Ciudăţenii… bugetare

RADU VIDA

Nu contenesc să mă mir cum împărţirea banilor unei naţii face să iasă la iveală trăsături comune, greu de sesizat în alte condiţii. În general, echilibrul este cuvântul de ordine când se pune problema banilor comuni. Se dă şi colo, şi colo… în proporţii care să ţină dreaptă balanţa. Să nu supere pe nimeni, adică, pentru că banii adunaţi sunt produsul efortului tuturor. Mai mic sau mai mare, dintr-un angrenaj care are sute şi sute de componente.

Dacă tot ne-am oprit la generalităţi, trebuie spus că o caracteristică a tuturor hotărârilor guvernării este să taite acolo de unde nu există prea multe voci care să se opună gestului. Indiferent de ţară, când nevoile duc cuţitul aproape de os, se apelează la tăieri masive ale bugetelor culturii. Urmează, în ordine cercetarea, învăţământ, cultele (toate la un loc şi separat, tot cultură, nu?) Şi exemplele ar putea continua. Tot ca o axiomă, şi tot pentru buna funcţionare a balanţei sociale cresc bugetele apărării (sau ale atacului în  caz de război). Întotdeauna, pentru bugetarea culturii se dă cu ţârâita, iar când se discută , învăluit, desigur, cu eufemismele la purtător, despre uciganie, mărinimia umblă cu bocanci de schi şi cizme cu tureac înalt. În zăngănit de… clăpari cu  pinteni ascuţiţi. Peste tot e aşa! Dar face bine la ten când auzi că, într-un colţ sau altul al lumii, cu toate crizele globale sau  zvârcolirile regionale, guvernanţii gândesc altfel. Şi stâlpuiesc, aşa cum trebuie, de fapt, cultura.

Acum, că tot a trecut prin peisaj preşedintele Franţei, am avut parte de mai multe ştiri de acolo şi, iată, am apucat s-o trăiesc şi pe asta: să se speculeze politic, pe probleme de cultură naţională franceză.

S-a întâmplat aşa cum am încercat să sintetizez în preambulul editorialului: puterea a dat, iar opoziţia s-a… opus! Cu text belicos. Sau, mai exact, a cârâit. Şi n-a scăpat ocazia unor răutăţi, împachetate ba în învelişul înşelător al manipulării, ba în cel al minciunii grosolane. S-a spus, bunăoară, că dl. Hollande are nevoie de voturi în viitoarea campanie pentru investitura prezidenţială. Perfect adevărat, numai că următorul cuvânt al celui care a graseiat mârşav a fost: “actorilor”. Adică: preşedintele are nevoie de votul actorilor. Că, vezi doamne! preşedintele Franţei  nu poate fi ales fără ca angajaţii de la Comedia Franceză să se înghesuie la urne! Şi o minte de cocoş ar gândi mai logic! Şi nu s-ar supăra de râsul gângurit al curcanului! Dar aşa-i, când e vorba despre adversari politici. Nu prea se vede interesul naţional şi taberele nu sunt dispuse să tragă la căruţa naţiei.

Întorcându-mă la executivul francez, trebuie spus că bugetul pe cultură a fost mărit cu 5 la sută. Asta, în condiţiile în care Franţa are un buget uriaş, în comparaţie cu alte ţări de pe continent. 7 miliarde de euro! Ei, bine! Cu toată criza economică, cu toate încrâncenările  dintre conducători (pentru că popoarele n-au porniri ucigaşe, dacă  nu au… peştele împuţit de acolo, de unde ştie toată lumea), cu toată lucrarea bubulilor de pretutindeni, puterea aflată la ocârmuirea Franţei a considerat că merită să facă acest gest. De ce? Pentru că, oameni cu capul pe umeri, iubitori de frumos, bine şi tămăduitor pentru suflete văd în cultură un vector economic. De creştere a ei!  Iar substanţiala suplimentare bugetară este destinată creării de locuri de muncă durabile în diferitele compartimenta ale culturii naţionale.

În aceste condiţii, până şi glasul opoziţiei deşănţate a amuţit, iar „Le Figaro”, portavocea cârcotaşă a acestui segment politic, a salutat, sincer, demersul.

Bravos!