Completîndu-l pe DC

RADU VIDA

S-a adunat. Liga Producătorilor Agricoli din România l-a ascultat, printre alţii, pe ministrul Agriculturii, domnul Daniel Constantin. Politichie de vorbe mari. Cică trebuie sistem de irigaţii ! Le zice bine,dom’ ministru.

De acord.
Asta cînd nu le mai zice bine. Pentru că, în problema irigaţiilor, spre exemplu, s-a luat şi domnia sa după gura tîrgului. Adică, propunerea ministerială era să să aloce. în fiecare an, cîte un procent din Produsul Intern Brut al României. Cît ? Ce sumă trebuie pentru a reface, şi de ce nu, a dezvolta sistemul de irigaţii de la noi ? Ce-i aia 1% din PIB ? Şi, mai ales, de ce amestecă dom’ ministru prefectura cu chestia ceia de cojocar şi cizmar, de-i spune intenţionat eufemistic… sulă? Aşadar, ari’metica cea mai simplă face ca, în cel mai scurt timp, să aflăm de cîţi bani avem nevoie pentru sistemul de irigaţii. Restul e fabulă sau, în cel mai bun caz, material de lucru pentru DNA. Căci (şi) aşa se nasc pungăşiile şi zîmbetele de după gratii.
Mai vorbea domnul Daniel Constantin de necesitatea parteneriatului public/ privat. Să fie primit !

De acord.
Numai că parteneriatul ăsta naşte monştri. Trebuie eliminate cumetriile, îmbîrligăturile clanurilor care acaparează orice formă de asociere între stat şi un investitor serios. Şi, mai mult decît atît, trebuie să ne recîştigăm credibilitatea. Pierdută, după cum se ştie, în nenumăratele matrapazlîcuri urbane. Asta numai pentru că, în rural, nu prea s-a înghesuit nimeni să facă investiţii. Unul din furtişaguri s-a comis în atragerea fondurilor europene. Zice dom’ ministru că se poate şi mai mult.

De acord.
Dar nimeni n-a găsit, în 25 de ani, un sistem de cofinanţare a acestor fonduri, care să poată fi valabil şi pentru amărăşteanul care ştie să facă agricultură. Dar n-are de unde scoate un purcoi de bani, doar ca să primească ceva şi de la UE. Domnul Daniel Constantin a găsit o posibilă formulă. Şi le-a atras atenţia celor din Liga Producătorilor Agricoli din România că se poate. Prin înfiinţarea fondurilor mutuale.

Nu-i rău!
Aruncînd însă o privire la modalităţile de înfiinţare a unor entităţi financiare (altele decît băncile), ne putem da uşor seama că nimeni nu va face aşa ceva în următoarea perioadă. Nu numai pentru că legislaţia este găurită asemenea caşcavalului mult îndrăgit de şoareci, dar o asemenea aventură presupune fonduri proprii. De la cine? Tot de la fermieri? Că de cel care subzistă de pe urma fărîmiţării pămînturilor nici nu poate fi vorba.
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Durabile (în paranteză fie spus, sper că noul ministru turc al dezvoltării nu e pus acolo să contrazică termenul prin… “nedezvoltare!”), deci, domnul Daniel Constantin a vorbit şi de necesitatea încurajării formelor de cooperare.

De acord.
Şi de data aceasta comentariul meu nu poate ignora mentalităţile. Uşor de spus, greu de făcut! Cu atît mai mult cu cît, în mentalul colectiv, s-a inoculat idea că asocierea, cooperativa, sînt rele aduse de tancurile nu ştiu cui. (Nimeni nu vorbeşte de ţărănişti, spre exemplu, fiind mai le îndemînă să huiduie comunismul, experienţa sovhozurilor etc.)

De unde bani, veţi întreba? Păi, trebuie făcută regionalizarea adevărată; trebuie redus aparatul birocratic; e nevoie de mult, mult mai puţine furtişaguri. Pentru că e mai important să avem păpică, decît teatre de operaţiuni, aiureala cu “cornul şi laptele”, alocaţii dublate, dar care nu ajung nici pe o măsea ş.a.m.d.