Cetăţeanul Dodon

RADU VIDA

N-am crezut vreodată că, din… pana mea vor ieşi cuvinte de apărare pentru faptele fostului preşedinte Traian Băsescu. Dar vorba unui contemporan: să nu spui niciodată, niciodată!

Nu am dat prea mare importanţă ştirii după care Maria şi Traian Băsescu şi-au cerut şi primit cetăţenia Republicii Moldova. O extravaganţă, mi-am zis, una care nu e nici mai mare, nici mai mică decât alte şi alte gesturi. Băse! A făcut-o să se dea important. Şi, mă rog, să se ţină de cuvânt. Aşa ar fi rămas dacă, cetăţeanul Dodon, Igor Dodon, vreau să spun, nu s-ar fi inflamat. Şi n-ar fi declarat el, un neica Nimeni şi viitor preşedinte că, odată ajuns, îi va retrage lui Traian Băsescu cetăţenia. Obţinută, altfel, în condiţii legale şi îndeplinind toate criteriile solicitate unui cetăţean responsabil.

Nu stau să mă cufund în perceptele juridice despre cetăţenie. Oricum, este un ansamblu prea complicat de norme juridice, ce reglementează raporturi sociale, adunate în jurul necesităţii asigurării drepturilor şi obligaţiilor unui ins, vis a vis de statul care-i acordă… onoarea. Să vedem, mai bine, ce spune un comisar european, responsabil cu problemele juridice ale Uniunii. Simplu şi la concret: „trebuie să existe o legătură reală între ţara adoptivă şi străinul care-i solicită cetăţenia”. De acord! Cu mici corecţii, în cazul de faţă: Republica Moldova nu este ţară adoptivă. Juridic poate să-i spună şi Bas Arabia de Jos. Acest teritoriu există în sufletele tuturor românilor. Oriunde s-ar afla ei. Politica! Poate s-o sucească, s-o învârtească. Tot un drac! Şi… repet: nici Moldova asta, nici cea de dincolo de Prut nu este a lor! A ruşilor, vreau să spun. E teritoriu cuprins între inimile tuturor românilor. Şi asta nu se poate schimba. Mai departe. „Străinul” acesta (Traian Băsescu, căci despre el este vorba şi în propoziţia noastră şi în cea a cetăţeanului Dodon), „străinul”, zic, este român, fost preşedinte al românilor timp de 10 ani. Ani în care a stâlpuit, ca nimeni altul, şi a ajutat cum a putut mai bine pe cei din R. Moldova. Dar: daraghi tavarişci Dodon vrea ca prin graţia semnăturii preşedintelui. României să capete – pe moca şi-un fărtai – energie electrică, gaze, alimente, găzduire pe gratis, şcoli, burse etc. Iar el, cetăţeanul Dodon să o cârmească spre Moscova şi să-şi râdă în palmă. Nu numai de noi, care plătim toate acestea, trăgându-ne de la gură să le dăm şi lor, dar şi de poporul acela care trăieşte, de ani şi ani, cu speranţa. Şi primeşte în loc, doar copite… acolo unde vă gândiţi dumneavoastră.

Lăsaţi pe jurişti să-şi câştige pâinea! Gândiţi şi acţionaţi cu inima! Iar inima ne spune că nu petecul de hârtie contează. (Câţi n-au renunţat la cetăţenia română, plătind bani grei, ca pe urmă să nu ştie cum să vină acasă, sau să aibă măcar o veste, cât de mică, despre vecinul de la VI, mătuşa de la Răscăcaţi sau prietenul din profesională).

După legile… firii, şi cetăţeanul Dodon are tot dreptul să ceară cetăţenia rusă. Şi probabil că ar primi-o. Dar nu-i nevoie să târască după el un teritoriu cu care nu are nimic în comun. Dacă Stalin n-ar fi fost atât de pervers, Dodon ar fi vâslaş pe Don şi ar… naviga – ştiţi dumneavoastră, ca să nu zic ceva de băşica udului! – contra vântului. Şi i-ar veni, ca un bumerang, toată micţiunea înapoi, în trompeta-i de politician.

Cu Traian Băsescu poate să facă ce vrea. Chiar să-i retragă cetăţenia. Dar ce se face cu ceilalţi 20 de milioane? Care n-au zapiscă la purtător şi nu vor nimic, decât să li se îngăduie să viseze. Aud?