Ciudăţenii la primul tur al prezidenţialelor

Ilie CĂLIAN
Îmi este destul de greu să-l înţeleg pe Klaus Ionannis – cel puţin după primele sale afirmaţii de după primul tur al alegerilor prezidenţiale. A zis atunci, duminică seara, Iohannis că, de acum, lucrurile sînt clare: unii l-au ales pe el şi sînt susţinători ai lucrului bine făcut, iar alţii l-au ales pe Ponta şi sînt susţinători ai lucrului prost făcut. Teoretic, ceea ce a spus el ar putea fi adevărat şi orice om care avea această idee, ar putea s-o spună public. Cu o excepţie: Iohannis! Cum să afirmi că aceia cărora le ceri în continuare votul au fost/ sînt nişte tîmpiţi, leneşi, incapabili etc, adepţi ai lucrului prost făcut – ba chiar să vii, a doua zi, să afirmi că nu negociezi voturi cu alţi politicieni, dar aştepţi voturile susţinătorilor lor?! Este Iohannis chiar incapabil să înţeleagă că nu poţi să jigneşti electoratul, că nici un fel de aroganţă – justificată sau nu – nu-i permite unui prezidenţiabil să împartă, public!, electoratul în deştepţi şi tîmpiţi.

Iohannis nu este singurul care a dovedit că nu-şi poate controla discursul public. Chiar în ziua votului, Monica Macovei declara că ea candidează pentru un vis – DNA! – şi îndemna electoratul tînăr (manipulat în aceeaşi zi şi pe Facebook) să voteze pentru visul DNA. Nu zic că DNA, ca simbol al luptei împotriva corupţiei, n-ar fi important. Dar chiar să fie un vis pentru cei care-şi încep viaţa – asta nu pot crede. Mai ales că, dacă s-ar împlini întrutotul visul doamnei Macovei, visul s-ar încheia în momentul în care DNA şi-ar împlini menirea – de-a stîrpi corupţia – ar rămîne fără “obiectul muncii”. Aşadar, pentru ca DNA să trăiască, trebuie să rămînă în permanenţă ceva corupţie, pentru ca procurorii să nu-şi piardă pîinea.

Nici Elena Udrea nu s-a putut stăpîni de la practica datului în petic. Comentînd rezultatele primului tur de scrutin, protejata lui Băsescu i-a acuzat pe Ponta şi pe Iohannis că i-au “luat” o mare parte din electorat. Păi, cum să-i “ia” electoratul?! Erau alergătorii ceva ca pantofii şi poştele Elenei Udrea, pe care s-au grăbit să-i şutească cei doi?! Iar faptul că Elena Udrea şi fostul ei soţ sînt implicaţi în mari scandaluri internaţionale de corupţie, urmărite inclusiv de autorităţile din alte ţări, nu are legătură cu cele două alianţe electorale româneşti; cum e greu de crezut că serviciile de spionaj franceze ar fi urmărit-o pe Elena Udrea şi şefa DIICOT la Paris.

În schimb, un gest “frumos” au făcut cei doi lideri ai PPMT, partidul extremist maghiar rival al UDMR. Preşedintele Toro T. Tibor şi vicepreşedintele Szilagyi Zsolt, care a fost şi candidatul la Preşedinţie, şi-au dat demisia, întrucît PPMT n-a obţinut decît vreo 53.000 de voturi, adică circa un sfert din numărul semnăturilor necesare pentru a obţine dreptul de a candida.

De fapt, cu excepţia lui Călin Popescu Tăriceanu, aflat pe locul trei, cu peste o jumătate de milion de voturi, restul candidaţilor n-au trecut acest prag psihologic de voturi, ultimul clasat neajungînd nici măcar la 8.000 de voturi. Este firesc să te întrebi ce au căutat aceştia în cursa electorală. În afara celor care pot aduce măcar un procent întreg din totalul votanţilor, restul nu pot fi decît veleitari cu mintea “ciudată”, care nu pot înţelege că ei nu mai reprezintă nimic, dacă au fost cîndva ceva, sau că n-au fost şi nu vor fi niciodată nimic altceva decît nişte ciudăţenii politice. Iar faptul că îşi găsesc, totuşi, cîteva mii de “ciudaţi” care îi susţin nu trebuie să ne mire, din perspectiva psiho-psihi, căreia i se adaugă înspăimîntătoarea incultură economică, politică şi sociologică (las la o parte cultura generală) a majorităţii electoratului.

Însă, dincolo de toate astea, tot e bine: încă participarea la primul tur al prezidenţialelor n-a scăzut la jumătatea electoratului, fiind cu peste trei la sută mai sus – dacă acceptăm că numărul real al celor cu drept de vot ar fi de peste 18 milioane de oameni majori. Va creşte numărul votanţilor la al doilea tur? Logic, aşa ar fi: la acesta nu se mai pune problema să fii capabil să distingi nuanţe între mai mulţi candidaţi, ci să optezi doar între două nume, conform liniilor de forţă ale programelor lor. Sau, şi mai simplu, dai cu banul – cum, în realitate, s-a şi întîmplat de atîtea ori: parcă ăla e mai simpatic…