Comedie de groază

Se anunţa mare eveniment în ţărişoara de peste Prut. Pronia (?) îl aduce într-o vizită oficială pe şeful statului turc, Recep Tayyip Erdogan. Acesta se va afla în Republica Moldova timp de două zile, perioadă în care va merge în unele regiuni ale ţării şi se va întâlni cu mai mulţi oficiali. Autorităţile s-au mobilizat mai mult ca niciodată, dorind ca „sultanul” să se simtă ca acasă. Covoare roşii întinse peste tot la Preşedinţie, havuzul din faţă pornit – toţi sunt gata pentru venirea lui Erdogan. Gata sunt şi locuitorii capitalei, fie că doresc sau nu. Măsuri de securitate nemaivăzute se aplică zilele acestea în Chişinău. Pe străzile pe care va trece Erdogan, până şi benzinăriile vor fi închise, iar elevilor unui liceu din centrul capitalei li s-a cerut să stea mai departe de geamurile dinspre strada principală. Locatarii blocurilor din centrul oraşului au fost îndemnaţi de către oamenii legii să nu iasă la balcoane, iar în cadrul unei conferinţe de presă, poliţiştii au spus că pietonii nu vor fi lăsaţi să treacă pe trotuare când Erdogan va porni de la aeroport spre preşedinţie. Circulaţia va fi sistată pe circa 30 de străzi din capitală. Asta da sărbătoare. Această forfotă de primire a unui preşedinte turc venind chiar anul acesta, declarat de Igor Dodon, Anul lui Ştefan cel Mare. Oare vor depune flori la monumentul lui?

În prima zi, Erdogan şi Dodon s-au întâlnit la Preşedinţie pentru dezvelirea plăcii inaugurale de dare în exploatare a clădirii, distrusă la protestele din aprilie 2009 şi reparată din banii turcilor. „Mulţumim prietenilor noştri pentru asistenţa acordată Republicii Moldova pentru repararea Preşedinţiei, un simbol de stat al Republicii Moldova care a avut de suferit in urma loviturii de stat din 7 aprilie”, spunea Dodon. La „istorica zi” au fost invitaţi şi jurnaliştii, nefiind însă lăsaţi să-şi facă meseria. Aceştia au fost chemaţi doar să asiste la eveniment, să capteze imagini foto şi video şi să îi admire pe cei doi preşedinţi. Înainte de ceremonia oficială de întâmpinare, reporterii au fost informaţi despre faptul că atât Igor Dodon, cât şi Recep Erdogan, vor ţine câte un discurs în faţa presei, fără a interacţiona cu jurnaliştii. După semnarea unei declaraţii de cooperare strategică între Republica Moldova şi Turcia, Erdogan a fost decorat cu Ordinul Republicii, oferit „pentru merite deosebite”. Astfel, preşedintele Turciei este primul demnitar străin care primeşte acest ordin din partea lui Igor Dodon. Vizita oaspetelui turc se întâmplă după ce luna trecută şapte profesori turci din reţeaua de licee „Orizont” au fost expulzaţi din Moldova. Această reţea este bănuită că ar avea legături cu un cleric turc pe care Erdogan îl acuză că ar fi pus la cale lovitura de stat din Turcia din 2016. Singurul adevăr este că aceşti profesori au fost luaţi din casele lor şi trimişi la închisoare şi tortură. Amnesty International Moldova, în comun cu RCTV Memoria, Centrul de Resurse Juridice, Centrul de Drept al Avocaţilor, Promo-LEX, rudele şi susţinătorii profesorilor turci, răpiţi şi expulzaţi din Republica Moldova, vor susţine o conferinţă de presă, în contextul vizitei preşedintelui turc. ONG-urile îi cer lui Erdogan eliberarea imediată şi necondiţionată a profesorilor răpiţi şi repararea integrală a drepturilor acestora. Pentru ca groaza să nu învăluie evenimentul, Igor Dodon a făcut deliciul internauţilor, postând o fotografie cu el şi oaspetele turc într-o ipostază neobişnuită- ţinându-se de mână. Aceştia şi-au dat frâu liber imaginaţiei, făcând haz de întâlnirea „drăgăstoasă” dintre cei doi.

Exact, comedie de groază!

Natalia ZGHEREA

Articole din aceeasi categorie