Contabilitate și încă ceva

Iată, suntem cu anul pe terminate, e vremea sămălașului, cum se zice. A fost un an plin de evenimente, mai ales politice, cu prea puțină reverberație în social, trezind ici-colo, interesul unora sau al altora chemați să se așeze și ei la masa cu bucate a țării, unde se vorbesc ca într-un Babilon adaptat, o sumedenie de limbi, mai ales comerciale, cu termeni uzuali, financiari, un esperanto, la urma-urmei necesar unui proces de vânzare-cumpărare. Și anul acesta s-a cumpărat din România mult, s-au luat bucăți din avuția ei și deasupră-ne este zumzetul de albine travestite, lucrând cu hărnicie la demolarea politică a adversarilor. Nu prea avem cu ce ne lăuda, stăm undeva în penultima bancă a Europei, nici măcar lângă geam.

Mediocritatea a rămas stăpână peste tot și peste toate.

Fiecare politician român, de după 1989, se justifică profesional, cu o licență în ceva, alții cu doctorate, parte deconspirate, ca fiind reziduri menajere de conștiință, plagiate. Nu am auzit ca vreunul să aibă un ce performant, în domeniul acoperit cu licență, să fi fost o autoritate profesională, cu discipoli, sau școală de idei, înainte-mergătoare.

Și totuși, în simulacrul de democrație, aceștia ne conduc, ne bagă puțin în buzunar și ne scot întreit, aceștia mânjesc obrazul țării, cu incompetența agresivă, cu intoleranța la ideile evropenești, general-însușite și, în consecință, aplicate.

Inconștiența noastră, costisitoare, găina daurită a început să nască pui vii. Ne-am mulțumit să producem vorbe de duh și bancuri la adresa mototolitei neuronal, incompletă cultural, fără a amenda, prin fapte sociale, cauza răului, pseudo-dictatorul, cu orgolii erecte și boli venerice de conștiință, destul de repede scos din circulație, dar lăsând urma labei de urs în magazinul cu porțelanuri.

Mediocrul este titlul nostru identitar: are fireturi, eghileți, cizme cu scârț, mustăcioara răsucită, stă proțăpit în mijlocul balului, în așteptarea Cenușăresei care s-a dus până la budă, să-și puie teneșii, fiindcă încălțarile primite de la prinț o jenează al dracului.

În aceste condiții și valsul de deschidere este o fușereală a unei orchestre de afoni plictisiți de protocol și de repertoriul neschimbat.

Mediocritatea aceasta s-a întins, este mai rea ca o molimă, atacă peste tot, se instalează repede și nu se dă plecată ușor. Este acolo, la avizierul de la parterul blocului, folosește liftul dar nu închide ușa acestuia la ieșire, aruncă paharul de plastic din care și-a băut cafeaua pe scări, nu salută, în schimb îi bârfește pe toți, ține mâna în buzunare ostentativ și mai trage câte un scuipat, ca să se știe cine este starostele. Considerați acest bloc de care vorbesc, o metaforă a unei țări întregi, pe scările căruia urcă și coboară toți nechemații care, la fiecare alegeri, ne conving că ei știu unde se află găina care naște pui vii.

Să dea Dumnezeu ca 2020 să fie mai bun ca 2021.

Cornel UDREA