Cercelita

Câteva zile, românii au luat foc, unii au început să plângă, alții să umble după pietre, în orice caz, națiunea cu o venă îngroșată pe frunte, gata să se spargă, a dat replica megalomanului doctor, care a vrut să dea cu pămătuful hienic peste destinele celor 3 milioane și jumătate de vârstnici.

O formă de mengeleală, născută din prohabul meningeal al unuia care a visat că Dumnezeu i-a dat procură. Dar câtă disperare, spaimă, imprecații, blesteme, strigăte umede, vulnerabilități distructive, vizavi de megalomania unuia fierbând de idei, ca borhotul. Așa și cu puricul patriot care trăiește ca un păduche din mizeria analfabetismului și a suficienței. Ambii suferind de incontinență intelectuală.

În niciun caz, 65-ul limitativ nu a fost stabilit de un conclav ad-hoc, sub presiune, al unor medici, al unor psihologi, specializați, ci s-a decis, în regim de urgență, de către politic.

Atunci când politicul va fi înlocuit cu specialistul, când decizia o va lua expertiza, vom avea o societate funcționând ca un organism în convalescență, dar cu toate semnele unei întremări grabnice.

Ce trebuie, noi, cei acum priviți ca o cantitate, să facem pentru supraviețuirea într-o normalitate, deloc generoasă, în singurătea colectivă?

Să transformăm câteva noi deprinderi în reflexe. Șase dintre ele: spălatul preventiv și curativ pe mâini, neatingerea feței, având imaginea unei plite încinse, pe care nu ai voie să o atingi.

Să ai la tine, chiar dacă te duci peste drum, la magazin, într-o gentuță fișa medicală, cu bolile tale, să ai medicamentele de urgență, preventive și o sticlă de jumate, cu apă.Să ai telefonul mobil încărcat.

Familia, aparținătorii, sau, de la caz la caz, vecinii să știe unde te duci.

Să ai card la tine. Dacă nu posezi, nu umbla cu hârtii de 100 de lei la tine, ci bani mici pentru cumpărarea unor mărunțișuri: dacă nu, vei primi mult rest, în hârtii, o sursă probabilă, ca și până acum, de infecție.

Trăim un timp special, de aceea toate mișcările noastre trebuie dublate de spiritul preventiv. Nu costă nimic!

Am început de pe acum, pentru că ne așteaptă o lungă vară fierbinte, să îmi pregătesc ranița luptătorului, în care voi pune tot ce trebuie, când se merge la răsboiu, plus echipamentul soldatului luptător, dar nu a celui care luptă în fața televizorului, în tranșeul său domestic, cu toate spaimele, ipohondriile cultivate cu grijă, pentru testul fricii, al subordonării necondiționate.

Un lucru pe care nu pot să îl includ aici, de altfel, niciunde, este noianul de dezinformări, de scoateri din context, de enorma cantitate de ură, prostie partinică și de oportunism, de invenții halucinante, cum ar fi cea a gulagurilor hoteliere. Nu trece zi, încă de la Dumnezeu lăsată, să nu se verse glinele de mizerii politice, de fotografii vechi, redatate, adaptate.

Acești ticăloșiți nu vor pace, colaborare, își continuă, neșovăit, munca de partid, în numele partidului. Păcat că există un mare număr de naivi cu procură,dar și de spectatori cărora violența, nesupunerea civică, haosul, spargerile de geamuri și de capete le produc frisoane de plăcere.

Lor li se alătură casandrele prevestind revolte populare, foamete, crime, incendii, finis mundi…

La sfârșitul călătoriei de-a lungul întâmplării, când poștalionul ajunge în fața celei mai arătoase cârciumi, cu telegraf și tilifon, trebuie să de mulțumească, pe rând, cailor, apoi vizitiului. De obicei, caii nu sunt băgați în seamă, și de aici apar, mai târziu, necazurile poștalioanelor nesimțite.

În loc de concluzie: exploatarea prostiei omului de către om este cea mai bănoasă meserie din lume, cea mai profitabilă. La noi s-a ajuns deja la o aproape perfecțiune. Și nu merge nimic la export, pentru că sunt proștii noștri, aici rămân, și materie primă și produs finit.

Linia de asamblare nu se oprește niciodată.