Circul RCA

viorel_dadulescuViorel DĂDULESCU

Să începem cu o recapitulare. Poliţa de asigurare RCA (Răspundere Civilă Auto) are ca scop despăgubirea celor prejudiciaţi într-un accident rutier produs din vina posesorului poliţei. RCA este obligatorie şi trebuie încheiată – evident, de o societate de asigurări – în ţara în care este înmatriculat automobilul. Piaţa de asigurări din România este verificată de Autoritatea de Supraveghere Financiară, celebra instituţie condusă de Mişu Negriţoiu. Pe această piaţă care, teoretic cel puţin, ar trebui să funcţioneze după principiul liberei concurenţe, nu activează multe firme, sunt doar vreo şase – şapte. Au fost mai multe, dar pe două – Astra şi Carpatica, ce deţineau împreună cam 20% din piaţă – Negriţoiu le-a băgat (justificat sau nu, lucrul este discutabil) în faliment, retrăgându-le autorizaţia de funcţionare. Cu o vreme în urmă, tot dânsul a luat decizia de a stabili un tarif minim – atenţie! minim, nu maxim – al poliţelor de asigurare.

Deci, piaţa asigurărilor este una redusă numeric, fapt ce nu încurajează concurenţa şi are un tarif minim, o prostie fără seamăn, care împiedică concurenţa. Astfel, s-a creat cadrul perfect pentru ceea ce s-a întîmplat: în ultimii doi ani, în România, nivelul poliţelor RCA a crescut, în medie, cu circa 40-50%, iar în cazul camioanelor de peste 16 tone tariful s-a triplat. Faptul este fără precedent în lume (iarăşi se verifică butada “la noi ca la nimeni”). Cele mai afectate au fost firmele de transport (care au camioane peste 16 tone), obligate să achite un RCA aberant de mare. Drept urmare, transportatorii au tot cerut să se regleze cumva situaţia, şi apoi au trecut – după cum probabil vă amintiţi –  la proteste. Sub “presiunea străzii” Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă care prevede “îngheţarea” tarifelor RCA timp de şase luni, şi a însărcinat tocmai ASF cu stabilirea tarifelor, de această dată maxime, nu minime. După ce ASF s-a chinuit, în fel şi chip, ca aceste tarife maxime să fie cît mai maxime, şi după o târguială ca la piaţă între transportatori şi Mişu Negriţoiu, s-a ajuns, cu chiu cu vai, la nişte cifre, care (iată doar două exemple) sună aşa: RCA maxim pentru camioane peste 16 tone – 7.534 lei pe an, RCA maxim pentru autoturism între 1.201 şi 1.400 cmc, deţinut de o persoană fizică între 31 şi 40 de ani – 610 lei pe an. Credeţi că totul se încheie aici? Nici vorbă.

Dacă transportatorii par a fi, cât de cât, mulţumiţi cu aceste cifre, cu totul altfel stau lucrurile de cealaltă parte a baricadei. Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare afirmă că stabilirea unor tarife maxime încalcă Constituţia României şi legile europene şi că se va adresa Comsiei Europene pentru eliminarea acestora. (Sigur, ne putem întreba de ce asociaţia cu pricina n-a făcut asta şi când s-au stabilit tarife minime.) Asocia?ia Societă?ilor de Service Auto Independente consideră că tarifele RCA pentru persoane fizice sunt nejustificat de mari şi atenţionează că, din acest motiv, România riscă o procedură de infringement însoţită de amenzi aplicate de Uniunea Europeană, amenzi care vor fi suportate de cetăţeni, prin taxe şi impozite. Nici Consiliul Concurenţei nu este tocmai fericit cu această reglementare şi a anunţat că stabilirea unor tarife maxime încalcă libera concurenţă. (Sigur, iarăşi ne putem întreba pe unde era Consiliul când s-au stabilit tarifele minime.) Mai mult, ca orice Ordonanţă de Urgenţă, şi cea privind RCA trebuie adoptată de Guvern, după care trebuie avizată Parlament, treabă care a început deja, cam aşa: Comisia de Buget Finanţe din Senat a dat aviz aviz negativ Ordonanţei. Tot Camera Deputaţilor a declanşat (prea târziu, oare?) procedura de demitere a lui Negriţoiu, aşa că ASF va rămâne fără şef, ceea ce – având în vedere brambureala produsă – s-ar putea să nu fie chiar cel mai rău lucru de pe lume. În plus o serie de parlamentari din PSD (dar nu numai) au anunţat că nu vor susţine Ordonanţa în cauză, deci aceasta are toate şansele să devină literă moartă.

În momentul scrierii acestor rânduri, nici Negriţoiu nu a fost demis, nici Guvernul nu a adoptat tarifele RCA şi nici Parlamentul nu a aprobat Ordonanţa. Ce vor face este greu de spus. Pare mai uşor de anticipat ce vor face transportatorii. Cel mai probabil, vor face exact ceea ce au anunţat: vor relua protestele. Altfel spus, sunt toate şansele ca circul RCA să continue.

Articole din aceeasi categorie