Cine să le deie la fund?

Radu VIDA

Toţi au mimat dezarmarea.
Vorbind de Statele Unite ale Americii, realizăm că au iniţiat o serie de tratate pe care, în cele din urmă, nu le-au respectat. Şi încet-încet, „au ocupat lumea”, dezvoltînd baze militare în jurul Globului. Ba, mai mult, au provocat atîtea războaie regionale, încît nu există azimut de pe pămînt unde să nu fie urmă de ură împotriva „jandarmilor planetei”.

Nici Rusia nu s-a lăsat mai prejos.
Vorbind doar despre ultimele isprăvi, trebuie să amintim de marea bază militară din Siria. Au urmat apoi cele din Kotelny şi insula Alexandria Land (arhipelagul Franz Iosef). Control aproape total asupra Mării Mediterane şi a Cercului Polar. E adevărat că cele două baze din Antarctica par a fi strategice, pentru rezervele de hidrocarburi de acolo, dar armamentul şi militarii deplasaţi acolo şi posibilităţile de supravieţuire a lor (un an şi jumătate autonomi, fără nici un ajutor din afară!) spun foarte clar despre ce anvergură a luat lupta pentru supremaţie. Care, în traducerea celor două ţări, arată că e vorba doar de refacerea „polilor globali de putere”.

Bazele americane din Japonia şi Coreea de Sud şi-au primit şi ele replicile de putere. Rusia a anunţat recent că va construi o mare bază militară în Insulele Kurile. Trebuie să vă amintesc că tensiunile dintre Japonia şi Rusia pe această temă datează de demult. De la sfîrşitul Celui de al Doilea Război Mondial, cînd URSS de atunci a anexat Arhipelagul, considerat „teritorii japoneze ancestrale”. Din această cauză, cele două ţări nu au nici astăzi un tratat de pace semnat.
Harta globală a creşterii agresivităţii mondiale i-a cuprins şi pe „cei mici”. S-au creat diferite alianţe, pe interese şi simpatii, pe regimuri politice şi pe alte criterii, iar ţările mici s-au „dat” cu unul sau altul din aceşti mari „poli de putere”.

URSS s-a destrămat.
Şi, evident, puterea militară a ruşilor a scăzut. Înţelept ar fi fost să nu se alimenteze orgoliul rănit al acestei mari puteri de după război. Şi tot înţelept ar fi fost să nu se abuzeze de goana după „resurse”. Dar Statele Unite ale Americii s-au simţit învingătoare. Şi, probabil, au vrut să „dea lovitura finală”. Înfiinţînd baze militare extinse şi în Europa. Iar răspunsul nu a întîrziat să apară. Rusia a făcut în aşa fel încît să atragă în spaţiul ei de influenţă ţări precum Iranul, India şi, mai nou, Belarus. Şeful Marelui stat major de aici a anunţat deja că pentru anii 2016-2018 există un acord între cele două armate de cooperare şi de înfiinţare a unei organizaţii militare comune. Motivaţia? Prezenţa NATO în jurul graniţelor Rusiei şi ameninţările acestei organizaţii la adresa şi a altor ţări din regiune.

Am lăsat intenţionat la urmă China.
Această ţară declară şi, pînă acum şi practică, politica neameninţării altor state cu prezenţă militară în exteriorul ţării. Dar este, totodată, o mare putere militară. Şi economică. În alte condiţii, China ar fi fost „greutatea de pe balanţă”. Echilibrul. Care să-i ţină pe „cei doi bătăuşi” la distanţă. Dar, cu toată dezvoltarea ei din ultima vreme, nu este suficient de puternică pentru a-i bate la fund pe americani şi ruşi. Aşa că, deocamdată tatonează. Dar balanţa înclină spre Rusia. Spun asta, pentru că alianţele economice (BRICS, numeroase ţări africane şi sud-americane) arată preferinţele acestei mari puteri.

E grav! Din ce în ce mai grav. Iar miracolul ar putea veni doar din descoperirea unor surse de energie alternative, suficiente pentru toţi oamenii planetei. Dar, oare, chiar există miracole?