Crăciunul nostru cel de toate zilele

Iată, se apropie Crăciunul, și ca de obicei, o cantitate impresionantă de colinde, se revarsă peste noi, în marile magazine, în săli de așteptare, ce să mai vorbim de restaurante, sau de televiziunile care chiar se ocupă de sufletul omului. Pe anumite televiziuni, Crăciunul este o abstracție, în generic apare eventual, un Moș Crăciun, nu foarte vesel, probabil cu probleme stomacale, de vreme ce este implicat și în vânzarea unor medicamente. Până a nu primi libere, grădinițele au cântat, evident colinde, educatoarele s-au îmbrăcat în Moș Crăciun.

Ceea ce ne-a bucurat sufletul nouă, clujenilor, a fost un dar de la Dumnezeu. O ninsoare, într-adevăr ca-n povești, care a plasat orașul nostru direct într-un basm frumos, iar luminile înflorite în pomi, ne-au adus aminte de copilăria în care bucuriile nu se mai sfârșeau. De aceea, și cu atât mai mult, mi se par stridente, nelalocul lor, bătăliile politice gâfâite, deciziile uluitoare, care aruncă aceste sărbători într-o aproximație nedorită. Desigur, nu poți să ignori ceea ce se întâmplă în politica românească, pentru că trăiești în România, și asupra ta și a copiilor tăi se răsfrâng și efectele ordonanțelor de urgență, care încep să devină un fel de obișnuință a Guvernului, atunci când decizia unui singur om contează mai mult decât respectul față de un popor.

Astăzi, oameni, buni, se împlinesc 29 de ani de când o mână de redactori și tehnicieni au ocupat Radio Cluj. În decurs de câteva ore, sub amenințarea deloc abstractă a unor atacuri asupra Instituției, acești oameni, la orele 18 și cinci minute, au făcut ca să se audă din nou Radio Cluj în Transilvania, și de astă-dată programul a început cu „Marșul Iancului”.

Suntem bătrâni acum, o parte dintre noi, dintre cei de atunci, nu mai sunt, dar să știți că din dragoste de țară, din dragoste pentru voi, noi am pornit acest radio, pentru că el făcea și face parte din viața noastră.

În 22 decembrie 1989, noi nu știam ce se va întâmpla, și în mod sigur nu știam dacă vom scăpa cu viață. Ne-a fost teamă, să știți, o teamă omenească, firească, mai ales atunci când au bubuit armele grele dinspre Florești, când telefonul suna bezmetic să ne anunțe atacuri teroriste, explozii, sabotaje, otrăvirea apei.

Am scris o carte, noi toți, despre Radio Cluj, atunci când a împlinit 60 de ani, și dacă vom fi în putere, vom mai scrie încă una, și încă una, pentru că acest Radio Cluj a fost, este, și va rămâne parte a conștiinței naționale.

Dați-mi voie, înainte să vă doresc lumină lină și un Crăciun liniștit, cu toată familia în jurul mesei, sub cerul unei colinde, să-i amintesc pe cei care în 22 decembrie și în următoarele trei zile,  au venit aici, la Radio Cluj, cu sufletul în palme.

Ordinea este aleatorie, aparține memoriei afective: Horia Bădescu, Constantin Colhon†, Traian Trica, Constantin Mustață†, Aurel Druță†, Stela și Constantin Ivaneș, Mariana Chioreanu†, Cornel Pop, ing.Onoriu Atanasiu†, Melania Drăgan, Rodica Matiș, Maricica Tescar, Ana Marius, Ana Huțanu, ing.Petru Jucan†, Marius Lițiu†, Clara Lițiu†, Iulia Trenca, Ileana Bain, Mariana Radu, Vasile Turcu, Tibor Bacs, Vasile Luca, Rodica și Vasile Costin, Silvia Pintea, Raul Atanasiu, Radu Țuculescu, Ioan și Elisabeta Ferenț, Tiberiu Iancu†, Constantin Dumitrescu†, Elisabeta Dumitrescu și mereu același, pentru dumneavoatră,

Cornel UDREA