Contre cu tandrețuri

Klaus Iohannis a bifat a 11-a vizită a unui preşedinte român la Casa Albă, respectiv a patra pentru preşedintele în exerciţiu al României. Dar a doua în calitate de şef de stat. În 2015, Iohannis s-a aflat la Casa Albă la invitaţia vice-preşedintelui nord-american Joe Biden, iar în 2016 a participat la Summit-ul Securităţii Nucleare, găzduit de Barack Obama. Iohannis a mai călcat în Biroul Oval în iunie 2017, fără să se șteargă pe preș. Întâlnirea a fost una istorică, fiindcă Iohannis a devenit primul şef de stat din Europa Centrală şi de Est primit la Casa Albă de controversatul Donald Trump. Cea mai proaspătă vizită a lui Iohannis la White House a avut loc în contextul în care România a marcat şi celebrat totodată 30 de ani de la căderea regimului comunist, respectiv 15 de ani de când a devenit membră NATO. Relaţiile diplomatice dintre SUA şi România s-au clădit pe 139 de ani, dar prima vizită a unui şef de stat din România la Washington datează din 1970, an în care tovarăşul Nicolae Ceauşescu s-a întâlnit cu omologul său Richard Nixon. Ceauşescu a stat atunci pe meleagurile americane nu mai puţin de 15 zile. Cei doi s-au reîntâlnit trei ani mai târziu, în aceeaşi locaţie, dar pentru mult mai puţine zile. În fine, ultima debarcare ceauşistă la Washington a avut loc în 1978, an în care preşedintele SUA era Jimmy Carter. După prăbuşirea comunismului au trebuit să mai treacă cinci ani până când „saxofonistul” Bill Clinton l-a primit pe Ceauşescu deghizat în Ion Iliescu. A fost prima din cele două vizite ale lui Iliescu în SUA. Prima în mandatul unui democrat, iar a doua, cea din 2003, în mandatul unui republican. Între cele două vizite, Bill Clinton s-a cuplat cu Monica Lewinsky şi a ajuns şi la Bucureşti, dar a avut surpriza să-l găsească la Cotroceni pe geologul şi avocatul Emil Constantinescu, căruia i-a întors invitaţia. Aşa se face că liderul CDR-ului a trecut oceanul în 1998 şi a stat în USA şapte zile. Puţini ştiu că Emil Constantinescu rămâne deocamdată singurul preşedinte al României care a avut onoarea de a se adresa Congresului american. În 2003, Ion Iliescu a dat nas în nas cu George W. Bush, acelaşi pe care şi Traian Băsescu îl va întâlni de două ori la Casa Albă, în 2005 şi 2006. Băsescu mai dă o fugă la Washington în 2011, pentru o întâlnire istorică cu primul preşedinte de culoare din istoria SUA, Barack Obama. România împarte un onorant loc doi cu Cehia în clasamentul celor mai vizitate ţări din fostul bloc comunist de către SUA, după Polonia. Cert este că vizita lui Iohannis în SUA nu i-a căzut tocmai bine premierului Viorica Dăncilă, care l-a înțepat pe șeful statului, afirmând că ar fi fost benefic ca acesta să discute în prealabil cu Guvernul și Parlamentul. Președintele României n-a rămas dator și i-a răspuns imediat doamnei Dăncilă, pe care a ironizat-o, transmițându-i nu bezele, ci să mai studieze arhitectura statului. N-ar trebui să ne surprindă meciul dintre cei doi, meci care se duce pe toate planurile. Constatăm că relația instituțională dintre președinte și actualul Guvern nu este nici pe departe una de tandrețe. Iar vizita președintelui în SUA a fost un motiv ca Dăncilă să pună iar gaz pe foc. E limpede că bătălia pentru Cotroceni se face vinovată pentru adâncirea tensiunilor. Așadar e normal să asistăm la șicane, la faulturi dure, la declarații lipsite de fair-play, la marcaje om la om și la înțepături cu ace de gămălie.

Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie