Cota unică unifică politicienii

Simpla declaraţie a unui om de afaceri a stârnit în această săptămână o mulţime de valuri printre politicienii români, care, culmea, au ajuns, fără să vrea şi fără să-şi dea seama, la un oarecare consens.

Dragoş Anastasiu, preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Germane, a prognozat că, în 2020, un Guvern cu prim-ministru tehnocrat va conduce România, şi va lua două măsuri drastice: disponibilizarea a 400.000 de bugetari, şi renunţarea la cota unică de impozitare concomitent cu adoptarea impozitării progresive. Anastasiu aprecia că măsurile sunt necesare, deoarece în următorii trei ani nu vor exista bani pentru plata pensiilor şi salariilor bugetarilor conform actualei legislaţii, iar politicienii nu vor avea curajul să taie din pensii şi din salariile bugetarilor, astfel că vor fi nevoiţi să renunţe la cota unică.

Ce a urmat a fost de-a dreptul amuzant. Primii care au ridicat mănuşa au fost cei de la PSD, care au anunţat apariţia unei „noi ameninţări din partea Opoziţiei că, odată ajunşi la guvernare, vor tăia masiv veniturile românilor”, acesta fiind motivul pentru care partidele din opoziţie nu au semnat Pactul pentru bunăstare.

Următorul la cuvînt a fost Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor, care a negat vehement renunţarea la cota unică, despre care a spus că „a avut efectele sale foarte bune”.

Pentru ca lucrurile să fie şi mai clare, Marius Budăi, actualul ministru al Muncii a declarat că un proiect de disponibilizare a 400.000 de bugetari trebuie însoţit de o analiză a fiecărei categorii profesionale, că în ministerul pe care îl conduce este criză de personal şi că „oamenii chiar se sacrifică la locul de muncă, pentru că nu lucrează doar opt ore”. Şi ca să liniştească spiritele, a mai spus că la următoarea rectificare bugetară va solicita o suplimentare de 200 de posturi. Budăi s-a referit şi la introducerea impozitării progresive, catalogată drept „măsură de austeritate” şi „tăiere mascată” a salariilor.

Nici liberalii nu au rămas mai prejos, dar au avut o poziţie ceva mai nuanţată. Ludovic Orban, preşedintele PNL, a declarat că liberalii nu vor renunţa „niciodată” la cota unică de impozitare, „piatra de temelie în fundamentarea tuturor politicilor economice ale partidului”, dar că vor susţine un guvern cu 15-16 ministere şi că vor concedia angajaţii din administraţie care nu trec un test de competenţă, respectiv pe „toţi trepăduşii, pe toate amantele care fac legea la ora actuală în ministere, aduse de PSD, pe toţi habarniştii care au fost băgaţi pe uşa din dos”.

După cum se vede, social-democraţii şi liberalii, situaţi mai mereu pe poziţii ireconciliabile, au ajuns, în sfârşit, la un nesperat şi, probabil, nedorit consens.

Însă, dincolo de aceste afirmaţii politicianiste, problema ridicată de Dragoş Anastasiu rămâne. Cum şi din ce se vor achita salariile bugetarilor şi pensiile, în condiţiile lipsei de fonduri?

Articole din aceeasi categorie