Clivaje

 RADU VIDA

Există o ciudată contradicţie între ceea ce este, ar trebui să fie şi e posibil de realizat în legătură cu viaţa la ţară. Un sondaj IRES a centralizat datele şi, în principal, a rezultat că 93% dinte respondenţi vor ca satul să se dezvolte din punct de vedere al accesului la servicii şi infrastructură. Doar 6% cred că satul ar trebui să rămână aşa cum este, chiar dacă asta înseamnă că oamenii nu vor avea acces la o viaţă mai bună. În acest caz, procentul de 1% care nu ştiu să răspundă la această întrebare este nesemnificativ.

Nu există nici un fel de planificare în ceea ce priveşte modernizarea satelor româneşti. De aici, probabil, şi dorinţa oamenilor de a se alinia la standardele satelor din Europa. Lucru greu de realizat – se ştie – fie şi pentru că nu există nici un fel de infrastructură, ca bază de pornire pentru un asemenea efort. Aşadar, pitoresc, frumos, idilic, linişte şi tradiţie vs. sărăcie abandonat, uitat, în paragină şi înapoiat. Aşa caracterizează Sinteza cele două extreme ale satului românesc. Iar sondajul de care vă vorbeam are o calitate: dezvăluie uluiala oamenilor în faţa unor întrebări simple. Şi, mai ales, lipsa sentimentului de comunitate. Sunt două răspunsuri fundamentale care susţin afirmaţia: Ce atuuri credeţi că are satul românesc, comparativ cu satele din Europa Occidentală?  14% dintre respondenţi cred că nu există nici un atuu, iar 4 nu ştiu (!?). În ceea ce priveşte răul cumulat (sărăcie, abandon etc.) răspunsul este şi mai şi: 69% cred acest lucru.

Păstrarea tradiţiilor şi a valorilor autentice ale folclorului a întrunit adeziunea a doar 8% dintre cei chestionaţi, iar în calitatea oamenilor din zonele rurale cred doar 4% dintre intervievaţi.

Evident că nu se mai poate vorbi despre tradiţie, din moment ce portul popular s-a pierdut, poate pentru totdeauna, cântecele mor sau se transformă în ciudate manelizări chicioase, iar gustul pentru autentic rămâne doar ca o nostalgie a celor care, de voie sau de nevoie, s-au mutat la oraş.  De altfel şi cântecele, baladele, poeziile sunt adaptări ale urbanului; cântăreţii de muzică populară compun versuri din vile somptuoase, adesea fără nici o legătură cu condiţiile de la ţară, fără să simtă adevărata tragedie a mistificării.. Serbările câmpeneşti aduc tot mai mult a… fest-uri, fiii risipitori gustă mai mult cântecele şi obiceiurile însuşite de prin cele ţări, casele se construiesc după un tipic ce nu are nimic cu stilul românesc.  Iar limba…

Persistă însă contrastele.

Căruţe leneşe, trase de vaci sau, mai rar, de cai se… întrec cu limuzine cu însemnele unor ţări UE, oile şi, în general, creşterea animalelor dispar în formula gospodăriilor individuale, doar câteva orătănii pe lângă casă şi firicele de subzistenţă în grădinile de zarzavat. Invazia televizorului şi a celorlalte accesorii electronice au stricat sau desfiinţat în totalitate claca, ajutorul reciproc, rivalităţile dintre clanuri – factor de echilibru şi progres, până la urmă.

Nu e nici locul, nici momentul pentru a enumera toate clivajele nefavorabile care au făcut din satul românesc unul de nerecunoscut, iar dezvoltarea firească, întreruptă atât de dezechilibrele comunismului (CAP, IAS, CUASC etc.), cât şi degringolada capitalismului original de după ’89 ne fac să afirmăm că satului românesc are nevoie de un amplu program de modernizare. Nu numai reducerea proporţiei dezastruoase de populaţie rurală, aflată în sărăcite şi făr’ de perspectivă, dar şi inadecvarea culturală, pregătirea profesională ş.a.m.d. ar trebui să îndemne guvernele să gândească în perspectiva unui proiect naţional de amploare.  Nu întoarcerea la sat este soluţia, ci dezvoltarea capacităţii urbanului de a absorbi valoroasa forţă de muncă, acum, în declin total.  Altfel, tot acest imens potenţial, pleacă să lucreze pentru alţii sau aşteaptă, în resemnare… lucrarea implacabilă a biologicului.