“Coabitarea” – doar cu învoirea Înaltelor Porţi?!

Ilie CĂLIAN

O aud din nou pe minunata floare a liberalismului popular, copreşedinta “noului” PNL, Alina Gorghiu, vorbind despre Victor Ponta cum că n-ar fi “premier credibil”. Mă îndoiesc că “moştenitoarea” liberalismului Brătienilor va fi învăţat multe de la acel partid, înfiinţat în urmă cu 140 de ani – după cum nu mă îndoiesc că şi-a însuşit multe din comportamentul caţavencian (în fustă). Încă o dată: atîta timp cît un prim-ministru are o majoritate confirmată în Parlament, ba, mai mult, trece cu succes peste o moţiune de cenzură, nu poţi vorbi despre credibilitatea premierului. Poţi vorbi despre credibilitatea omului Victor Ponta ca personalitate politică, dar asta nu e de competenţa adversarilor politici, ci a electoratului. Nu vreau să spun, prin asta, că Victor Ponta este de neatins nici cu o floare (a fost atins chiar cu un crin, şi nu s-a ofilit). Dimpotrivă, cred că Victor Ponta a făcut numeroase greşeli, de la începutul guvernării (şi conducerii PSD) pînă azi. Numeroase şi unele, poate, grave. Dar să nu “încurcăm borcanele”: credibilitatea şi legitimitatea sa în fruntea Guvernului n-o stabileşte un lider de Opoziţie, ci Parlamentul – pînă la viitoarele alegeri, cînd viitorul legislativ ar putea să-l schimbe.

Cu nimic mai inteligent, de partea cealaltă – care nu ar trebui să fie o “parte” -, preşedintele Klaus Iohannis, face/ spune aiureli. În primul rînd, insistenţa cu care vorbeşte despre guvernul “său”. Am mai scris/ spus (nici nu sînt singurul) că preşedintele nu este un rege feudal care îşi instalează guvernul după cum are chef. Ce-ar fi să ne mai uităm, cîteodată, spre Marea Britanie, ca să înţelegem cum funcţionează monarhiile cu adevărat constituţionale?! Graţioasa Sa Majestate a Marii Britanii are guvernul “său” doar în formularea oficială: în realitate, discursul “tronului” este conceput şi cenzurat de Parlament. Şi, în întregul Occident, un rege de tipul Carol al II-lea – sau omologul său “republican” Băsescu – este de neconceput. Că Iohannis încă n-a priceput – asta e altceva.

Dar este evident că deja “coabitarea” dintre preşedinte şi premier nu mai funcţionează. Şi asta nu din cauză că cei doi au fost competitori pentru acelaşi post – de preşedinte al ţării – şi nici pentru că aparţin unor grupări politice diferite. Nici măcar pentru că, firi opuse şi temperamente opuse, au cu atît mai multe motive să se concureze. Motivul real este această nenorocită de Constituţie a României, care a împărţit puterea executivă între primul ministru şi preşedinte, ca şi cum ar fi normal ca volanul unui automobil să fie manevrat simultan de două persoane. Aberaţia începe cu campania electorală, în care preşedintele ar trebui să vină în faţa electoratului cu programul “său”, altul decît cel al Guvernului, pe care-l aprobă şi legiferează Parlamentul. V-aţi întrebat cum se face că, într-o democraţie – cum credem că avem noi – electoratul aprobă simultan două programe divergente?! Numai că unul singur este votat şi legiferat de Parlament, pe cînd celălalt, al preşedintelui, este dovada permanentizării, în viaţa noastră publică, a bunului plac, sau a mînărelilor unor forţe oculte, dinăuntru şi dinafară.

Acum, se pune din nou în discuţie tema “coabitării” dintre un premier şi un preşedinte, reprezentînd forţe politice opuse. După ce a zis, în marea sa înţelepciune, că nu ştia dacă l-ar fi suspendat sau ba pe premier, dacă l-ar fi înhăţat DNA, acum preşedintele zice că Ponta nu l-a informat în legătură cu ultima sa vizită în străinătate, la Baku (după care s-a internat în Turcia pentru o operaţie la genunchi), şi nu ştie cum va decurge “coabitarea”. Este adevărat, nici Ponta n-a zis o vorbă despre consultarea cu Iohannis, dar nici Iohannis n-a zis că el, ca preşedinte, l-ar fi consultat pe primul ministru în legătură cu vizitele sale în străinătate, organizate prin ambasadele Ministerului de Externe, minister care este în subordinea primului ministru. Toată această aiureală nu s-ar întîmpla dacă am avea o Constituţie clară, care să nu dea preşedintelui atribuţii executive. De ce s-a tergiversat şi, apoi, s-a stopat reformarea Constituţiei? Să fie doar din cauza rivalităţilor prosteşti dintre politicienii noştri, sau pentru că o ţară greu de guvernat este dar ceresc pentru forţe dinafara ţării?! Altfel spus: imposibilitatea “coabitării” ţine doar de umorile celor doi, sau aduce foloase celor care vor să menţină România în statutul de colonie?!