculate la recenta întâlnire Polonia-Ungaria. Conflictele migraţiei se resimt şi între Austria şi Ungaria, Rusia-Suedia+Norvegia, Estonia, Letonia şi Lituania. Mai peste tot se ridică garduri de sârmă ghimpată şi, mai ales, voci politice, care reflectă voinţa popoarelor de a nu permite schimbări structurale în compoziţia etnică (şi aşa multiculturală) a continentului.

În spatele tuturor disputelor, însă, se află situaţia precară a economiilor din Europa Unită, care gâfâie după ieşirea Marii Britanii din textura unionistă. Şi nu prea sunt şanse de redresare, din moment ce de la un capăt la altul a ceea ce a mai rămas din UE  se… prestează în favoarea extremistului, a supraproducţiei la unii şi a consumului excesiv la alţii, totul împănat cu  canalizarea energiilor spre fabricarea şi vânzarea de cât mai mult armament.

De către fiecare, pentru fiecare.