Cine pe cine înşeală?

Ilie Călian

Cine pe cine vrea să înşele? Gruparea PSD-PC-UNPR ar vrea să înşele “noul” PNL? – sau invers? (Evident, politicienii de pe margini nu contează, cu excepţia, permanentă a UDMR- o excepţie care devine lege. Or, în ultima vreme, UDMR a devenit mai agresivă în raport cu partidele de la conducerea Parlamentului- şi Guvernului-, întrucît trebuie să-şi consolideze poziţia în faţa celorlalte două partide etnice maghiare, başca organizaţia “naţională” a secuilor- pe care nimeni nu o întreabă cum poate fi simultan naţională maghiară şi naţională secuiască.)

Ultimele “evoluţii” politice sînt aiuritoare. Nu că asta ar însemna ceva cu totul special: chiar în “marile” democraţii occidentale, la care unii se uită ca la icoane, apar permanent tot felul de ciudăţenii de care nici măcar locuitorii tradiţionali ai acestor ţări nu se mai miră, încetînd a mai fi “flegmatici” şi manifestîndu-se tot mai “latin”.

De ce ar trebui să ne mirăm că în “noul” PNL se arată “vîrful aisbergului” luptei dintre cele două partide fuzionate?! De fapt, şi acum rămîne în discuţie o întrebare pusă de mai multă vreme: este vorba de o fuziune sau de “topirea” vechiului PDL (adică fostul PD şi fostul PDL) în PNL? De fapt, avem un răspuns convingător la întrebările referitoare la “celeritatea” cu care fostul PNL a ieşit din USL, l-a schimbat pe preşedintele Crin Antonescu, l-a instalat pe Klaus Iohannis, a fuzionat cu PDL, a obţinut o victorie ilogică în alegerile prezidenţiale din noiembrie?! Puteţi să-mi invocaţi tot felul de teorii despre “mobilizarea” românilor din diaspora, că eu tot nu cred că a fost posibilă o asemenea schimbare de opţiuni într-o săptămînă.

Iar acum, aflăm că preşedintele Klaus Iohannis se cramponează să apere- împotriva Parlamentului României! – o firmă austriacă de exploatare a lemnului românesc. Exploatare în sensul ticălos al cuvîntului. Oare să fie o simplă coincidenţă formidabila schimbare a a conducerii PNL şi chiar a doctrinei PNL?! Să fie chiar o coincidenţă că “patriotul”, “naţionalul” şi “liberalul” Crin, care proclama peste tot “moştenirea” doctrinară a Brătienilor, nu mai există în plan politic? Şi că însăşi doctrina liberaă “Prin noi înşine!” nu mai există?! Să aibă, oare, această schimbare de doctrină, vreo legătură cu instalarea la cîrma partidului “fuzionat” şi la preşedinţia ţării a preşedintelui Klaus Iohannis?! Iar la SIE, deîndată, a lui Eduard Hellvig?! Nu ştiu nici măcar dacă aceste întrebări sînt justificate: eu repet ceea ce aud “în tîrg”.

Însă un lucru mi se pare clar: pute încăpăţînarea cu care Iohannis apără interesele unei firme austriece de exploatare a lemnului, care l-a determinat pe preşedinte să retrimită Parlamentului legea Codului silvic, lege care încearcă – destul de modest- să pună stavilă jefuirii pădurilor României de către trusturile europene care respectă legile de conservare a fondului forestier din propriile ţări, dar s-au năpustit sălbatic asupra pădurilor României. Îmi este greu – dar nu foarte – să cred că instalarea lui Iohannis s-a făcut la ordinul şi prin maşinaţiunile unor ţări şi grupuri de mari interese economice şi financiare vest-europene – mai exact, fără harnica participare a unor cozi de topor din România. De fapt, aceasta este o reţetă verificată de circa o mie de ani în spaţiul valah.

Repet: încăpăţînarea lui Iohannis este suspectă. Protejarea avuţiei naţionale regenerabile şi epuizabile nu poate fi invocată ca o reminiscenţă sau o recrudescenţă a comunismului lui Ceauşescu. Nu comunismul a inventat partidele “verzi”, ecologiste, naţionaliste şi stîngiste. În toate ţările din Europa de Vest pădurile sînt protejate ca ochii din cap, în timp ce, la noi, din 1990 pînă azi, ţările vestice au furat cît au vrut – “furat” este termenul corect. Desigur, nu este vorba numai despre păduri. Însă trebuie pusă stavilă acestei tragedii naţionale. Încăpăţînarea lui Ponta o înţeleg. Ceea ce nu înţeleg este tărăgănarea unei noi legi asupra redevenţelor asupra “bogăţiilor” subsolului. Ştiu – ca orice român cu capul pe umeri – că asupra României s-au făcut presiuni enorme, şi se fac în continuare, de către marile puteri occidentale, pentru a se îngădui marilor trusturi din acele ţări să ne trateze ca pe o colonie bună pentru exploatarea resurselor materiale şi a forţei de muncă şi ca piaţă de desfacere a produselor occidentale. Pe scurt: să exportăm buşteni şi să cumpărăm mobilă şi hîrtie; să exportăm grîul şi să cumpărăm cozonaci de Paşti; să exportăm cartofi şi să importăm cipsuri; să exportăm gaz şi să importăm pungi de plastic…

L-am auzit pe Iohannis spunînd că demersurile unor ONG-uri pentru prezervarea pădurilor României riscă să fie deturnate politic. Afirmaţia ar putea părea pur şi simplu ridicolă într-o ţară civilizată şi democratică. Repet: partidele ecologiste nu au fost inventate în România (nici dinainte, nici de după 1989), iar acestea fac politică – bună sau rea, dar este vorba despre politică. Ori profesorul de Fizică nu pricepe despre ce este vorba, ori ne consideră proşti pe noi. Înclin spre prima variantă…