Colectiv

Spuneam într-un editorial că nu e normal ca oameni nepricepuţi să se amestece în domenii care cer specializare, rigoare, bun simţ şi multă, multă practică. Susţin şi acum această idee. Există însă gesturi şi acţiuni care n-au nevoie de nici un fel de pregătire şi „e la mintea cocoşului” că „ceva pute în Danemarca”. În această tristă ecuaţie cocoşul este Clubul Colectiv, iar Danemarca… Justiţia română. O ecuaţie tristă, după cum vă amintiţi, pentru că acolo, din diferite motive au murit 64 de oameni. 27 în noaptea tragediei, iar 37 după, în chinuri groaznice.
248 de persoane s-au constituit părţi civile şi au cerut daune cumulate de 51.240.315,6 lei ( 21.247.400 euro).
Cifre…
Dar în spatele lor se ascund tragedii de neimaginat. Iar dreptatea pluteşte în aer şi acum, după 2 ani de la evenimentele tragice din Capitală. Au murit tineri, suferă aparţinătorii, s-au cheltuit bani mulţi pentru îngrijirea celor care au rămas în viaţă, pentru consilierea celor care au avut pierderi, se cheltuie bani pentru avocaţi… Drumuri, timp, termene…
Aşa, înşiruite, lucrurile par simple. Dar în tot acest timp s-a cheltuit energie fizică şi sentimentală cu carul; s-au frânt vieţi; s-au modificat destine…
Nu cred că există o mai mare nesimţire, decât să încredinţezi un asemenea caz judecătorului care, în pragul pensiei, trebuie să se apuce să mute munţii, să ţină dreaptă balanţa şi să împartă dreptatea. E drept că nici acest judecător nu trebuia să primească această însărcinare. Avea şi motive…
A tărăgănat cum a putut procesul, înfăţişările, ancheta, a admis tot felul de nereguli în proceduri, a amânat, a chiulit şi, în final, pleacă acasă. Cu o căruţă de bani pentru cele fapte!
Se pensionează!
Nici CSM-ul nu-i mai breaz, din moment ce a aprobat această ieşire din scenă. Alţi judecători şi procurori, cu dosare mult mai subţiri, sunt ţinuţi pe funcţii, chiar dacă rudele le proptesc ochii cu scobitori, umblă în cârje, predau dreptul la facultăţi de 2 lei bucata…
Valeriu Mihai Terceanu nu va rămâne în istoria justiţiei române pentru că, pur şi simplu, asemenea istorie nu există. Nemernicia de a lăsa, însă, un dosar atât de complex în aer va rămâne pentru multă vreme în memoria colectivă. Ducând şi mai mult spre două „0”-uri barate încrederea în Justiţie.
Bravos!
Radu Vida